Rugăciunea pentru alţii făcută cu dragoste profundă este dezinteresată şi are un mare folos duhovnicesc. Îl umple de har pe rugător, dar îl umple de har şi pe cel pentru care se roagă, aducându-i harul lui Dumnezeu. Când aveţi dragoste puternică şi această dragoste vă mişcă la rugăciune, atunci valurile dragostei voastre pornesc şi îl influenţează pe cel pentru care vă rugaţi, şi îl conduceţi spre bine. Văzându-vă strădania, Dumnezeu vă dă şi vouă harul Său bogat, şi celui pentru care vă rugaţi.
În rugăciune să cereţi doar mântuirea sufletului vostru. Nu a zis Domnul: Căutaţi mai întâi Împărăţia lui Dumnezeu şi dreptatea Lui şi toate celelalte se vor adăuga vouă? Uşor, în cel mai uşor mod, Hristos poate să ne dea ceea ce dorim. Este suficient să zicem Doamne Iisuse Hristoase, miluieşte-mă. Dumnezeu nu are nevoie să fie informat despre diferitele noastre nevoi. El le cunoaşte în mod incomparabil mai bine decât noi şi ne dă dragostea Sa. Problema este să răspundem noi acestei iubiri prin rugăciune şi prin ţinerea poruncilor Sale. Să cerem să se facă voia lui Dumnezeu; acest lucru este cel mai convenabil, cel mai sigur pentru noi şi pentru cei ce ne rugăm.
(Monahul Patapios Kavsokalivitul, Sfântul Cuvios Porfirie Kavsokalivitul – Sfinţenia în secolul al XXI-lea, Editura Doxologia, Iaşi, 2015, pp. 54-55)