Tinereţea înseamnă libertate

Pentru orice ochi, oricât de puţin experimentat, este evident că lumea ce cade sub incidenţa simţurilor nu stagnează deloc. Fie că în acest caz vorbim despre devenire, fie despre evoluţie, fie despre curgerea heraclitiană, lumea se schimbă necontenit. Expresia văzută a ceea ce noi numim „lume”, mai ales în modernitate, trece prin transformări spectaculoase. La fel şi oamenii, mai cu seamă tinerii.

Tânăra generaţie contemporană afişează o schimbare frapantă faţă de generaţiile anterioare. Şi nu e vorba doar de o schimbare a înfăţişării, a look-ului, ci în principal a modului de gândire şi de viaţă. Totuşi, în ciuda acestor prefaceri specifice unei lumi caracterizate de instabilitate, apropiindu-te de tineri poţi constata că ei sunt animaţi de aceleaşi căutări, de aceleaşi problematizări, de aceleaşi aspiraţii - cel mai adesea neconştientizate sau abia înţelese - ca şi tinerimea de acum 20, 30 sau 100 de ani; de fapt, ca dintotdeauna.

Această realitate, de necrezut pentru unii, am putut-o constata observându-i îndeaproape, dar şi din ideile cuprinse în Cele şapte cuvinte către tineri ale părintelui mărturisitor Gheorghe Calciu, pe care am avut bucuria să le citesc de curând. Nişte cuvinte impresionant de actuale, deşi au fost rostite în urmă cu patruzeci de ani, într-o altă epocă! De asemenea, foarte interesantă e structura îndemnurilor din aceste cuvântări. Tinerilor le sunt adresate cuvinte din inimă pornind de la evidenţierea libertăţii de gândire ca element definitoriu al personalităţii lor şi a faptului că ideologia politică a vremii îi lipsea de această libertate, acuzând în acelaşi timp în mod calomnios Biserica de privare de libertate, dogmatism, închistare, învechire, potrivit cunoscutei stratageme diversioniste în care „hoţul strigă: hoţii!”

Şi se vede aici că părintele Calciu a ştiut să-şi construiască discursul de chemare a tinerilor la Hristos în chip dialectic, pe de-o parte, pe arătarea falsurilor propagandei comuniste, iar pe de alta, pe descoperirea libertăţii şi dragostei oferite de Biserica lui Hristos, ca răspuns la căutările sincere ale tinerilor. La vremea lor, aceste cuvinte au avut darul de a risipi negura ideologiilor atee din faţa celor tineri şi de a le indica putinţa lor reală de a se exprima, de a iubi şi de a crede. În acest sens zicea: „Familia, societatea poartă în ele destinul tragic al limitării lor prin circumscriere în istorie. Istoria este, prin definiţie, cronologia nefericirii şi drumul spre salvare. Dar tu, tânărul meu prieten, eşti chemat la Biserica lui Hristos, care a fost gândită din veşnicie de Dumnezeu şi care poartă în ea desăvârşirea…” (Cuvântul al 2-lea).

Apoi părintele a reuşit să clarifice modul, intuit, dar încă necunoscut tânărului, prin care-şi poate ostoi setea după ceva esenţial: „Ştiam despre tine că exişti, că aspiri spre ceva ce lumea nu-ţi poate da, şi te-am chemat ca pe fratele meu necunoscut, să-ţi arăt o cale nouă pe care să păşeşti. Ţi-am vorbit despre iubirea lui Iisus pentru tine…” (Cuvântul al 7-lea).

Privind în urmă, nu poţi să nu te minunezi de reuşita părintelui Calciu. Mă refer la acea determinare exactă a temeiurilor existenţei umane şi a constantei ei aspiraţii spre ceva ce-o poate împlini, care a avut un impact extraordinar la vremea aceea. Dar oare tinerii de astăzi, în ciuda transformării lor exterioare, caută altceva decât tinerii din perioada opresiunii comuniste? Oare nu se observă şi la ei aceeaşi nevoie disperată de a depăşi insatisfacţia provocată de limitarea materiei - faţă de care sunt îndemnaţi de noii directori de conştiinţă să se lipească şi s-o divinizeze în diverse forme -, printr-o ieşire spre ceva care să depăşească această lume finită, spre idealuri înalte, pe potriva sincerităţii lor?

La un moment dat m-am întrebat în sinea mea: oare despre ce ar fi vorbit pr. Gheorghe Calciu astăzi? Desigur că despre negrăita iubire şi libertate în Hristos pe care le poate experimenta cu entuziasm un suflet tânăr, dar în acelaşi timp el ar fi desfiinţat şi toată această înşelăciune tot mai prezentă a atitudinilor politic corecte ale puterii lumeşti de astăzi. Şi pentru ce aceasta? Din dragoste de adevăr. Întrucât, după cum puterea comunistă voia nu doar să domine societatea, ci să robească sufletul omului şi în special al tânărului, tot aşa şi astăzi, dictatura ideologiei politic corecte urmă­reşte, cu aceeaşi perseveren­ţă şi ură faţă de valorile creştine, impunerea unui set de constrângeri prin care să anuleze libertatea de gândire şi de acţiune a omului creat liber; să schimonosească, aşadar, chipul lui Dumnezeu din el.

(Nicuşor Deciu, sursa: Ziarul Lumina)