Iubirea şi rugăciunea unei soţii i-au salvat soţul de la moarte

Cândva, în timp ce mai mulţi creştini săpau într-o carieră de piatră, o stâncă s-a prăbuşit şi a strivit mulţi muncitori. Femeia unuia dintre aceştia, doamna Arghiro, considerându-l mort deja pe soţul ei, a dat unui preot tot ceea ce putuse din strictul ei necesar spre a face 40 de Sfinte Liturghii pentru odihna sufletului lui. Pentru scopul acesta dădea în fiecare zi o prescură, o sticluţă cu vin şi o lumânare mare. Când preotul a ajuns la 20 Sfinte Liturghii, diavolul a început să fie invidios pe evlavia femeii. I s-a arătat acesteia şi i-a spus că preotul a plecat pentru o treabă de-a sa urgentă. Nu mai avea rost să-i trimită prescură. Îi va trimite în altă zi, zise diavolul. Această ispită i-a adus-o de trei ori pe durata celor 40 de Sfinte Liturghii.

Între timp, salvatorii încercau să îndepărteze rocile căzute. Scoteau încontinuu mulţi oameni morţi. La un moment dat, au auzit din adâncuri o voce:

‒ Aveţi grijă, trăiesc! Săpaţi cu atenţie, pentru că deasupra mea sunt două pietre. Dacă vor cădea, mă vor omorî.

Uimiţi, salvatorii au săpat cu grijă din părţile laterale şi au găsit pe omul acela viu. Era soţul doamnei Arghiros!

Spre nedumerirea tuturor, întrebându-l cum a supravieţuit atâtea zile fără hrană, el a răspuns:

‒ În fiecare zi, cineva îmi dădea, fără să-l văd, o pâine, o sticluţă cu vin şi o lumânare mare aprinsă, ce strălucea în faţa mea. Aşa mâncam, în afară de trei zile când nu am mâncat nimic, nici lumină nu am văzut şi m-am amărât mult, deoarece am crezut că pentru păcatele mele s-a oprit mâna lui Dumnezeu să mă ajute. Şi în timp ce aşteptam să mor de foame şi sete, am văzut din nou lumânarea aprinsă, pâinea şi vinul, ca întâia oară. Am slăvit pe Dumnezeu, Care nu m-a părăsit până la sfârşit.

Plini de admiraţie au slăvit atunci toţi pe Dumnezeu.

Evenimentul de mai sus arată marea importanţă a Sfintei Liturghii pentru viaţa noastră. Sfânta Liturghie este lucrarea cea mai mare pe care putem să o facem pe acest pământ. Şi nu aduce foloase doar celor vii, ci şi celor adormiţi. „Pentru că Atotbunul Dumnezeu este învins de iubirea Lui de oameni, spune Sfântul Ioan Damaschinul. Şi Se va învinge în continuare, până în momentul răsplăţii ultime la A Doua Venire, unde se termină timpul ajutorului. Până atunci, El vrea ca fiecare să se grăbească la ajutorul dat aproapelui lui şi toţi să facem fapte bune între noi, atât faţă de cei vii, cât şi faţă de cei adormiţi.

Biserica oferă Sfânta Liturghie totdeauna şi pentru cei adormiţi, pentru că aceasta mulţumeşte într-o măsură foarte mare pe Domnul. Dacă acesta nu era un lucru primit în faţa lui Dumnezeu, ar fi desigur de mult părăsit. În mod contrar însă, purtătorii de Dumnezeu părinţi şi dascăli ai Bisericii validează această lucrare şi îi dau o şi mai mare valoare, accentuând marele câştig pe care îl au sufletele celor adormiţi de la prinosul Sfintei Liturghii şi al tuturor rugăciunilor şi milosteniilor noastre pentru ele”.

„Dacă nu ai apucat, cât trăiai, să-ţi pui în ordine toate cele legate de sufletul tău, spune Sfântul Ioan Hrisostom, spune-le celor din familia ta să îţi trimită după moarte lucrurile tale (bagajele tale). Să te ajute, cu alte cuvinte, cu fapte bune: milostenii şi Sfinte Liturghii. Nu cumva să se omită ceva din acestea. Pentru că la învierea morţilor vom fi acuzaţi de către rudele noastre că am neglijat să facem cele de trebuinţă pentru ei.”

Pe direcţia aceasta vin să ajute şi cele 40 Sfinte Liturghii pentru vii şi pentru adormiţi. Să facem acest lucru toţi dintre noi, dar într-un mod corect. Nu doar să achităm şi să dăm un pomelnic preotului. Ci cu participarea noastră reală la Sfânta Liturghie, până când „pe voi, pe toţi, să vă pomenească Domnul Dumnezeu întru Împărăţia Sa. Amin!”.

(Sursa: Doxologia.ro)