Ilie - martor al Transfigurării Domnului, pe Tabor

Statutul lui Ilie de sfânt ales al Vechiului Testament este întărit chiar de Mântuitorul Hristos, care şi-a arătat dumnezeiasca slavă pe muntele Tabor, având ca martori pământeşti pe cei trei Apostoli şi drept contemplatori cereşti, pe Moise şi Ilie. În această calitate, Ilie devine un reper, ca şi Moise, în revelaţia dumnezeiască. Sfântul Maxim Mărturisitorul tâlcuieşte - în „Ambigua“ 2, 46 - prezenţa lui Ilie, ca şi a lui Moise la Schimbarea Domnului la Faţă, spunând: „Împreună cu Dumnezeu trebuie să se afle şi cuvântul Legii - Moise şi al proorocilor - Ilie, ca unele ce sunt şi se găsesc din El şi despre El şi sunt aşezate în jurul Lui“; Moise reprezintă făptuirea, căci a dat legea faptei, iar Ilie contemplaţia, ca unul care a fost condus de la materie la duh prin căruţa de foc; prin ei, Apostolii „sunt încredinţaţi că Cuvântul e cu adevărat Domnul vieţii şi al morţii, căci Moise închipuie morţii, iar Ilie - viii, arătând că, prin ieşirea din viaţa aceasta, se trece tot la viaţă“; Moise mai semnifică cele sensibile, care se descompun, tot aşa cum Scriptura ni-l prezintă ca având început şi sfârşit (prin naştere şi moarte), iar Ilie, pe cele inteligibile, căci istoria lui nu pomeneşte de naştere (chiar dacă s-a născut), nici de moarte (chiar dacă va muri).

Ilie, ca martor al slavei cereşti, va fi şi unul dintre personajele care vor apărea în vremea sfârşitului lumii, luptând cu aceeaşi râvnă cu forţele răului (Apoc. 11, 7).

În conştiinţa populară, Sfântul Ilie este considerat stăpânul norilor şi al trăsnetelor, iar sărbătoarea lui, la 20 iulie, marchează miezul verii pastorale, când pe munţi se organizau vestitele Nedei şi Sântilii, iar ciobanii separau berbecii de oi. Românii credeau că Ilie hotărăşte furtunile, când şi unde să dea grindina, incendiile etc. Se vede, în aceste credinţe, proiecţia folclorică a severităţii proorocului şi în viaţa cerească.

(Ziarul Lumina)