Cum să ne rugăm

„Iar când ne aflăm la rugăciune, frați prea iubiți, suntem datori să veghem și să participăm din toată inima la acest moment, în care să nu-și aibă locul nici un cuget trupesc sau lumesc, să nu ne gândim la altceva decât la ruga noastră. De aceea și preotul, înainte de rugăciune, prin câteva cuvinte pregătește sufletele fraților credincioși zicând: Sus să avem inimile și, în timp ce poporul răspunde: Avem către Domnul, suntem preveniți că nu trebuie să ne gândim la nimic alt­ceva decât la Dumnezeu. Inima să ne fie închisă împotriva adversarului și deschisă numai pentru Dumnezeu, să nu-i îngăduim dușmanului lui Dumnezeu să se apropie de noi în timpul rugăciunii.

Căci se strecoară adesea și pătrunde pe ascuns, înșelând cu iscusință și îndepărtând de la Dumnezeu rugăciunile noastre, făcând ca una să avem în inimă și altceva pe buze.

De aceea pe Domnul nu trebuie să-L roage sunetul vocii, ci, cu toată seninătatea, sufletul și simțirea noastră. Este totală indecență ca, atunci când Îl rogi pe Domnul, să-ți zboare gândul în altă parte, să cugeți la lucruri care n-au nimic comun cu rugăciunea, ca și cum ai putea în același timp să vorbești cu Domnul și să te gândești la altceva. Cum ceri să te asculte Domnul, dacă tu nu-L asculți? Vrei să-și aducă aminte Dumnezeu de tine când te rogi, dacă tu nu-ți aduci aminte de El?

Aceasta înseamnă a nu te păzi deloc de dușman, a ofensa prin neglijența rugăciunii când ochii îi sunt adormiți, inima trebuie să-i fie trează, precum este scris în Cântarea cântărilor: Eu dorm și inima mea veghează (Cântarea Cântărilor 5, 2). De aceea, cu grijă și prevedere ne atrage atenția Apostolul zicând: Când stați la rugăciune fiți veghetori în ea (Coloseni 4, 2), învățându-ne, desigur, și arătând că aceia pot să dobândească de la Dumnezeu ce cer, pe care-i vede Dumnezeu că sunt veghetori la rugăciune. (...)

Cei ce se roagă nu vin la Dumnezeu cu rugăciuni goale și fără miezul faptelor. Cererea este fără răspuns când Dumnezeu este invocat printr-o rugăciune deșartă. Căci după cum pomul care nu face roade se taie și se aruncă în foc (Matei 3, 10), la fel și rugăciunea care n-are roadele ei nu poate fi vrednică de Dumnezeu, fiindcă nu e însoțită de fapte.

De aceea, Sfânta Scriptură ne învață zicând: Bună este rugăciunea cu post și milostenie (Tobit 12, 8). Căci cel ce va da în ziua judecății răsplată pentru faptele bune și pentru milostenie și astăzi ascultă cu bunăvoință pe cel ce vine la rugăciune după ce a făcut fapte bune.

Așa și centurionul Cornelius pe când se ruga a meritat să fie ascultat, pentru că făcuse multe acte de milostenie față de popor și rugase întotdeauna pe Dumnezeu. Lângă el, care se ruga pe al nouălea ceas din zi, a venit îngerul cu mărturie pentru faptele lui spunându-i: Corneliu, rugăciunile și milosteniile tale s-au urcat la Dumnezeu și El nu le va uita (Fapte 10, 4). Ajung repede la Dumnezeu rugăciunile pe care le aduc în fața lui Dumnezeu faptele noastre bune.” (Sfântul Ciprian, Despre rugăciunea domnească, XXX-XXXII, în Părinți și Scriitori Bisericești, vol. 3, pp. 482-483 , Pr. Narcis Stupcanu)