Folosul Privegherii în viaţa creştinului

Auzim adesea de privegheri în slujbele bisericeşti şi participăm la acestea cu diferite ocazii. Privegherile sunt astăzi diferite şi pot include, pe lângă Vecernia unită cu Litia, şi Utrenia sau chiar Dumnezeiasca Liturghie. În Tipicul Sfântului Sava, rânduiala privegherilor este dedicată tuturor duminicilor de peste an, praznicelor împărăteşti şi unor sfinţi la care creştinii au avut întotdeauna evlavie deosebită. Tipicul numără astfel în jur de 70 de privegheri pe tot parcursul anului. Privegherea în tipic înseamnă slujba de noapte, care se încheie cu Liturghia. Din cauza neputinţelor noastre, rânduiala Privegherii se opreşte astăzi, de cele mai multe ori, la săvârşirea Vecerniei unită cu Litia şi urmată uneori de Utrenie. Ideea Privegherii însă rămâne peste veacuri aceeaşi: starea de rugăciune de seară, în care omul leapădă grijile lumeşti şi încearcă să se adune pentru a se lipi mai mult cu inima de sfântul pomenit în acea zi. Mergem la Priveghere şi ne rugăm preţ de câteva ore la lumina lumânărilor pentru că aceasta este starea firească de rugăciune, aşa cum ne îndeamnă şi Mântuitorul. Atmosfera de cameră de rugăciune din biserică ne face să ne apropiem mai mult de cântările şi lecturile biblice rostite la strană sau de către preot.

Pe lângă toate acestea, la Priveghere mai regăsim şi răbdarea noastră pe care o pierdem din ce în ce mai mult. Am observat că, deşi avem parte acum din ce în ce mai puţin de cozi lungi în diferite locuri, răbdarea noastră este din ce în ce mai mică. Nu putem sta locului şi pace! O slujbă de trei sau patru ore pare acum greu de suportat pentru mulţi dintre oamenii care vin din când în când pe la biserică. Cu toate că aceştia ar putea ieşi măcar o dată în acest timp afară să se dezmorţească. Rostul Privegherii de a ne căli răbdarea este evident şi dacă ne amintim de îndemnul continuu al părintelui Cleopa: „Răbdare, răbdare!", vom înţelege de ce aveam nevoie în viaţa noastră de privegheri şi seri de rugăciune. Privegherea de seară are rolul, în acest fel, să ne pregătească pentru Liturghia de duminică sau de praznic, atunci când ne întâlnim şi Îl gustăm pe Hristos, în comuniune cu adunarea credincioşilor - Biserica. Repetiţia de aproape o sută de ori a rugăciunii „Doamne, miluieşte!" din cadrul Litiei de seară ne introduce în atmosfera isihastă a monahilor care au trăit în diverse locuri pustii şi care se hrăneau din aceasta ca dintr-o apă vie. Hexapsalmul de la Utrenie, înţeles de credincioşi ca o şedere în rugăciune, în timp ce Dumnezeu judecă lumea, vine să întregească Privegherea, pentru ca ungerea cu untdelemn sau miruirea din timpul Laudelor să-i confirme pe credincioşii aleşi să intre în Împărăţie, prin unirea cu Hristos din vremea Liturghiei.

Rânduielile tipiconale au un înţeles adânc şi ajută urcuşul duhovnicesc al credinciosului care are nevoie doar de exersarea răbdării şi a uitării supărărilor sau grijilor acumulate din timpul săptămânii. Slujbele comunitare ne ţin treji şi ne adapă aşa cum rugăciunea particulară nu o poate face decât în parte. Tocmai de aceea este atât de important ca acestea să fie unite şi să se completeze reciproc. Rânduiala rugăciunii particulare vine să întregească şi să desăvârșească urcuşul duhovnicesc început la slujba comunitară din biserică. Toate acestea însă necesită o aplecare sinceră spre slujbele şi cântările tradiţionale, care la noi în ţară au fost şi sperăm să fie în continuare de factură bizantină, având o dezvoltare foarte frumoasă în veacurile care s-au scurs. (Pr. Eugeniu Rogoti, Ziarul Lumina)