Iubirea datorată părinților trupești

„În vremea aceea L-au întrebat pe Iisus fariseii și cărturarii: Pentru ce nu umblă ucenicii Tăi după datina bătrânilor, ci mănâncă pâine cu mâinile nespălate? Iar El le-a zis: Bine a prorocit Isaia despre voi, fățarnicilor, precum este scris: «Acest popor Mă cinstește cu buzele, dar inima lui este departe de Mine. Însă, în zadar Mă cinstesc ei, învățând învățături care sunt porunci omenești». Căci, lăsând porunca lui Dumnezeu, țineți datina oamenilor: spălarea urcioarelor și a paharelor și multe altele ca acestea, pe care le faceți. Și le zicea lor: Bine, ați lepădat porunca lui Dumnezeu, ca să țineți datina voastră! Căci Moise a zis: «Cinstește pe tatăl tău și pe mama ta» și: «cel ce va grăi de rău pe tatăl său ori pe mama sa, cu moarte să se sfârșească». Voi însă ziceți: Dacă un om va spune tatălui sau mamei sale: Corban!, adică: Cu ce te-aș fi putut ajuta este dăruit lui Dumnezeu, nu-l mai lăsați să facă nimic pentru tatăl său ori pentru mama sa. Și, astfel, desființați cuvântul lui Dumnezeu cu datina voastră, pe care singuri ați dat-o. Și faceți multe asemănătoare cu acestea. Atunci, chemând iarăși mulțimea la El, zicea: Ascultați-Mă toți și înțelegeți: Nu este nimic din afară de om care, intrând în el, să poată să-l spurce. Dar cele ce ies din om, acelea sunt care îl spurcă. De are cineva urechi de auzit, să audă.” (Marcu 7, 5-16)

Sfântul Ioan Gură de Aur, Omilii la Matei, omilia XXXV, I, în Părinți și Scriitori Bisericești (1994), vol. 23, p. 433

„… spune Domnul la Luca: Dacă cineva vine la Mine și nu urăște pe tatăl său, pe mama sa și pe femeia sa și pe copiii săi și pe frații săi, ba încă și sufletul său, nu poate fi ucenic al Meu (Luca 14, 26). Nu ne poruncește să-i urâm fără pricină - asta ar fi o mare nelegiuire! - ci: Când tatăl tău, mama ta, femeia ta, copiii tăi, spune Domnul, vor să-i iubești mai mult decât pe Mine, atunci, tocmai pentru aceasta, urăște-i; că o dragoste ca aceasta pierde și pe cel iubit și pe cel ce iubește. Hristos a spus acestea ca să-i facă mai curajoși și pe copii, dar mai blânzi și pe părinții care ar avea de gând să împiedice pe copii să îmbrățișeze credința. Când părinții vor vedea că Hristos are atâta putere și tărie încât să-i despartă pe copii de ei, părinții vor ceda, pentru că văd că încearcă lucruri imposibile. De aceea Hristos îi lasă pe părinți și se adresează copiilor, învățându-i pe părinți să nu încerce nimic, pentru că sunt zadarnice încercările lor.”

Sfântul Chiril al Alexandriei, Glafire la Facere, Cartea a Doua a Glafirelor la Facere, 1, în Părinți și Scriitori Bisericești (1992), vol. 39, p. 45

„Cei ce s-au hotărât să viețuiască după lege să nu socotească nimic atât de important ca cinstirea părinților și să ocolească, ca o faptă din cele mai greșite, să râdă de aceia, chiar dacă s-ar abate puțin de la ceea ce se cuvine prin slăbiciunile firii. Că se cuvine să avem tot respectul față de părinți, ne va învăța și însăși legea dumnezeiască.”