Părintele Melchisedec Velnic, la 25 de ani de stăreţie

Pe 7 decembrie 2017 s-au împlinit 25 de ani de când părintele arhimandrit Melchisedec Velnic a fost instalat ca stareţ al Mănăstirii Putna, în 7 decembrie 1992.

La acest prilej aniversar, Înaltpreasfinţitul Părinte Pimen, Arhiepiscop al Sucevei şi Rădăuţilor, a slujit Sfânta Liturghie împreună cu clerici din mănăstire şi cu alţi clerici din Arhiepiscopia Sucevei care au metania la Putna.

După Sfânta Liturghie, Înaltpreasfinţitul Pimen a vorbit despre Sfânta Filofteia de la Curtea de Argeş, care este sărbătorită pe 7 decembrie, prilej pentru a reliefa importanţa credinţei copiilor şi cât de necesar este ca ei să fie sprijiniţi de societate să cunoască şi să trăiască credinţa. De asemenea, a vorbit despre necesitatea înnoirii permanente a vieţii duhovniceşti, în faţa rutinei şi a împuţinării sufleteşti.

Înaltpreasfinţitul Pimen i-a urat Părintelui Stareţ „sănătate şi răbdare”. La sfârşitul predicii, cu bucuria că a fost de faţă la „acest moment sfânt pentru Mănăstirea Putna şi, în general, pentru Biserica noastră”, a urat întregii obşti „bună sporire în frunte cu povăţuitorul ei duhovnicesc”.

Părintele Stareţ Melchisedec i-a adresat mulţumiri şi a rememorat pe scurt câteva evenimente din cei 25 de ani:

„Vă mulţumim, Înaltpreasfinţia Voastră, că aţi venit la noi în această zi. Acum 25 de ani aţi pus pe umerii mei crucea stăreţiei Mănăstirii Putna. Nu am crezut niciodată că vor trece atât de mulţi ani. Atunci, în mintea mea era: «Sunt câteva lucruri de făcut; le vom face pe acestea şi va veni un alt stareţ, mai vrednic.»

Dar, iată că s-au scurs de atunci 25 de ani şi când mă uit în urmă nu găsesc prea mult, ci doar construcţii, refaceri… dar nu ştim cât din ce s-a făcut este plăcut înaintea lui Dumnezeu. Un singur lucru ştiu, că m-am silit, după a mea putere, să duc crucea acestei stăreţii.

Părintele Stareţ Iachint Unciuleac a spus acum 25 de ani că stăreţia Putnei nu este o cruce uşoară, ci este o cruce foarte grea, este cea mai grea stăreţie. Parcă nu îmi venea să cred, dar cu timpul m-am convins că aşa este. Dar Preabunul Dumnezeu a fost Cel care ne-a sprijinit, şi Maica Sfântă, şi Sfântul Voievod Ştefan, pe care îl iubiţi atât de mult. Şi noi îl iubim, toţi românii care gândesc româneşte îl iubesc.

Cu darul lui Dumnezeu, toate se biruie, aşa cum aţi spus Înaltpreasfinţia Voastră. Vă mulţumim din suflet. Şi, pentru că în cei 25 de ani, sunt convins că au mai fost greşeli, căci suntem oameni supuşi greşelii, vă cerem cuvenita iertăciune.

Iar obştii îi mulţumesc pentru rugăciunea pe care a adus-o Preabunului Dumnezeu, pentru susţinere. M-am bucurat de o obşte fidelă, cuminte, care ne-a sprijinit în toate situaţiile prin care am trecut în aceşti ani. Au fost evenimente deosebite: chiar înainte de instalare, în 1992, a fost canonizarea Sfântului Ştefan cel Mare. Au fost vizite deosebite: de două ori Patriarhul Ecumenic, întâi-stătătorii Bisericilor Ortodoxe surori. Marea Sărbătoare Ştefan 500, când aţi fost alături de noi trup şi suflet, pictura mănăstirii, canonizarea Sfântului Iacob Putneanul şi a Sfinţilor Sila, Paisie şi Natan…

Vă mulţumim pentru dragostea cu care ne-aţi înconjurat, pentru răbdare, pentru cuvântul pe care ni l-aţi spus de fiecare dată. Astăzi ni l-aţi spus iar: «răbdare». Când eram în Seminar şi auzeam la Părintele Cleopa: «răbdare, răbdare, răbdare», mă miram de ce vorbeşte atât de mult despre răbdare, mă gândeam la credinţă, nădejde, dragoste. Cu timpul m-am convins. Răbdarea este una dintre marile chei ale vieţii noastre duhovniceşti. Fără răbdare nimic nu putem face.”

De asemenea, Părintele Stareţ Melchisedec a mulţumit şi credincioşilor şi ajutătorilor mănăstirii din această perioadă, care au fost alături de mănăstire.

La masa de prânz, la trapeză, Protosinghelul Pavel a oferit Părintelui Stareţ Melchisedec din partea obştii o icoană „Hristos, Bunul păstor”. Pe spatele icoanei a fost scris un scurt cuvânt de la Părintele Dumitru Stăniloae: „Nu poate iubi oile acestui Păstor suprem cine nu-L iubeşte pe El, cine nu le iubeşte cu iubirea Lui”. Protosinghelul Hrisostom a rostit un cuvânt de mulţumire din partea părinţilor obştii, subliniind că aceştia nu s-ar fi aflat aici dacă Părintele Stareţ nu ar fi fost aici şi nu ar fi purtat de grijă de sporirea duhovnicească a fiecăruia. Dintre cei în jur de 100 de vieţuitori de astăzi ai Mănăstirii Putna, doar 8 erau în obşte în 1992.

Părintele Stareţ a mulţumit, spunând:
„În acest moment ales, mi-am adus aminte de cuvântul pe care Părintele Arsenie Papacioc mi l-a spus cu mai mulţi ani în urmă: «Toiagul răspunderii este sfânt dacă nu tremură mâna celui care îl poartă.» Credinţa că Hristos este Cel care formează o obşte face ca stareţul să se străduiască să o conducă numai după voia lui Dumnezeu.

Cele mai frumoase clipe din viaţa unui stareţ sunt cele ale întâlnirii cu fiecare nou vieţuitor, când cineva vine la mănăstire şi doreşte să rămână în obşte; este un dialog dat de Bunul Dumnezeu. Fiecare să se considere un ales al lui Dumnezeu: Hristos v-a chemat, Hristos v-a adus la mănăstire.

Să ne dea bunul Dumnezeu harul răbdării şi al iertării, al unităţii şi al dragostei. Dacă vom fi uniţi vom birui, până şi pe cel mai mare duşman al monahismului, care este Lucifer. Pentru că nimic nu poate să stea în faţa dragostei care izvorăşte din smerenie. Aceasta răstoarnă întregul iad.

La mulţi ani întregii obşti!” (Sursa: Mănăstirea Putna)