Prietenul adevărat este cel care te pune la picioarele lui Hristos

Vai, vai! Ce nesiguranță, ce lipsă de pace și de bucurie. Oare așa trebuie să fie viața? Văzând ce se petrece prin jurul meu, mă întreb: mai poți găsi oare prieteni adevărați? De fapt, ce însemnă să fie cineva prieten cu tine? Dar eu, eu sunt cu adevărat prietenă cu cineva din clasă, sau din școală? Apoi, dacă am prieteni, cum să fac ca prietenia mea cu ceilalți să reziste? În cartea Micul prinț, Antoine de Saint Exupéry spunea că timpul petrecut cu o persoană face ca prietenia să se întărească. Oare să fie de ajuns doar să lași să treacă timpul? Uneori și eu stau și vorbesc cu orele pe Facebook și nu simt că prieteniile acestea sunt prea strânse. Nu sunt convinsă că orice timp petrecut cu cineva întărește acea relație. Cred că o întâlnire față către față, un dialog firesc și onest ajută mult mai mult.

De aceea, pentru a întări legătura cu prietenii Sfinților Trei Ierarhi, de la Biserica Colegiului Pedagogic din Iași, am acceptat invitația ca duminica aceasta, prima din luna martie, să particip la Sfânta Liturghie la biserica noastră. A meritat din plin, chiar dacă primul lucru comun care ne-a unit a fost... frigul din capelă. Ce mai, a fost frig crunt, dar acest frig m-a ținut parcă mai atentă la cuvântul Sfintei Evanghelii. Cuvintele Evangheliei au adus din nou în atenție tema noastră preferată, cea a prieteniei.

Capernaum. Cinci prieteni adevărați. Unul dintre ei paralizat, iar ceilalți preocupați de vindecarea lui. Prietenii suferă și ei când îți este greu. Hristos poposise într-o casă în acel oraș și îi învăța pe oameni adevărul și le tămăduia neputințele. Cei patru bărbați aveau o singură durere: suferința prietenului lor. Nu se gândeau la ce ar putea câștiga ei din întâlnirea cu Hristos, ci îi preocupa doar ajutorarea prietenului lor. Nu stau mult pe gânduri. Îl iau pe prietenul lor cu pat cu tot și se îndreaptă spre casa în care era Hristos. Aici, însă, întâmpină un obstacol. Casa era plină de oameni și nu se mai putea intra. Nu puteau ajunge la Hristos, iar prietenul lor suferea. Ce să facă? Noi ce-am fi făcut? Ne-am fi dat bătuți? Nu, nu puteau renunța! Prietenul lor era în grea suferință și avea nevoie de vindecare. Doar El o putea da. Se suie pe terasa de deasupra casei și printr-o spărtură îl așază pe bolnav la picioarele lui Hristos, iar cel paralizat, cel care era înainte „nemișcat”, este vindecat sufletește și trupește. Se umple de Viață și iese afară din casă pe picioarele lui. Hristos, văzând credința prietenilor lui, l-a tămăduit!

„Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluiește-mă pe mine păcătosul"

În biserică era frig, iar noi tinerii ascultând evanghelia și cuvântul de învățătură căutam să înțelegem ce-ar însemna pentru noi a fi prieteni adevărați. Acesta este prietenul adevărat, cel care te pune la picioarele lui Hristos. Prieten adevărat este cel care se preocupă de sănătatea ta sufletească și trupească. Cel care te ajută să te eliberezi de neputințe, cel care nu-și urmărește interesul propriu, ci îți este aproape chiar și atunci când tu nu îți mai poți fi de folos și poate nici nu mai ai puterea să ceri ajutor. Prieten adevărat este cel care te apropie de Hristos – sensul și ajutorul vieții noastre.

Am mai înțeles astăzi ceva. Cel care se împrietenește în primul rând cu Hristos poate avea prieteni de nădejde. Cel care este prieten cu Dumnezeu poate deveni și prietenul ființelor necuvântătoare, asemenea Cuviosului Gherasim de la Iordan, prăznuit astăzi și care avea slujitor un leu.

Un alt sfânt prăznuit în această a doua duminică din Postul Mare este Sfântul Ierarh Grigore Palama. El s-a împrietenit cu Dumnezeu prin nevoință și prin chemarea permanentă a numelui lui Iisus: Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluiește-mă pe mine păcătosul.

Am continuat ziua alături de o parte dintre prietenii Sfinților Trei Ierarhi, vizionând și discutând filmul Steluțe pe pământ – un film despre prietenia dintre un profesor și elevii săi. Mâine, poimâine voi fi și eu profesor. Voi reuși să fiu prietenul elevilor mei? Voi avea răbdare cu ei? Voi avea priceperea de a le descoperi darurile și de a-i ajuta să și le pună în lucrare precum a făcut acel profesor? Voi reuși să îi formez ca oameni sau doar îi voi „informa” despre o materie de studiu? Rămâne de văzut. E mult de lucru!

Până atunci, vreau să lucrez mai departe cu cei din jurul meu. Vreau să am prieteni adevărați, iar pentru asta știu că am nevoie să fiu eu un prieten adevărat pentru ceilalți. Însă înainte de toate, știu că am nevoie să mă împrietenesc tot mai strâns cu Hristos.

(Iuliana Pârvu, elevă în clasa a XI-a la Colegiul Pedagogic din Iași, Sursa: Doxologia.ro)