Cincizecimea, împlinirea făgăduinței Tatălui

„În ziua cea din urmă − ziua cea mare a sărbătorii −, Iisus a stat între ei şi a strigat, zicând: Dacă însetează cineva, să vină la Mine şi să bea. Cel ce crede în Mine, precum a zis Scriptura, râuri de apă vie vor curge din lăuntrul său. Iar aceasta a zis-o despre Duhul pe Care aveau să-L primească cei ce au crezut în El. Căci încă nu era dat Duhul, pentru că Iisus încă nu fusese preaslăvit. Deci, mulţi din popor, auzind cuvintele acestea, ziceau: Cu adevărat, Acesta este Prorocul. Iar alţii ziceau: Acesta este Hristos. Iar alţii ziceau: Nu cumva din Galileea va să vină Hristos? N-a zis oare Scriptura că Hristos va să vină din seminţia lui David şi din cetatea Betleem, de unde era David? Şi s-a făcut dezbinare în mulţime pentru El. Şi unii dintre ei voiau să-L prindă, dar nimeni n-a pus mâinile pe El. Deci slugile au venit la arhierei şi la farisei, iar aceia le-au zis: De ce nu L-aţi adus? Slugile au răspuns: Niciodată n-a vorbit un om aşa cum vorbeşte Acest Om. Deci le-au răspuns fariseii: Nu cumva aţi fost şi voi amăgiţi? Nu cumva a crezut în El cineva dintre căpetenii sau dintre farisei? Dar mulţimea aceasta, care nu cunoaşte Legea, este blestemată! A zis către ei Nicodim, cel ce venise mai înainte la El noaptea, fiind unul dintre ei: Nu cumva Legea noastră judecă pe om, dacă nu-l ascultă mai întâi şi nu ştie ce a făcut? Ei au răspuns şi i-au zis: Nu cumva şi tu eşti din Galileea?  Cercetează şi vezi că din Galileea nu s-a ridicat proroc. Şi s-a dus fiecare la casa lui. Deci, iarăşi a vorbit Iisus, zicând: Eu sunt Lumina lumii; cel ce Îmi urmează Mie nu va umbla în întuneric, ci va avea lumina vieţii.  - Pogorârea Sfântului Duh (Cincizecimea sau Rusaliile) Ioan 7, 37-53; 8, 12

Duminica Mare

Duminica Cincizecimii, a Pogorârii Duhului Sfânt sau a Rusaliilor, mai este numită în popor și Duminica Mare. În cuvântul evanghelic ce se citește la Sfânta Liturghie în ziua praznicului, Mântuitorul face referire la acest eveniment, care se va petrece în urma preamăririi Sale: „Iar în ziua cea din urmă − ziua cea mare a sărbătorii −, Iisus a stat între ei și a strigat zicând: Dacă însetează cineva, să vină la Mine și să bea. Iar aceasta a zis-o despre Duhul pe Care aveau să-L primească acei ce cred în El. Căci încă nu era (dat) Duhul, pentru că Iisus încă nu fusese preaslăvit” (Ioan 7, 37, 39).

Făgăduința primirii Mângâietorului și concretizarea ei

La Cina cea de Taină, Mântuitorul le înnoise ucenicilor Săi făgăduința trimiterii Duhului Sfânt, Care-i va întări în lucrarea de propovăduire a cuvântului Evangheliei în lume: „Iar când va veni Mângâietorul, pe Care Eu Îl voi trimite vouă de la Tatăl, Duhul Adevărului, Care de la Tatăl purcede, Acela va mărturisi despre Mine” (Ioan 14, 26; 15, 26; 16, 13). După Sfântă Învierea Sa, Mântuitorul le reamintește promisiunea trimiterii Sfântului Duh (Luca 24, 49), venirea Acestuia din urmă petrecându-se la cincizeci de zile după Înviere (Faptele Apostolilor 2, 1-4).

În urma minunii petrecute și a predicii înflăcărate a Sfântului Apostol Petru și a celorlalți apostoli, mulți dintre cei aflați la Ierusalim pentru sărbătoarea Cincizecimii iudaice au întrebat: „Bărbați frați, ce să facem? Iar Petru a zis către ei: Pocăiți-vă și să se boteze fiecare dintre voi în numele lui Iisus Hristos, spre iertarea păcatelor voastre, și veți primi darul Duhului Sfânt” (Faptele Apostolilor 2, 37-38). S-au botezat în acea zi ca la 3000 de suflete, întemeindu-se cea dintâi comunitate creștină din Ierusalim și totodată Biserica Creștină – Trupul Tainic al Mântuitorului Iisus Hristos.

Cincizecimea, bucuria interioară a întregii creații

Mesajul acestei mari sărbători creștine este unul profund și bogat în învățături duhovnicești. Sfântul Ioan Gură de Aur numește această sărbătoare „metropola sărbătorilor” și „însuși fructul făgăduinței Domnului”, deoarece întreaga lucrare de răscumpărare a Fiului lui Dumnezeu devine astăzi realitate lăuntrică omului și întregii făpturi. Mântuirea în Biserică se realizează prin împreuna-lucrare a omului cu Dumnezeu, prin cuvânt și Duh.

Vorbind despre limbile de foc, Sfântul Ioan Gură de Aur învață: „Când s-a împlinit ziua Cincizecimii, li s-au arătat, împărțite, limbi ca de foc. Nu «de foc» ci «ca de foc», ca să nu gândești nimic material despre Duhul”. Obser­vația marelui predicator vine să sublinieze faptul că Duhul Sfânt nu poate fi confundat cu lucrurile lumii materiale, însă prin iconomie, pentru a fi receptat, Se manifestă într-o formă văzută și materială. Astfel, Duhul este focul curățitor care coboară din cer pentru a mistui și curăți păcatele oamenilor și pentru a restaura chipul dumnezeiesc al omului desfigurat de păcat.

Prezența Duhului Sfânt în opera de mântuire a lumii

Dacă până la Înviere Hristos era o prezență istorică, după Înviere și mai cu seamă începând de la Rusalii, Hristos devine realitatea lăuntrică sau experimentală nouă tuturor, El unindu-se cu fiecare dintre noi prin lucrarea harică a Sfântului Duh, săvârșită în Taina Sfântului Botez și în pecetluirea cu Mirungerea sfântă. Cu alte cuvinte, Duhul Sfânt ne face părtași vieții dumnezeiești izvorâte din umanitatea îndumnezeită a Mântuitorului Iisus Hristos și ne unește pe toți laolaltă făcându-ne un singur trup, Biserica, al cărui Cap nevăzut ­este Hristos. El a fost prezent la crearea lumii (Facere 1, 2), dând viață tuturor făpturilor, El a pregătit nașterea după trup a Fiului lui Dumnezeu din Preacurata Fecioară Maria, El s-a arătat la Botezul Domnului în chip de porumbel și la Schimbarea la Față sub chipul norului ușor.

În Simbolul Credinței mărturisim că El este Domnul de viață făcătorul, Care purcede din veci din Tatăl, că este „împreună mărit cu Tatăl și cu Fiul”, după expresia Sfântului Vasile cel Mare, și că „a grăit prin proroci”. Duhul odihnește din veci în Fiul, însă este trimis în timp în lume pentru a actualiza în noi mântuirea adusă de Dumnezeu-Fiul.

Lucrarea unificatoare a Duhului în Biserică

Prin consimțământul credinței și prin Botezul cu apă și cu Duh Sfânt au loc în Biserică înnoirea omului și unirea Sa cu Dumnezeu. Sfintele Taine și întreaga lucrare sfințitoare a Bisericii sunt lucrarea Sfintei Treimi, însă realizarea acesteia i Se atribuie îndeosebi Duhului Sfânt. El ne mângâie inimile, ne curățește sufletele și ne umple de viața cerească, făcându-ne părtași vieții dumnezeiești a Preasfintei Treimi.

În Biserică, înainte de Sfânta Liturghie, prin rostirea rugăciunii „Împărate ceresc”, invocăm pe Sfântul Duh, iar prefacerea Darurilor de pâine și vin în Trupul și Sângele Mântuitorului din momentul Epiclezei are loc prin aceeași putere dumnezeiască a Duhului. Tot el ne face să simțim în inimi, la fiecare Sfântă Liturghie, prezența Împărăției lui Dumnezeu.

Timpul Bisericii se identifică cu timpul dinamic al vieții întru Duhul Sfânt. Așa cum ne arată Sfântul Apostol Pavel, darurile Duhului Sfânt se împart tuturor celor care mărturisesc credința în Hristos și trăiesc o viață duhovnicească în duhul Evangheliei Sale (I Corinteni 12, 8-10), roadele Duhului fiind: „dragostea, bucuria, pacea, îndelungă-răbdarea, bunătatea, facerea de bine, credința, blândețea, înfrânarea, curăția” (Galateni 5, 22-23). Astfel, prin lucrarea Duhului în Biserică, sfinții lui Hristos izvorăsc din ființa lor harisme și rodesc virtuți, potrivit cuvântului Său: „Cel ce crede în Mine, precum a zis Scriptura, râuri de apă vie vor curge din pântecele lui” (Ioan 7, 38). Însă toți fiii Bisericii sunt chemați la sfințenie și la îndumnezeire. De aceea, Sfântul Serafim de Sarov avea să afirme că „scopul vieții creștine este dobândirea Duhului Sfânt”. Prin Duhul Sfânt se primește darul lacrimilor po­căinței prin care se luminează și se reînnoiește firea omului, prin El Îl chemăm pe Iisus Hristos ca Domn al sufletelor noastre și îndrăznim să ne apropiem de Tatăl, numindu-L „Avva, Părinte!” (Galateni 4, 6), iar tot prin lucrarea Lui se statornicește întreaga slujire în Biserică. El este Duhul unității Care ne unește cu Dumnezeu în Biserica lui Hristos. După cum la Turnul Babel, în vechime, limbile au împărțit lumea și înțelegerea cea rea a dus la despărțire, tot astfel și acum limbile au unit lumea și au adus la înțelegere pe cei care erau despărțiți.

În toate bisericile ortodoxe, la acest praznic se aduc frunze de nuc și de tei pentru a fi binecuvântate, deoarece ele ne amintesc de limbile de foc coborâte peste Sfinții Apostoli care, prin puterea Duhului, vor predica Evanghelia lui Hristos în limbi diferite tuturor neamurilor, începând de la Ierusalim. Să ne rugăm lui Dumnezeu Cel Preaslăvit în Tatăl, Fiul și Duhul Sfânt să ne întărească în unitatea de credință și de iubire față de El și față de semenii noștri și să sfințească cu harul Său întreaga făptură și inimile noastre ale tuturor spre slava Sa și spre dobândirea împărăției celei veșnice. Amin!

(Sursa: Ziarul Lumina)