Pomenirea Sfântului, sfinţitului Mucenic Simeon, episcopul Persiei

Pe când în Persia împărăţea Saporie, se înmulţiseră creştinii din acea ţară, având episcopi, preoţi şi diaconi. Şi s-au pornit spre mânie învăţătorii păgânei credinţe a perşilor, care se închinau soarelui şi, împreună cu ei s-au unit şi evreii, spre pierzarea creştinilor şi căutau să ridice împărat asupra lor.

Deci, au defăimat la împărat, mai întâii, pe Sf. Simeon, episcopul cetăţilor Ctesifon şi Salie, ca şi cum acesta ar fi vrăşmaş împărăţiei persane şi prieten al împăratului grecesc din Constantinopol, pe care îl înştiinţează de toate câte se petrec în Persia. Iar mai apoi, au fost învinuiţi de trădare toţi creştinii din Persia. Drept aceea, Saporie a pus dajdie mare şi grea asupra creştinilor şi a rânduit dregători sălbatici care să strângă în grabă aceste dajdii. A început, apoi, împăratul a ucide preoţi şi slujitori ai Bisericii, a jefui şi chiar a dărâma bisericile creştinilor, iar pe Sf. Simeon, socotit ca vrăşmaş al împărăţiei perşilor, a poruncit să-l aducă la el.

Însoţit de preoţii Avdela şi Anania şi frecat în lanţuri, Sfântul episcop a fost adus înaintea împăratului. Întrebat de ce nu se închină soarelui, Sfântul Simeon a mărturisit cu tărie că el se închină numai lui Dumnezeu cel Atotputernic. Deci a fost trimis, episcopul în temniţă, dar pe drum, a zărit pe bătrânul Gotazat, care în tinereţe fusese învăţător împăratului şi fusese creştin, iar acum pentru mărirea lumească şi de frică, se închina soarelui, după credinţa perşilor. Pe aceasta zărindu-l episcopul s-a amărât în sufletul său şi şi-a întors faţa de la el, nevrând să-l vadă.

Dar Gotazat s-a luminat la suflet şi a plâns cu amar, văzând jalea şi batjocora episcopului său şi-l ruga pe împărat pentru eliberarea din lanţuri a Sfântului episcop. Deci, împăratul, văzând întoarcerea la Hristos a lui Gotazat, nu numai că nu i-a împlinit cererea sa, ci, măcar că ţinea mult la el, a poruncit de i s-a tăiat capul. Şi a împlinit totodată, şi cea din urmă dorinţă a fostului său dascăl, adică, să se strige că, numai pentru Hristos, şi-a dat capul la tăiere. Şi auzit de aceasta Sfântul Simeon, în temniţă fiind şi a dat slavă lui Dumnezeu, bucurându-se.

Iar în ziua de Sfânta şi marea Vineri a Patimilor Domnului, din acel an au fost scoşi din temniţă cei o mie o sută cincizeci de creştini, ce se aflau închişi pentru credinţa lor, împreună cu episcopul lor. Simeon şi cu ceilalţi preoţi, şi după multe chinuri şi batjocuri, pe care au îndurat de la păgânii prigonitori, au primit cununa muceniciei, prin tăierea capului cu sabia.

(„Proloagele, volumul II”, Sursa: http://jurnalspiritual.eu)