Sfântul Cuvios Antonie de la Iezerul Vâlcii

Acest fericit Părinte Antonie era de neam român şi s-a născut în 1628 la Ianina, în Munţii Pindului. La 20 de ani s-a stabilit în Râmnicu-Vâlcea, unde şi-a întemeiat o familie, iar pe fiul său, Mihail, l-a încredinţat slujirii preoţeşti. La vârsta de 64 de ani a îmbrăţişat viaţa monahală în Mănăstirea Sărăcineşti, primind numele de Antonie. Dorind să sporească nevoinţele sale, a cerut binecuvântare de la Episcopul Ilarion să plece pe Muntele Athos, însă Episcopul l-a îndrumat să meargă să refacă Schitul Iezeru, care se afla în părăsire. După ce a reînnoit sfântul locaş, cu binecuvântarea Sfântului Antim Ivireanul, care păstorea atunci Eparhia Râmnicului, Sfântul Antonie a mers în pustie, unde s-a nevoit într-o peşteră săpată de el. Cuviosul Antonie era mic de stat şi gârbov de bătrâneţe, purta un brâu din lanţuri de fier împrejurul său pentru înfrânare, mânca o dată în zi doar pâine şi apă şi nu dormea pe pat, ci stătea, pentru osteneală, rezemat de nişte pietre. A trecut la Domnul în 1720. Sfântul Sinod al Bisericii noastre l-a trecut în rândul sfinţilor în anul 1992.

(Arhid. Ştefan Sfarghie)