Ce este Sfânta Proscomidie?

Proscomidia (gr. προσκομιδή, ἡ — proskomidi, i, de la προσκομίζειν — proskomizein = a aduce, a pune înainte, a oferi) este ritualul sau rânduiala introductivă a Sfintei şi Dumnezeieştii Liturghii, care constă în pregătirea şi binecuvântarea (afierosirea) Cinstitelor Daruri, adică a materiei (pâinea şi vinul) jertfei liturgice.

Proscomidia este prima parte a Sfintei Liturghii. În Liturghier ea are forma şi întinderea unei adevărate slujbe aparte, cu un titlu propriu, cu o formulă de binecuvântare la început şi cu una de încheiere.

În mănăstiri, timpul săvârşirii Proscomidiei este între Utrenie şi Liturghie, când se săvârşeşte şi slujba Ceasurilor, dar în bisericile de enorie, unde nu se face slujba Ceasurilor, Proscomidia se săvârşeşte în timpul Utreniei, la Proscomidiar, sau înainte de Utrenie.

Taina Crucii lui Hristos

Spre deosebire de celelalte părţi ale Liturghiei, Proscomidia se săvârşeşte numai de preot (împreună cu diaconul, dacă există), fără participarea credincioşilor (a cântăreţilor) şi fără ca aceştia să audă sau să vadă ceva din ea. Rânduiala tainică a Proscomidiei constă în afierosirea tipologică a Darurilor euharistice, Agneţul (agnos-miel) fiind tăiat din prescură, împreună cu miridele Născătoarei de Dumnezeu, ale celor nouă cete de sfinţi şi ale credicioşilor vii şi morţi. După tăierea Agneţului (mirida pătrată IIS HS NI KA – Iisus Hristos învinge), el este străpuns cu copia (cuţitaşul consacrat anume pentru Proscomidie), rostindu-se cuvintele: „Junghie-Se Mielul lui Dumnezeu pentru viaţa şi mântuirea lumii”. Apoi se toarnă vin şi apă în Potir, rostindu-se: „Şi unul dintre ostaşi cu suliţa în coasta Sa a împuns, şi îndată a ieşit sânge şi apă. Şi cel ce a văzut a mărturisit şi adevărată este mărturisirea lui”.

Ritualul Proscomidiei constă în pregătirea şi binecuvântarea sau afierosirea Darurilor de pâine şi vin pentru Sfânta Jertfă. Ea este o reiterare sacramentală a Cinei celei de Taină, în ea repetându-se sacrificial referatul biblic al morţii şi Învierii Domnului. Proscomidia asumă taina Crucii lui Hristos şi introduce Biserica în starea de jertfă a Liturghiei cereşti care se săvârşeşte veşnic pe altarul de iubire al Treimii.

Pâinea făcută din mulţimea boabelor de grâu şi vinul din boabele de struguri simbolizează comunitatea spirituală care îi leagă între ei pe toţi membrii Bisericii. Pâinea şi vinul sunt deopotrivă daruri ale naturii, dar şi roade ale ostenelii omeneşti, pentru a semnifica sfinţirea firii în Hristos şi umanizarea hristologică şi euharistică a materiei prin har şi prin rugăciune.

Biserica este Trupul lui Hristos, trupul tainic în care se unesc toţi credincioşii şi din care ei fac parte. Apa care se toarnă în vinul de jertfă, şi care în mod natural este un element ce condiţionează viaţa, simbolizează pe credincioşii laici, iar amestecul ei cu vinul înseamnă încorporarea la Hristos a tuturor credincioşilor, pentru că El S-a jertfit pentru toţi oamenii. Darurile credincioşilor (pâinea şi vinul) aduse de ei la altar, sunt expresia văzută a participării lor concrete la Sfânta Jertfă, care se aduce prin preot la Liturghie. Pâinea folosită de Biserica Ortodoxă nu este azimă, ci pâine dospită (ἄρτος, ὁ — artos, o), deoarece cu astfel de pâine s-a săvârşit şi Cina lui Hristos (care a avut loc în joia dinaintea Paştelui iudaic, când urma să se consume azimă, pentru care Paştele iudaic se mai numeşte şi Sărbătoarea azimilor).

Trupul Domnului

Pâinea dospită cu aluat simbolizează sufletul desăvârşit şi întruparea desăvârşită a Domnului Iisus. Pâinea cu aluat aminteşte de aluatul nestricăciunii cu care Mântuitorul a asemănat Împărăţia Cerurilor (Luca 13, 20-21) şi care este Hristos Însuşi. Pâinea folosită la Proscomidie se numeşte prescură. Din ea preotul scoate miridele, folosindu-se de obiectele de cult care stau la Proscomidiar: copia, buretele cu care se adună firimiturile prescurilor tăiate şi care se pun pe Sfântul Disc; se ia apoi steluţa (obiect ritual, simbolizând steaua de la Betleem, dar şi pecetea mormântului izvorâtor de viaţă), numită şi asterisc sau avezdă, se tămâiază cu tămâie din cădelniţă şi se aşază pe Sfântul Disc, rostindu-se cuvintele: „Şi venind steaua a stat deasupra unde era Pruncul”; preotul ia apoi acoperământul discului (pocrovăţ) şi acoperă Sfântul Disc, tămâindu-l, aşa cum a făcut şi cu Potirul, iar peste ele pune un acoperământ mai mare, numit Aer. Astfel aşezate pe masa de la proscomidiar, cinstitele Daruri sunt din nou tămâiate, binecuvântate şi slujba Proscomidiei se încheie cu rugăciunea: „Slavă, Ţie, Hristoase, Dumnezeul nostru...”, rugăciune numită apolis sau otpust.

Acoperirea Darurilor şi rămânerea lor tainică la Proscomidiar până la Vohodul mare semnifică vremea necunoscută a vieţii lui Iisus, petrecută de El la Nazaret şi Capernaum, înainte de Botezul Său şi de începerea lucrării Sale în lume (comentează Sfinţii Gherman şi Nicolae Cabasila).

Fumul tămâiei (cădirea) de la sfârşitul Proscomidiei simbolizează aromatele cu care a fost îmbălsămat Trupul Domnului (cf. Sfântului Gherman), dar şi darurile magilor la Naştere.

Mirida pentru Sfânta Fecioară (numită şi Bogorodiţa, Bogorodicina sau Panaghia), aşezată pe Sfântul Disc, închipuie pe Maica Domnului îndurerată, la picioarele Crucii Fiului său răstignit.

Privind dublul simbolism al Proscomidiei (închipuind şi Naşterea şi Moartea lui Hristos), Proscomidiarul, locul săvârşirii slujbei, închipuieşte şi peştera, staulul sau ieslea în care S-a născut Iisus, dar şi Golgota sau locul Răstignirii (comentează Sfinţii Gherman şi Meletie Sirigul). Cât stau la Proscomidiar, cinstitele Daruri nu se prefac în Trupul şi Sângele Domnului, ci sunt numai un simbol, o închipuire a Sfântului Trup şi Sânge, cum le numeşte Liturghierul ortodox: „Punând înainte cele ce închipuiesc Sfântul Trup şi Sânge al Hristosului Tău” (Liturghia Sfântului Vasile cel Mare, la Epicleză). Numai în cursul Liturghiei credincioşilor, şi anume când se va sfârşi Jertfa, adică sfinţirea şi prefacerea Darurilor, va avea loc adevărata pomenire sau comemorare a morţii lui Hristos.

Jertfa de Taină a lui Hristos

Miridele care se aşază lângă Sfântul Agneţ pe Sfântul Disc sunt: prima miridă pentru Preasfânta Fecioară, care o arată pe ea stând în cer de-a dreapta Fiului ei, mai presus de toţi sfinţii („Stătut-a Împărăteasa de-a dreapta Ta, îmbrăcată în haină aurită şi prea înfrumuseţată”, Psalmi 44, 11). Miridele în cinstea celor nouă cete ale sfinţilor, împărţiţi astfel după cele nouă cete îngereşti, reprezintă mulţimea sfinţilor care formează Biserica triumfătoare sau slăvită, din Ceruri. Miridele pentru vii şi morţi reprezintă Biserica luptătoare. Aceste miride se scot şi se aduc spre „pomenirea şi iertarea păcatelor” credincioşilor vii şi morţi. Miridele pentru sfinţi reprezintă o formă a cultului de veneraţie adus sfinţilor şi o formă de mulţumire către Dumnezeu pentru slava şi cinstea cu care i-a încununat.

Ritualul Proscomidiei, Sfântul Agneţ şi miridele au un sens mistic şi eclesiologic. Ele reprezintă acum Biserica universală, din toate timpurile şi locurile, atât cea de pe pământ (luptătoare), cât şi cea din ceruri (triumfătoare). Acest sens eclesiologic îl formulează Sfântul Simion al Tesalonicului: „Am înţeles cum prin această dumnezeiască închipuire şi istorisire a Sfintei Proscomidii vedem pe Iisus şi întreagă Biserica Lui. Îl vedem în mijloc pe Hristos Însuşi, Lumina cea adevărată şi Viaţa cea Veşnică. El este în mijloc prin Agneţ, iar Mama Lui de-a dreapta, prin miridă, sfinţii şi îngerii de-a stânga, iar dedesubt întreaga adunare a credincioşilor Lui, dreptmăritori. Aceasta este Taina cea mare: Dumnezeu între oameni şi Dumnezeu care S-a întrupat pentru dânşii. Aceasta este Împărăţia ce va să fie şi petrecerea vieţii celei veşnice: Dumnezeu cu noi, văzut şi împărtăşit” (în lucrarea Despre Sfânta Liturghie). În sens mistic (eshatologic), Proscomidiarul şi Sfântul Disc înseamnă tronul Mântuitorului ca Împărat în mijlocul Bisericii Sale şi Scaunul Său, la Judecata din urmă, zugrăvit la intrarea bisericilor noastre ortodoxe.

În cadrul Proscomidiei, se scot din prescurile a patra şi a cincea miridele pentru credincioşii vii şi adormiţi. Prin aceasta, credincioşii participă plenar şi sacramental la Jertfa de Taină a lui Hristos, iar după sfinţirea Darurilor ‒ adică devenirea lor în Trupul şi Sângele Domnului ‒, aceste miride vor fi cufundate în Sângele mântuitor al lui Dumnezeu „spre iertarea păcatelor şi spre viaţa de veci”. Creştinii sunt miridele lui Dumnezeu, părticele din Trupul Lui ecclesial – Biserica  –, mădulare ale Trupului Lui mistic, rânduite a împărăţi cu Hristos în veacul veacului.

(Pr. Ioan Valentin Istrati, Sursa: Doxologia)