Mărturisirea este o naştere duhovnicească marcată de durerile provocate de părerea de rău pentru păcatele săvârşite. Aceste dureri ale unei noi naşteri le simte şi le suportă deopotrivă şi preotul. Prezenţa preotului este o prezenţă activă, el se interiorizează penitentului, coboară în adâncurile de taină ale acestuia şi odată cu el coboară şi Hristos.
Duhovnicul trebuie să aibă darul şi priceperea de a pătrunde în tainele cele mai ascunse ale inimilor fiilor săi sufleteşti, pentru a putea converti conştiinţe şi voinţe. Duhovnicul nu înlocuieşte conştiinţa şi voinţa fiilor săi duhovniceşti cu voinţa şi conştiinţa lui, ci le modelează pe ale acelora după voinţa lui Dumnezeu. Duhovnicul trebuie să pătrundă în sufletul penitentului atât cât a pătruns păcatul şi să aducă lumină acolo unde a pătruns întunericul, pacea în locul furtunii, bucuria în locul întristării, nădejdea în locul deznădejdii şi starea de fiu a lui Dumnezeu în locul celei de rob al păcatului.
Mărturisirea constă dintr-un dialog între duhovnic şi penitent, dialog ce debutează cu întrebări care-l ajută pe duhovnic la conturarea personalităţii civile, religioase şi morale a penitentului. Duhovnicului i se cere multă răbdare pentru a putea ancora în veşnicie pe cel care se mărturiseşte, pentru că ceea ce dezleagă preotul străbate cerurile şi intră în memoria veşniciei. De aceea, duhovnicul trebuie să asculte mărturisirea oricărei persoane ca şi cum ar fi ultima mărturisire a acestuia înainte de moarte.
Legătura harică slăbită prin păcat se reface în Taina Mărturisirii prin preotul duhovnic, dar, în acelaşi timp, şi între duhovnic şi penitent se realizează o legătură harică ce durează în timp atât cât duhovnicul continuă să fie preocupat de starea morală a ucenicilor, preocupare concretizată în rugăciune, sfaturi, dar şi atâta vreme cât penitentul aplică în viaţa lui îndemnurile date de duhovnicul lui. Când fiii duhovniceşti încetează de a mai păzi poruncile duhovnicilor, legătura harică dintre părinte şi fiu duhovnicesc slăbeşte şi, odată cu aceasta, şi legătura dintre penitent şi Hristos.
În această situaţie creştinul se întoarce la păcatele pe care le-a mai săvârşit. Rânduiala dată de duhovnic are scopul de a ridica pe credincios din starea de păcat şi a-l menţine în starea de har. Întoarcerea la aceleaşi păcate se explică nu numai prin obişnuinţa cu păcatele respective, ci şi prin neîmplinirea rânduielilor date de duhovnic sau prin insuficienţa lor împlinire.
(Pr. Prof. Dr. Viorel Sava, Taina Mărturisirii în riturile liturgice actuale, Editura Trinitas, 2004, pp. 122-124, sursa: Doxologia.ro)