Distribution Magi
Distribution Magi
Distribution Magi
 
luni, 12 nov 2018 - Anul XXIII, nr. 255 (6965)
ANUNŢURI ONLINE:
Acum: 0°C.
La noapte: °C. Meteo
Anunţuri OnlineMonitorulTVAlbum Foto
HoroscopRedacţiaPublicitate
Curs valutar euroEUR:Tendinta4,971 lei
Curs valutar dolar americanUSD:Tendinta4,5892 lei
Newsletter Monitorul de Suceava RSS Monitorul de Suceava Monitorul de Suceava pe YouTube Monitorul de Suceava pe Twitter Monitorul de Suceava pe Facebook
Printeaza articolulPrintează articolul |  Trimite prin e-mailTrimite e-mail |   1 imagine |   ø fişiere video

Filantropia în vechime şi în perioada modernă

Cuvântul „filantropie” a cunoscut diferite înţele­suri, fiecare cu specificul ei, în funcţie de epocă şi mentalitate. Potrivit autorilor păgâni din perioada Anti­chi­tăţii, el desemna cu precădere „dragostea lui Dumnezeu pentru oameni” - vorbim despre sensul etimologic reţinut de Platon şi regăsit, de altfel, şi de autorii cărţilor ce alcătuiesc Sfânta Scriptură. În afară de acest sens, anticii au iden­tificat filantropia şi ca manifestare a iubirii oamenilor pentru semenii lor prin ceea ce numim în prezent „operă de binefacere”.

Îngrijirea văduvelor şi a orfanilor - categorii adeseori amintite şi considerate fragile - a fost recomandată şi practicată atât în templele religiilor păgâne, cât şi treptat de către politicile de stat. Este cunoscut faptul că, în perioada elenistică, filantropia a fost considerată o virtute esenţială a puterii lumeşti - a „cezarului”, „învestit de Dumnezeu pentru conducerea poporului”; bizantinii, peste secole, au păstrat această idee şi au făcut din această activitate un aport al împăraţilor.

 

 „Fă binele!”

Creştinismul a dat filantropiei împlinirea sensului ei, amintind că însăşi Întruparea Domnului este un act de filantropie din partea Sfintei Treimi pentru creatura mâinilor Sale. De aceea, învăţă­tura hristică a subliniat că ajutorul pentru cei în situaţii nefericite din punct de vedere material este un precept divin (a se citi doar Pilda samarineanului milostiv sau criteriile judecăţii veşnice din finalul Evangheliei după Matei pentru a vedea că orice om are chipul lui Dumnezeu în el) şi că reprezintă caracterul adecvat pe care el, creştinul, trebuie să-l manifeste. În plan concret, Mântuitorul nu doar că a îndemnat la oferirea ajutorului celor săraci, ci Biserica însăşi, în perioada apostolică, a dat propriul său exemplu prin colecta pentru săracii din Ierusalim (scrisorile către comunitatea din Corint ale Sfântului Apostol Pavel). Ulterior, în primele trei secole nu au lipsit îndemnurile şi faptele creştinilor la filantropie: „Fă binele; şi din câştigul pe care ţi l-a dat Dumnezeu de pe urma muncii tale, dă tuturor celor lipsiţi, fără deosebire; nu te întreba cui să dai şi cui să nu dai. Dă tuturor, că Dumnezeu vrea să se dea tuturor din darurile Sale” (Păstorul lui Herma).

În Occident, Sfântul Ambrozie a făcut o paralelă interesantă între milostenie şi atitudinea Mântuitorului faţă de orbul din naştere: „Ai auzit, frate, cuvintele Evangheliei în care se spune că mergând Domnul Iisus a văzut pe un orb din naştere (Ioan 9, 1). Văzându-l, Domnul n-a trecut mai departe fără să-l bage în seamă. De aceea şi noi suntem datori să nu trecem fără băgare de seamă pe lângă cel pe care Domnul n-a socotit că trebuie să nu-l bage în seamă”. Pedagogul lui Clement este Hristos Domnul, Care este filantrop şi ca Dumnezeu, şi ca Om. Iubirea Lui de oameni este legată şi de experienţa Sa personală, ca Dumnezeu întrupat El fiind cunoscător al slăbiciunilor omeneşti, iar ca Logos al lui Dumnezeu, El fiind părtaş la filantropia divină.

 

În Bizanţ, Imperiul sprijinea fără rezervă opera filantropică a Bisericii

Revenind la întâlnirea dintre Biserică şi Stat în domeniul filantropiei, trebuie să avem în vedere semnificaţia pe care lumea bizantină a dat-o cuvântului „filantropie”. În primul rând, vorbim despre aplicarea ei de către Biserică - predicile şi faptele concrete ale Părinţilor Capadocieni (Sfântul Vasile cel Mare, Sfântul Grigorie de Nyssa, Sfântul Grigorie de Nazianz) şi ale Sfântului Ioan Hrisostom sunt repere în acest caz -, de către instituţii monahale, de către instituţiile de stat (mai ales puterea imperială care nu a ratat ocazii importante - urcarea pe tron, câştigarea unor bătălii importante, diverse evenimente din cursul anului, prin care şi-a manifestat milostivirea - chiar şi sub forma monedelor special gravate pentru a reliefa generozitatea lor) şi de către alte organizaţii de caritate private, care, în unele momente, sunt neglijate sau puţin amintite atunci când sunt numeroase. Cucerirea arabă din secolul al şaptelea a ruinat sau cel puţin a diminuat multe dintre cele din Siria şi Egipt.

Egiptul a jucat mereu un rol important în istoria Imperiului Roman (atât în sensul iniţial, cât şi în cel de factură bizantină), dar şi în viaţa Bisericii. După marile crize economice din secolul al III-lea şi ca urmare a taxelor impuse micilor proprietari de pământ, marile proprietăţi s-au dezvoltat în Egipt ca şi în restul Imperiului Roman. Din secolul al IV-lea până la cucerirea arabă, această mişcare s-a accentuat din cauza lipsei forţei de muncă, în timp ce domeniul împăratului şi cel al statului au dispărut puţin câte puţin, iar micile proprietăţi s-au redus încă. Însă, indiferent de perioadă, Egiptul, din punct de vedere economic, a servit ca grânar pentru Constantinopol, aşa cum a procedat pentru Roma. Vorbim de o economie agrară în mare parte, acest domeniu fiind singurul care era în măsură ca prin activitatea sa să susţină şi opera de caritate. Pe de altă parte, Egiptul este provincia în care viaţa monahală a dat naştere Patericului, pentru a-i exprima într-o manieră plastică şi în acelaşi timp reală năzuinţa spre desăvârşire.

 

Mai fericit este a da decât a lua!”

Cu aceste cuvinte şi-a încheiat Sfântul Apostol Pavel cuvântarea prin care şi-a luat rămas-bun de la comunitatea din Milet. La o primă vedere se poate formula o întrebare: poate Biserica propune politici de stat? Asistenţa socială din partea statului nu este altceva decât preluarea ideii de filantropie, pe care învăţătura hristică a dus-o la desăvârşire. Paradigma din decursul istoriei şi-a spus cuvântul. Biserica, conform învăţă­turii Mântuitorului, se ocupa de asistenţa socială - sunt cunoscute spitalele construite în Occident de către ordinul monahal al Sfântului Antonie cel Mare, de oamenii aflaţi în nevoi, de educarea lor. Turnura petrecută la 1789, odată cu Re­voluţia Franceză a adus dincolo de o altă relaţie Biserică - Stat (marcată de cuvântul excluziune) şi o încercare de asumare din partea statului a activităţii ce o făcea Biserica. În inima Codului Civil francez este „spiritul frater­nităţii” exprimat în textul Decla­raţiei drepturilor omului şi a cetă­ţeanului (1793) şi în Consti­tuţia din 5 fructidor (vorbim despre prima Constituţie a Statului Francez după schimbarea de regim din 1789, adoptată în ultima lună a calendarului republican folosit în acea perioadă tulbure, perioadă ce ar corespunde în prezent pentru 18 august - 16 septembrie 1795). Biserica Catolică nu mai era - în urma Concordatului din 1801 - religia oficială a noului stat francez, ci religia majoritară, iar statul înlocuieşte datoria de caritate (filantropie) prin aşa-numita „fraternitate civilă”. Napoleon, primul consul (iar nu peste multă vreme primul imperator), a adăugat o clauză în Codul civil care stipula că părinţii trebuie să asigure nevoile copiilor lor adulţi, atunci când aceştia nu pot (şi invers). Principiul solida­rităţii sociale este, după cum am amintit, stipulat în Declaraţia drepturilor omului din 1793. Însă, din păcate, va fi aplicat doar începând cu un secol mai târziu, în Germania, cu primul cancelar, Otto von Bismarck, în anii 1880.

Răspunsul la întrebare este că Biserica prin ceea ce face îşi asumă învăţătura pe care o propovă­duieşte. A limita dreptul Bisericii de a se preocupa de viaţa credin­cioşilor şi a societăţii în care trăim înseamnă nu doar o excludere sau o marginalizare, ci şi întoarcerea la perioada de teroare din primii ani ce au urmat Revoluţiei Franceze. Nu în cele din urmă, faptul că Statul modern şi-a asumat asistenţa socială ţine de specificul societăţii construite pe matricea europeană de la începutul secolului al XIX-lea.

(sursa: Ziarul Lumina)

În lipsa unui acord scris din partea Monitorului de Suceava, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi dacă inseraţi vizibil link-ul articolului Filantropia în vechime şi în perioada modernă.
 Vizualizări articol: 1022 | 
Notează articolul: 
  • Nota curentă 0.00/5
  • 1
  • 2
  • 3
  • 4
  • 5
Filantropia în vechime şi în perioada modernă0.05

Comentarii

Monitorul de Suceava nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.


Timpul de 60 zile în care puteaţi posta comentarii pe marginea acestui articol a expirat.



RE-PAIR
Directia Generala Anticoruptie
Meniul ZILEI în restaurante sucevene

HaiHui prin Bucovina

Ultima oră: local

Alte articole

Ştiri video

Ultima oră: naţional - internaţional

Alte articole

Gala Top 10 Suceveni

Top Articole

Mersul trenurilor de călători

SONDAJE

Consideraţi Legea antifumat în spaţiile publice o măsură bună?

Da
Nu
Nu mă interesează

Fotografia zilei - fotografie@monitorulsv.ro

Fotografia zilei