Printează articolul
Trimite e-mail
ø fişiere video
E o teamă a rupturii. Legătura de dragoste dintre el şi părinţi pare că se sfârşeşte sub presiunea atâtor condiţionări şi pretenţii ale părinţilor, iar copilul nu îndrăzneşte să se mai autodelimiteze, aşa cum ar fi normal, şi să comunice ceea ce simte şi gândeşte. Identificându-se cu nevoile şi dorinţele părinţilor, ajunge la maturitate să facă pe placul tuturor, de teama despărţirii, intrând în tipologia psihologică a „salvatorului”. Ceea ce e tragic este că va sfârşi salvându-i pe toţi, mai puţin pe el însuşi...
Astfel, netrăind cu adevărat viaţa lui, copilul va creşte ascunzând în inima sa durerea şi furia unor relaţii toxice, căci el a fost nevoit să dea de unde nici nu a apucat să pună, mai întâi. Căci pentru a iubi, pentru a oferi, este nevoie să ne facem noi întâi vas al iubirii Domnului, iar apoi să revărsăm preaplinul peste cei cu care ne întâlnim. Şi există, aşadar, pornirea copilului ajuns adult de a se rupe de toţi, de a se izola, protejându-se, crezând că aceea este libertatea, că în sfârşit a ajuns-o din urmă.
Etapă cu etapă, sufletul lui învaţă că, da, nu este iubire sănătoasă ceea ce a trăit şi practicat în primii săi ani de viaţă, dar că nici izolarea pe care şi-o autoimpune la maturitate nu este iubire. Înţelege că nici oamenii care i-au cerut dragostea în mod disperat – şi nu i-au dăruit-o – nu au cunoscut-o, la rândul lor, poate nici de la părinţi, poate nici pentru că nu le-a făcut nimeni cunoştinţă cu Dumnezeu.
Dar ajuns adult, copil interior are această şansă de a se umple el, mai întâi, de iubirea Domnului, pentru ca mai apoi să o ofere asumat celor mai „sărăcuţi” decât el. Şi chiar dacă, la început, destinatarii darurilor sale de iubire nu vor şti sau nu vor putea să recunoască această iubire, pe măsură ce rugăciunea noastră pentru ei va străbate zidurile dintre noi, vor ajunge s-o primească în inimile lor.
Atunci nu va mai conta ce a fost înainte. Iată, iată... într-o inimă largă încap toate!
(Doxologia.ro)
