Un exerciţiu de sinceritate despre unitate

Pagini de istorie se deschid anul acesta spre rememorarea Marii Uniri şi comemorare pioasă a făuritorilor reîntregirii neamului acum un veac. Cuvântul de referinţă este unitate. Acum, ca şi atunci. Societatea, însă, este schimbată radical. Dacă la vremea aceea se trăia intens izbânda unirii şi se credea cu tărie în idealul naţional al unităţii, astăzi se pune problema păstrării acestuia, dacă nu chiar a apărării lui, când crezul social se impune a fi mai degrabă cel al diversităţii.

„Unitate în diversitate” este deviza europeană regăsită în Tratatul de instituire a unei Constituţii pentru Europa din 2004. Ca slogan, sună interesant. Sunt alăturate două noţiuni ce se contrapun, iar rezultatul se vrea unul de succes. Filosofic, unitate semnifică unul, pe când termenul diversitate se explică prin pluralitate, opusă identităţii, unităţii, unicităţii. Diversitatea cu sens de variaţie are şi sinonimul alteraţie, adică prefacere din bine în rău, stricare. Văzând la nivel larg european cum se chinuie diversitatea (culturile diferite ale statelor membre) să se integreze în unitate, totul pare un experiment sortit eşecului. Cu toate acestea, maşinăria este pusă în mişcare şi penetrează ideologic la nivel micro conştiinţele pentru ştergerea valorilor conservatoare, tradiţionale (credinţă, unitate, iubire de ţară) şi imprimarea filosofiei „eu şi restul lumii”. „Eu” reprezintă diversitatea care şubrezeşte, încet, dar sigur, unitatea. Pentru că diversitatea lumii de astăzi nu mai aduce cu sine armonie, ci antagonizează.

Războiul nu este unul corp la corp, ca la 1918, ci unul al minţii, la nivelul ideilor. Aici trebuie săpate tranşeele şi toată apărarea. În eul fiecăruia se decide apartenenţa la diversitatea care separă, sau la unitate. „Unitatea naţională fă-o în inimi, şi de la sine se va scrie pe steag!”, îndemna Nicolae Iorga. E nevoie de un simplu exerciţiu de sinceritate. Ce înseamnă pentru mine unitatea? Definiţia nu se găseşte în dicţionar, ci în sufletul (mintea) fiecăruia, cum ar zice tot Iorga. Am căutat-o acolo şi am formulat-o punându-mă în trei situaţii ipotetice: dacă mi s-ar cere să asociez termenului unitate un sunet, un sentiment şi un gând. Am ales sunetul clopotului, pentru că el cheamă la comuniune, uneşte cerul cu pământul, pe cei de aici cu cei de dincolo; am ales iubirea, pentru că îmblânzeşte firea şi nu caută ale ei, ci ale celorlalţi spre liniştită vieţuire împreună; jertfa a fost gândul ce mi-a venit brusc în minte, pentru că unitatea trebuie apărată la nevoie cu sacrificiile cu care a fost dobândită. Definiţia mea are doar trei cuvinte. Unitatea este comuniune, dragoste, jertfă. Pe toate trei le-am găsit la înaintaşii noştri, acum o sută de ani, în armonie firească cu poporul credincios, rugător la Dumnezeu Să-i dea unitate, nu doar demnitatea de a aspira la ea. Şi, I-a dat-o, ca o cunună a cererii bine plăcute Lui. Astăzi, le suntem recunoscători pentru aceasta şi suntem datori nu doar să ne amintim de ei în comemorări demne de jertfa făcută, ci să le continuăm rugăciunea pentru ca Dumnezeu să ne dea tăria de a nu ne pierde în tentaţiile diversităţii şi a dizolva idealurile naţionale în cele personale ca fundament al societăţii.

(Ziarul Lumina)