La Dumnezeu toate sunt cu putință

„Zis-a Domnul către ucenicii Săi: Cât de greu este celor ce se încred în bogății să intre în Împărăția lui Dumnezeu! Mai lesne este cămilei să treacă prin urechile acului decât bogatului să intre în Împărăția lui Dumnezeu. Iar ei, mai mult uimin­du-se, ziceau unii către alții: Și cine poate să se mântuiască? Iisus, privind la ei, le-a zis: La oameni, lucrul acesta este cu neputință, dar nu la Dumne­zeu. Căci la Dumnezeu toate sunt cu putință. Și a început Petru a-I zice: Iată, noi am lăsat toate și Ți-am urmat. Iisus a răspuns: Adevărat grăiesc vouă: Nu este nimeni care și-a lăsat casă, sau frați, sau surori, sau mamă, sau tată, sau copii, sau țarine pentru Mine și pentru Evanghelie și să nu ia însutit acum, în vremea aceasta de prigoniri, case și frați și surori și mame și copii și țarine, iar în veacul ce va să vină – viața veșnică. Și mulți din cei dintâi vor fi pe urmă, iar cei din urmă vor fi cei întâi. Și erau pe drum, suindu-se la Ierusalim, iar Iisus mergea înaintea lor. Și ei erau uimiți și cei ce mergeau după El se temeau.” (Marcu 10, 24–32)

Ce facem cu banii?

Sfântul Ioan Gură de Aur, Omilii la Facere, omilia LIX, I, în Părinți și Scriitori Bisericești, vol. 22, p. 256

„Spune-mi pentru ce-ți strângi ție atâtea poveri de spini? Nu-ți dai seama că lași copiilor tăi pricini și prilejuri de păcate? Nu știi, oare, că tinerii prin ei înșiși alunecă ușor și sunt înclinați spre păcat? Când, însă, mai au și bani, atunci căderea în păcat e și mai ușoară. După cum, dacă pui lemne pe foc, focul se aprinde și mai tare, tot așa și tinerii dacă au pe mâna lor bani, cum are focul lemnele, atunci se aprinde așa de mult cuptorul, încât cuprinde tot sufletul tânărului. Când va putea unul ca acesta să fie cuminte? Când va fugi de desfrânare? Când se va hotărî să se ostenească pentru virtute sau pentru vreo altă faptă duhovnicească? Niciodată!”

Sfântul Ioan Gură de Aur, Omilii la Matei, omilia IX, V, în Părinți și Scriitori Bisericești, vol. 23, p. 117

„De acea sărăcie să fugim, de sărăcia care ne aruncă în păcat, din pricina căreia și bogatul acela era sărac (Luca 16, 19-31), din pricina căreia n-a avut nici un strop de apă, cu toate că mult se ruga. Și cine-i atât de sărac printre noi încât să nu aibă nici apă? Nimeni! Chiar cei lihniți de foame pot avea un strop de apă. (...) Bogatul acela, nu! Atât era de sărac! Și grozăvia cea mai mare e că n-a putut nicicând căpăta stropul de apă! Pentru ce, dar, ne minunăm de bogăție, când în cer nu ne poate duce? Spune-mi, te rog, dacă un împărat ar spune că bogații nu pot fi străluciți în palatele împă­rătești sau că nu se pot bucura de cinste, spu­ne-mi, oare, nu și-ar arunca bogații cu dispreț averile? Ei bine, dacă disprețuim cu ușu­rință bogățiile, de știm că ele ne lipsesc de cinstea de a fi în palatele împăr­ătești, cum nu vom arunca banii și averile când vedem că împăratul cerurilor strigă și ne spune în fiecare zi că încăr­cați cu ele e greu să pășim pragul cel sfânt, să intrăm cu îndrăznire în împă­răție?”

(Ziarul Lumina)