Învăţăturile Sfântului Paisie Aghioritul despre muncă, stres şi găsirea liniştii interioare

Părintele Paisie a vorbit adeseori despre isihie şi grija plină de nelinişte a omului contemporan. Faptul că omul contemporan a învăţat să trăiască în zgomot reflectă întocmai acest lucru. Spune: „Astăzi toţi s-au învăţat să trăiască în zgomot. Vezi, mulţi copii vor muzică rock în timp ce citesc. Adică pe ei îi odihneşte mai mult să citească cu muzică, decât în linişte. Se odihnesc în nelinişte, fiindcă există nelinişte înlăuntrul lor. Peste tot este zgomot”. Învăţându-se cu zgomotul, omul contemporan duce mereu, pretutindeni o asemenea viaţă zgomotoasă. „Duhul lumesc cel neliniştit al epocii noastre a distrus, din nefericire, cu aşa-zisa lui civilizaţie, chiar şi locurile sfinte cele liniştite, care odihnesc şi sfinţesc sufletele. Omul neliniştit nu se linişteşte niciodată. N-au lăsat nicăieri vreun loc liniştit. Chiar şi sfintele locuri le-au făcut azi...”.

În alt loc scrie: „Cel neliniştit chiar şi în pustie va duce starea lui de nelinişte. Mai întâi de toate sufletul va trebui să dobândească liniştea lăuntrică în neliniştea exterioară pentru a se putea linişti în liniştea pustiei”. Oamenii contemporani care trăiesc cu acest duh de nelinişte îl transmit mai departe prin tot ceea ce fac. Spunea Gheron: „Atunci când lucrează cineva cu linişte îşi păstrează pacea şi îşi sfinţeşte întreaga zi. Din păcate, n-am înţeles că atunci când lucrăm ceva prea repede dobândim nervozitate, iar lucrarea care se face cu nervozitate nu este sfinţită. Scopul nostru nu trebuie să fie a face multe şi să fim într-o continuă nelinişte. Căci aceasta este o stare diavolească. Lucrul de mână care se face în linişte şi cu rugăciune se sfinţeşte şi sfinţeşte şi pe cei care îl folosesc. Atunci are sens ca mirenii să ceară lucru de mână de la monahi ca binecuvântare. În timp ce lucrul făcut cu grabă şi nervozitate transmite această stare diavolească şi celorlalţi. Treaba grăbită, făcută cu nelinişte, este caracteristica oamenilor celor mai lumeşti. Sufletele tulburate care lucrează transmit tulburare prin lucrul lor de mână, iar nu binecuvântare. Dacă aţi şti cât de mult influenţează starea omului lucrul de mână pe care îl face, chiar şi lemnul unor obiecte făcute de el! Înfricoşător lucru! Rezultatul muncii omului este pe potriva stării în care se află atunci când o face. Dacă este nervos, se mânie şi înjură, ceea ce face nu va avea binecuvântare, iar de cântă, de rosteşte Rugăciunea, se sfinţeşte lucrul său. Unul este lucru diavolesc, iar celălalt dumnezeiesc”.

Omul stăpânit de o grijă plină de nelinişte nu poate simţi dragostea lui Dumnezeu. Spune Părintele Paisie: „Când un copil se joacă şi este absorbit de jucării, nu-şi mai dă seama dacă tatăl său este alături şi-l mângâie. Dar dacă-şi va întrerupe puţin joaca, atunci îşi dă seama. Tot astfel şi atunci când avem vreo grijă, nu putem simţi dragostea lui Dumnezeu. Dumnezeu dă, dar noi nu simţim. Ia aminte să nu risipeşti puterile tale preţioase în griji de prisos şi în lucruri deşarte, care într-o bună zi se vor face toate praf. Aşa te oboseşti şi trupeşte, şi mintea ţi-o împrăştii fără rost, iar după aceea Îi dai lui Dumnezeu oboseala şi căscăturile în vremea rugăciunii, la fel cu jertfa pe care a făcut-o Cain”. 

După ce atrage de multe ori atenţia în cadrul convorbirilor asupra lipsei de linişte, a liniştii lăuntrice ce îl caracterizează pe omul contemporan, vădindu-i, desigur, grija plină de frământare, îi îndrumă pe oameni să agonisească atmosfera sfintei isihii. Îi sfătuieşte să nu-şi cheltuiască viaţa fără rost. Spune: „Nu vă risipiţi timpul fără folos, fără să-l valorificaţi în cele duhοvniceşti, pentru că veţi ajunge să vă sălbăticiţi mult şi nu veţi mai putea lucra cele duhovniceşti. Veţi dori să vă îndeletniciţi numai cu treburi sau să discutaţi sau veţi urmări să aflaţi subiecte de vorbă ca să vă aflaţi în treabă. Prin neglijarea rugăciunii şi a îndatoririlor duhovniceşti, vrăjmaşul ne ocupă înălţimile noastre duhovniceşti şi ne războieşte atât trupeşte, cât şi prin gânduri. (...) şi la mireni insist mult asupra simplităţii, pentru că multe din cele ce se fac nu sunt de trebuinţă şi îi mănâncă stresul. Le vorbesc de cumpătare şi nevoinţă. Strig mereu: «Simplificaţi-vă viaţa şi stresul va fugi». Cele mai multe divorţuri de aici pornesc. Oamenii au de făcut multe treburi, multe lucruri şi astfel se ameţesc. Lucrează amândoi, tata şi mama, şi îşi lasă copiii de izbelişte. Osteneală, nervi – din probleme mici, scandaluri mari – apoi divorţ fără justificare. Acolo ajung. Dar dacă şi-ar simplifica puţin viaţa, ar fi şi odihniţi, şi veseli. Acest stres este o catastrofă.” 

Chiar şi munca de fiecare zi trebuie făcută în aşa fel încât să ne păstrăm inima liberă pentru cele duhovniceşti şi să I-o dăruim lui Hristos. Spune: „Să nu vă daţi toată fiinţa, toată puterea dimpreună cu mintea voastră celor materiale. În felul acesta omul devine închinător la idoli. Pe cât puteţi, nu vă dăruiţi inima treburilor; să daţi numai mâinile şi mintea. Să nu vă daţi inima lucrurilor stricăcioase, nefolositoare. Căci după aceea cum va sălta inima pentru Hristos? Când inima este la Hristos, atunci şi treburile se sfinţesc, există şi o continuă odihnă sufletească lăuntrică. Un astfel de om simte adevărata bucurie. Să vă puneţi inima în valoare! Să n-o risipiţi!”.

(Ierótheos Vlachos, Mitropolitul Nafpaktosului, Vechea şi Noua Romă. De la Tradiţia ortodoxă la tradiţiile Apusului, traducere din limba neogreacă de Protosinghel Teofan Munteanu, Editura Doxologia, Iaşi, 2016, pp. 342-345, Sursa: Doxologia.ro)