Printează articolul
Trimite e-mail
ø fişiere video
„Zis-a Domnul: Cel ce nu este cu Mine, este împotriva Mea; şi cel ce nu adună cu Mine, risipeşte. Când duhul cel necurat iese din om, umblă prin locuri fără apă căutând odihnă şi, negăsind, zice: Mă voi întoarce la casa mea, de unde am ieşit. Şi venind, o află măturată şi împodobită. Atunci merge şi ia cu el alte şapte duhuri, mai rele decât el, şi, intrând, locuieşte acolo; şi se fac cele de pe urmă ale omului aceluia mai rele decât cele dintâi.” (Luca 11, 23–26)
Sfântul Ioan Gură de Aur, Omilii la Facere, omilia XXIII, VI, în Părinţi şi Scriitori Bisericeşti (1987), vol. 21, p. 283
„…să ne gândim că Dumnezeu l-a lăsat pe diavol tocmai pentru ca noi, cuprinşi de frică, în aşteptarea atacului duşmanului, să fim mereu cu multă luare aminte şi cu mintea trează şi pentru ca să ne uşurăm ostenelile pentru virtute cu nădejdea plăţii viitoare şi cu răsplata bunătăţilor celor veşnice. Pentru ce te minunezi că Dumnezeu l-a lăsat pe diavol purtător de grijă al mântuirii noastre? L-a lăsat tocmai pentru ca să ne trezească din trândăvia noastră, să ne fie temei de cununi. Însuşi iadul pentru acesta l-a pregătit, ca frica de pedeapsă şi grozăvia chinurilor să ne împingă spre împărăţie. Ai văzut cât de iscusită e iubirea de oameni a Stăpânului? Face şi iscodeşte totul, nu numai ca să mântuie pe cei creaţi de El, ci şi ca să-i învrednicească de bunătăţile cele nespuse. De asta ne-a dăruit şi voinţă liberă, de asta a sădit în firea şi în conştiinţa noastră cunoştinţa păcatului şi virtuţii, de asta a îngăduit să existe diavol şi ne-a ameninţat cu iadul, pentru ca să nu facem cunoştinţă cu iadul şi să dobândim împărăţia.”
Metodiu de Olimp, Despre liberul arbitru, Despre Dumnezeu şi despre materie, XX, Părinţi şi Scriitori Bisericeşti (1984), vol. 10, p. 234
„N-a fost imposibil pentru Dumnezeu să nimicească pe diavol, nici nu s-a bucurat Dumnezeu de moartea oamenilor, pentru că, zic eu, natura Sa nu permite aşa ceva. Dar, Dumnezeu n-ar fi făcut nimic deosebit dacă ar fi nimicit El Însuşi pe diavol, o creatură mediocră, gata oricând să fie adusă la neexistenţă. Apoi, această binefacere a lui Dumnezeu n-ar fi fost cunoscută de oameni după aceea, dacă l-ar fi ucis pe diavol de la început. Orice om, neavând în sine însuşi dovada imperfecţiunii sale, s-ar fi considerat bun şi s-ar fi crezut, într-un anume fel, rival al lui Dumnezeu, egal cu El. De aceea, existenţa diavolului nu l-a neliniştit pentru că toţi oamenii trebuiau să cunoască Binele. Apoi, ei înşişi au triumfat asupra lui, ei care fuseseră altădată învinşi de el. A avut loc un fapt mare şi minunat, că un om credincios lui Dumnezeu, învăţând regulile luptei de la Dumnezeu Însuşi, l-a învins pe diavol.” (Ziarul Lumina)
