Cine nu ştie că sfinţii sunt persoane vii?

Când cineva ne respinge sau este supărat pe noi, ne apropiem de el, îl întrebăm de ce e supărat, nu cumva are ceva cu noi, îi facem un dar ca să-l îmbunăm, să-l înveselim, urmărim ce vrea ca să ne iubească mai mult sau ca să-l iubim; şi este un om muritor, poate chiar păcătos. Cu mult mai mult trebuie să facem aşa ceva cu un sfânt. Trebuie să intrăm în legătură cu el, ca să putem avea tihna şi uşurinţa de a-i cere ce vrem. Sfântul s-a luptat în viaţă, a trăit într-un anume loc, s-a ostenit pentru Hristos şi, de aceea, nu îngăduie să-i răpim tainele fără să ostenim.

El este sigur că şi noi, ostenindu-ne, putem să izbândim, deoarece cunoaşte din experienţa proprie iubirea şi disponibilitatea lui Dumnezeu de a ne îmbogăţi. Dar vrem să înţelegem şi noi propria sa trudă, să facem propriile lui încercări ascetice. Aceasta este o cerinţă a legii duhovniceşti, a legăturii noastre cu sfinţii. Prin urmare, trebuie să dobândim legături personale cu sfinţii. Dacă nu dobândim cu mulţi, să dobândim cel puţin cu unul. Decât să fim singuri, mai bine să fim cu încă cineva.

Să intrăm în legătură cu sfântul al cărui nume îl purtăm sau cu Sfântul Ioan Botezătorul, care este foarte la îndemână şi uşor abordabil. Până şi pe musulmani îi ascultă. Să intrăm în legătură cu Sfântul Nicolae, care merge şi la păcătoşi şi la criminali şi îi scapă. Să intrăm în legătură cu Maica Domnului. Cine i-a vorbit Maicii Domnului şi a dat greş, nu i-a auzit glasul, nu a primit mângâierea ei? Pe Maica Domnului o strigă chiar şi în iad, cu atât mai mult noi, care suntem în afara iadului. Să avem, pe cât putem, propriii noştri mijlocitori. Şi, fără îndoială, cine nu ştie că sfinţii sunt persoane vii, că se află „în mâna lui Dumnezeu” şi pot, prin urmare, să acţioneze ei înşişi?

(Arhimandrit Emilianos Simonopetritul, Cuvânt despre ascultare şi priveghere, Editura „Sfântul Nectarie”, p. 68)