Predica Întoarcerii Fiului Risipitor

„Zis-a Domnul pilda aceasta: un om avea doi fii. Şi a zis cel mai tânăr dintre ei tatălui său: tată, dă-mi partea care mi se cuvine din avere; atunci el le-a împărţit averea. Dar, nu după multe zile, feciorul cel mai tânăr, strângându-şi toate, s-a dus într-o ţară depărtată; şi acolo şi-a risipit toată averea, vieţuind în desmierdări. Şi, după ce a cheltuit totul, a venit o foamete mare în ţara aceea şi el a început să fie în lipsă. Şi, ducându-se, s-a lipit el de unul din locuitorii acelei ţări şi acesta l-a trimis la ţarinele sale să pască porcii. Şi dorea să-şi sature pântecele din roşcovele ce mâncau porcii, însă nimeni nu-i da. Dar, venindu-şi în fire, a zis: câţi argaţi ai tatălui meu sunt îndestulaţi de pâine, iar eu pier de foame! Mă voi scula şi mă voi duce la tatăl meu şi-i voi spune: tată, am greşit la cer şi înaintea ta şi nu mai sunt vrednic să mă numesc fiul tău. Fă-mă ca pe unul din argaţii tăi. Şi, sculându-se, a venit la tatăl său. Iar pe când era încă departe, l-a văzut tatăl său şi i s-a făcut milă; şi, alergând, a căzut pe grumajii lui şi l-a sărutat. Atunci i-a zis feciorul: tată, am greşit la cer şi înaintea ta şi nu mai sunt vrednic să mă numesc fiul tău. Iar tatăl a zis către slujitorii săi: aduceţi haina cea mai bună şi-l îmbrăcaţi; puneţi inel în mâna lui şi încălţăminte în picioarele lui; apoi aducând viţelul cel îngrăşat îl junghiaţi. Să mâncăm şi să ne veselim; căci acest fiu al meu mort era şi a înviat, pierdut era şi s-a aflat. Şi au început să se veselească. Iar feciorul lui cel mai mare era la ţarină; când s-a întors şi s-a apropiat de casă, el a auzit cântece şi jocuri. Atunci, chemând pe unul din slujitori, l-a întrebat: ce înseamnă acestea? Iar acela i-a răspuns: fratele tău a venit şi tatăl tău a junghiat viţelul cel îngrăşat, pentru că l-a primit sănătos. Şi s-a mâniat şi nu voia să intre; dar tatăl lui, ieşind, îl ruga. Însă el, răspunzând, a zis tatălui său: iată, de atâţia ani îţi slujesc şi niciodată n-am călcat porunca ta; şi mie tu nu mi-ai dat nici un ied, să mă veselesc cu prietenii mei. Dar când a venit acest fiu al tău, care a mâncat averea ta cu desfrânatele, ai junghiat pentru el viţelul cel îngrăşat. Însă tatăl i-a zis: fiule, tu în toată vremea eşti cu mine şi toate ale mele ale tale sunt, se cuvenea însă să ne veselim şi să ne bucurăm, căci fratele tău acesta mort era şi a înviat, pierdut era şi s-a aflat.” (Sfântul Evanghelist Luca, cap. 15, vs.11-32)

Pilda „Fiului risipitor” ne îndeamnă să ne pocăim mai mult de păcatele noastre

Evanghelia este, în acelaşi timp, Evanghelie a iertării păcătosului pocăit şi a îndreptării credinciosului neiertător. Pilda „Fiului risipitor” a devenit model de pocăinţă pentru toţi oamenii, dar mai ales pentru cei care devin monahi. De aceea, troparul slujbei de călugărie este o rugăciune de pocăinţă a Fiului risipitor. Conţinutul acestui tropar se află şi în sedealna de la Utrenia Duminicii Fiului risipitor. Deci, este o cântare de pocăinţă inspirată din Evanghelia Fiului risipitor. Pilda „Fiului risipitor” ne îndeamnă să ne pocăim mai mult de păcatele noastre şi să ne împărtăşim mai des cu Sfânta Euharistie pentru a ne bucura de primirea iertării, de înnoirea vieţii şi de lucrarea harului lui Hristos Cel Răstignit şi Înviat în noi.

Evanghelia ne arată că păcatul şi moartea sunt accidente ale falsei libertăţi

Sfânta Evanghelia ne arată, de fapt, că păcatul şi înstrăinarea omului de Dumnezeu nu sunt stări fireşti, ci nefireşti, chiar dacă, uneori, oamenii ajung să se obişnuiască a păcătui atât de mult încât păcatul este privit a fi ceva firesc sau normal, iar moartea ca fiind un fenomen natural. Însă, din punct de vedere duhovnicesc, păcatul şi moartea nu sunt naturale sau fireşti după voia lui Dumnezeu, ci sunt „natură căzută”, accidente ale falsei libertăţi a omului ca înstrăinare de Dumnezeu şi cădere din comuniunea cu El, aşa cum ne spune Sfântul Apostol Pavel când zice Plata păcatului este moartea (Romani 6, 23).

(Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române)