sâmbătă, 26 mai 2018 - Anul XXIII, nr. 117 (6827)
ANUNŢURI ONLINE:
Acum: 0°C.
La noapte: °C. Meteo
Anunţuri OnlineMonitorulTVAlbum Foto
HoroscopRedacţiaPublicitate
Curs valutar euroEUR:Tendinta4,9471 lei
Curs valutar dolar americanUSD:Tendinta5,013 lei
Newsletter Monitorul de Suceava RSS Monitorul de Suceava Monitorul de Suceava pe YouTube Monitorul de Suceava pe Twitter Monitorul de Suceava pe Facebook
Shopping City Suceava
Printeaza articolulPrintează articolul |  Trimite prin e-mailTrimite e-mail |   1 imagine |   ø fişiere video

Moșii de vară și dorul de cei dragi

Dintotdeauna moartea a provocat mâhnire și multă durere. Oricât ne-am strădui s-o evităm, rămâne o realitate cu care ne întâlnim adesea, până când noi înşine ne vom afla în ghearele ei. Când cineva drag trece „dincolo”, conducându-l către locașul de vremelnică așteptare a Dreptului Judecător, adeseori ne întrebăm: de ce moarte? Cum ar fi arătat existența fără ea? Ce facem cu dorul de cei lăsaţi acolo, departe de casă? Cum să ne împăcăm cu acest simțământ, atât de greu de purtat în taina sufletului? De ce Dumnezeu, Iubirea Însăşi, ne împovărează cu o așa sarcină?

În dor, îndeosebi noi, românii, trăim sentimentul unei legături intense cu cei apropiați plecați departe de noi ori în lumea cealaltă. Din inimă nu reuşim să ni-i scoatem. Dorul, după cum afirma părintele Dumitru Stăniloae, reprezintă simțirea acută a absenței celor dragi din orizontul nostru, un gol pe care alţii nu vor izbuti să-l umple nicicând. Tot marele teolog spunea că dorul aduce și păstrează în cel stăpânit de el chipul celui dorit, dar și o durere, deoarece chipul nu ține cu adevărat locul celui absent. Dorul e „trimis” de acela. Prin dor vine ceva de la el sau se îndreaptă ceva din ființa celui ce dorește către cel dorit.

Am convingerea că ați trăit cu toții acest inefabil sentiment. Deși moartea ne-a despărțit de cei dragi, la soroacele rânduite de Biserică spre pomenirea de obște a celor adormiți simțim că ne aflăm în comuniune cu ei, că dorul se ostoiește, despărțirea devine suportabilă, durerea se alină, lacrimile capătă sens, tristețea se înăbușă de o dulce „revedere”.

 

Cincizecimea deschide vistieria vieţii noi, eterne

Astfel de stări încercăm și în sâmbăta de dinaintea Rusaliilor, numită în popor Moșii de vară. Dar de ce tocmai acum popasul de rugăciune și aducere-aminte? Îi pomenim pe repausați cu nădejdea că Duhul Sfânt le va mângâia starea, așteptarea Dreptului Judecător, cu necurmata speranță că și ei se vor împărtăși de iubirea și lucrarea Duhului Sfânt, căci El strânge neamurile în unitatea credinței, adunând diversitatea la unitate, inaugurând veșnicia. Cincizecimea deschide vistieria vieţii noi, eterne, dovedind că Duhul Sfânt are rolul de a conferi darurile mântuirii şi de a ne ajuta la însuşirea lor în mod real şi activ. Prin Duhul Sfânt Hristos ne rămâne mereu alături. Aşadar, pomenindu-i, credem cu tărie că Domnul Se va afla și lângă dânşii până la sfârșitul veacului. În lipsa comuniunii cu ei, bucuria Rusaliilor nu ar fi deplină, căci Duhul Sfânt este Cel Care-L unește pe Hristos cu oamenii şi pe oameni cu Hristos. Tot Duhul Sfânt ne aduce negrăita bucurie a reîntâlnirii, pe calea rugăciunii, cu cei plecați în veșnicie.

Doar astfel înțelegem acribia străbunilor în a păstra nezdruncinată pomenirea răposaţilor, cu precădere la îndătinatele soroace statornicite de Biserică. Se cunosc bine frumoasele tradiții ce însoțesc dumnezeieștile liturghii și dezlegările parastaselor la Moșii de vară. Evlavioșii noștri strămoși au împământenit ca în această zi să se ofere de pomană bucate ori fructe de sezon aşezate în străchini de lut, împodobite cu flori, mentă ori busuioc.

Am gândit îndelung la emoționanta rânduială. Îmi amintesc, din copilărie, cum mama ori bunica umpleau ulcioare cu lapte ori castronele cu sarmale, apoi le împărțeau megieșilor, după întoarcerea de la biserică, unde, la sfârșitul dumnezeieștii liturghii, se ieșea în cimitir, pentru ca preotul să tămâieze și să stropească cu vin mormintele primenite, pline de flori. Bunica se dovedea mai tipicară. Nu gusta nici ea, dar nici nouă nu ne dădea, din bucatele pregătite, până ce nu împărțea de pomană. Bucuria noastră creştea când sfioasele bătrâne de prin jur veneau să ne aducă din ofrandele lor, puse în castroane din care aburii neastâmpărați ne pofteau la festinul mult așteptat. Lumânările arzând, alături de florile legate împrejurul vaselor cu mâncare, sporeau taina. Acum abia înțeleg că bucuria venea din împlinirea dorului celor ce ofereau darurile, căci rugăciunea săvârșită pentru cei adormiți reîmprospăta în suflete chipul prezenței persoanelor pomenite, arătând că iubirea adevărată n-o curmă nici moartea, că dragostea față de cei plecați nu se sfârșeşte vreodată. De aceea, după o ancestrală rânduială, se ataşa vaselor de lut câte un colăcel rotund, frumos rumenit de dogoarea cărămizilor încinse.

De ce oare înțelepții noștri bătrâni au ales să includă în ritualul Moșilor de vară străchinile confecționate din pământ? Nu cumva are legătură cu vechea zicală a vârstnicilor care aveau conștiința că, după ce vor păşi „dincolo”, se vor face „oale și ulcele”? Credeau, așadar, că moartea nu înseamnă o dispariție în van, nici o trecere în neființă, cum greșit se exprimă unii astăzi. Păstrau neclintita convingere că sufletul se întoarce la Dumnezeu, Care l-a dat, iar trupul, în pământul din care a fost luat, după cum glăsuiesc rugăciunile din slujba pogribaniei. Ce profund adevăr!

Se observă lesne o similitudine între etapele vieții umane și cele ale plămădirii unui vas de către olar. Nașterea poate fi asociată cu pregătirea și dospirea argilei. Creșterea, educarea și pregătirea pentru viață a puiului de om corespund cu modelarea obiectelor din lut. Etapele uscării și arderii acestora se aseamănă cu educarea și maturizarea insului. Virtuțile, frumusețea și așezarea duhovnicească a fiinţei ne trimit cu gândul la procesul de ornare a vaselor trecute prin fierbințeala cuptoarelor. Sfârșitul, desigur, se petrece cam în acelaşi chip cu spargerea ori deteriorarea vasului.

Revenind la dorul de cei dragi plecați în veșnicie, ostoit prin rugăciunea de pomenire a lor, se pare că unii se mistuie cu acest sentiment. Am auzit o bătrână ce-şi pierduse fiul în război zicând: „Mă voi duce în mormânt cu dorul de el”. Emoționant! Din veșnicie va face parte și dorul!

(Sursa: Doxologia.ro)

 

În lipsa unui acord scris din partea Monitorului de Suceava, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi dacă inseraţi vizibil link-ul articolului Moșii de vară și dorul de cei dragi.
 Vizualizări articol: 1620 | 
Notează articolul: 
  • Nota curentă 5.00/5
  • 1
  • 2
  • 3
  • 4
  • 5
 | Nota curentă: 5.0 din 2 voturi
Moșii de vară și dorul de cei dragi5.052

Facos Suceava
Comentarii

Monitorul de Suceava nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.


Timpul de 60 zile în care puteaţi posta comentarii pe marginea acestui articol a expirat.



RE-PAIR
Directia Generala Anticoruptie
Meniul ZILEI în restaurante sucevene

HaiHui prin Bucovina

Ultima oră: local

Alte articole

Alte titluri din Religie

Ştiri video

Ultima oră: naţional - internaţional

Alte articole

Gala Top 10 Suceveni

Top Articole

Mersul trenurilor de călători

SONDAJE

Consideraţi Legea antifumat în spaţiile publice o măsură bună?

Da
Nu
Nu mă interesează

Fotografia zilei - fotografie@monitorulsv.ro

Fotografia zilei