Un gest nobil făcut din inimă curată

„Şi fiind El în Betania, în casa lui Simon Leprosul, şi şezând la masă, a venit o femeie având un alabastru, cu mir de nard curat, de mare preţ, şi, spărgând vasul, a vărsat mirul pe capul lui Iisus. Dar erau unii mâhniţi între ei, zicând: Pentru ce s-a făcut această risipă de mir? Căci putea să se vândă acest mir cu peste trei sute de dinari, şi să se dea săracilor. Şi cârteau împotriva ei. Dar Iisus a zis: Lăsaţi-o. De ce îi faceţi supărare? Lucru bun a făcut ea cu Mine. Că pe săraci totdeauna îi aveţi cu voi şi, oricând voiţi, puteţi să le faceţi bine, dar pe mine nu Mă aveţi totdeauna. Ea a făcut ceea ce avea de făcut: mai dinainte a uns trupul Meu, spre înmormântare. Adevărat zic vouă: Oriunde se va propovădui Evanghelia, în toată lumea, se va spune şi ce-a făcut aceasta, spre pomenirea ei.” Marcu 14, 3-9

Când Domnul Hristos a venit în Betania, a intrat în casa lui Simon. Acolo, o femeie a venit şi a uns capul Mântuitorului cu nard, un mir foarte aromat şi foarte scump. Unii au văzut în gestul femeii o risipă şi chiar au spus că mai bine ar fi vândut nardul, care valora 300 de dinari, iar banii să fi fost împărţiţi săracilor. În Evanghelia după Ioan se spune că tocmai Iuda, cel care L-a vândut pe Domnul Hristos, a fost cel care a venit cu o astfel de soluţie. Dincolo de calculele economice, Mântuitorul clarifică gestul femeii şi-i dă un sens mult mai profund. El nu exclude faptul că şi săracii trebuie ajutaţi, însă femeia a făcut un lucru prin care şi-a arătat dragostea faţă de Domnul Hristos: „Mai dinainte a uns trupul Meu, spre înmormântare”, a spus Domnul. Trebuie să vedem lucrurile prioritar; pe săraci îi avem mereu în preajmă şi-i ajutăm din dragoste şi compasiune. Ceea ce-I oferim Mântuitorului se cuvine doar Lui.

(Sursa: Ziarul Lumina)