Cum să petrecem de Anul Nou?

Peste tot se vorbeşte în aceste zile de clipe de bilanţ; cu ce ne-am îmbogăţit în anul ce tocmai îl petrecem, ce fapte bune, ce împliniri  am izbutit să  înscriem în cartea vieţii şi ce a mai rămas de împlinit în anul al cărui zori mijesc la orizontul timpului. Cugetând adânc la sensurile vieţii, la faptul că timpul tace şi se scurge, este firesc să fim cuprinşi de simţăminte contradictorii în prag de an nou. Ne bucurăm că se sfârşeşte cel vechi, dar deopotrivă suntem cuprinşi şi de tristeţe căci ni s-a mai scurs un an din viaţă. La fel, ne bucurăm că îl întâmpinăm pe cel nou, dar suntem cuprinşi de nelinişti legate de problemele, greutăţile presărate pe parcursul lui. Numai gândul la Creatorul cerului şi al pământului ne face să privim cu bune nădejdi la răsăritul noului an. Eminescu a surprins genial aceste prefaceri şi gânduri care ne încearcă pe toţi la cumpăna dintre ani: „Cu mâine zile-ţi adaogi/ Cu ieri viaţa ta o scazi/ Şi ai cu toate astea-n faţă/ De-a pururi ziua cea de azi.” Primele versuri arată tristeţea neîndurătoarei treceri, dar ultimele două ne aduc un sentiment de împăcare, de speranţă căci ne pune-n faţă prezentul, un prezent continuu, car ne duce cu gândul la spusele unui părinte bisericesc: „Anii, Tăi, Doamne, nici nu merg, nici nu vin, ci stau toţi împreună. Anii Tăi, o singură zi şi ziua Ta nu este în fiecare zi, ci astăzi, fiindcă astăzi al Tău nu cedează zilei de mâine, căci nu urmează zilei de ieri. Astăzi al Tău: eternitatea” (Fericitul Augustin, Confessiones). Vasăzică doar gândul la Dumnezeu, Cel veşnic de zile, ne motivează să ne facem planuri, să privim cu încredere şi speranţă, dar şi cu responsabilitate, fiecare clipă a prezentului, preţuind-o ca fiind timp favorabil iertării păcatelor, timp al restaurării, timp al sfinţirii existenţei noastre, timp al înmulţirii darurilor primite de la Părintele Ceresc, timp al pregătirii pentru a dobândi starea fericită a sfinţilor, adică părtăşia la viaţa de iubire a Preasfintei Treimi.

Îndeobşte lumea modernă nu mai are timp la astfel de cugete la cumpăna dintre ani, înlocuind priveghiul ce se făcea odinioară în sfintele noastre aşezăminte, biserici şi mănăstiri, ori chiar în casele bunilor creştini, cu mult trâmbiţatele revelioane. Însăşi etimologia cuvântului din latină ne arată că la origini „revelionul” însemna veghe, deşteptare. Ca în cazul multor sărbători, societatea consumistă, care pare a pune stăpânire tot mai mult pe vieţile noastre, a transformat veghea, rugăciunea din noaptea Anului Nou într-o petrecere, care „ajută” oamenii  prin euforia momentului şi aburii bahici să uite că timpul este dar al Cerului şi că fiecare clipă a existenţei noastre trebuie pusă în slujba dobândirii timpului veşnic în comuniune cu Dumnezeu şi sfinţii Lui. Cu mult timp în urmă Sfântul Ioan Gură de Aur a glăsuit: „Anul îţi va merge bine nu când tu vei sta beat în ziua cea dintâi a lui, ci când, atât în ziua cea dintâi, cât şi în cea de pe urmă, şi în fiecare zi, tu vei face fapte plăcute lui Dumnezeu. Nu beţia înseninează, ci rugăciunea; nu vinul, ci cuvântul înfrânării. Vinul stârneşte furtună, cuvântul lui Dumnezeu aduce linişte.” Cât de actuale sunt cuvintele dumnezeiescului părinte! 

Având în vedere toate acestea, unde ar fi, credeţi mai potrivit să ne aflăm în noaptea dintre ani? „Petrecând în restaurante, pensiuni, cabane, ori pe la casele fiecăruia”, vor răspunde unii. Alţii, vor fi de părere că alăturându-se mulţimilor citadine la petrecerile organizate în aer liber cu muzică devenită zgomot asurzitor şi multă şampanie risipită, ar fi mai potrivit. De câţiva ani încoace, Sfânta noastră Biserică face apel să petrecem un autentic revelion; să priveghem, să ne rugăm aflându-ne în compania lui Dumnezeu, cel ce a pus vremile şi stăpâneşte veacurile. De e în Biserică? „Ne-am putea ruga şi acasă”, vor răspunde cei mai comozi. Lor şi nu numai, le răspundem că doar în Biserică înţelegem cel mai bine cum timpul se întâlneşte cu veşnicia, fapt împlinit mai întâi în persoana divino-umană a Mântuitorului Hristos. El, Cuvântul lui Dumnezeu, Cel veşnic de zile, a coborât printre noi, nu din curiozitate de a fi om, ci ca să ne arate nouă calea la ceruri; El, Mântuitorul lumii ne-a învăţat să împlinim fiecare în parte această simbioză dintre eternitate şi timpul creat căci în măsura în care petrecem cu şi în Dumnezeu deja pregustăm din veşnicie, ne obişnuim cum e să fii în compania lui Dumnezeu şi a sfinţilor Lui. Aşa înţelegem slova Sfintei Evanghelii: „Împărăţia Cerurilor este în voi”. Veşnicia începe din această lume în măsura în care ne facem timp în efemera noastră existenţă pământească să ne întâlnim cu Nemurirea. Ce petrecere lumească îţi poate oferi o astfel de experienţă unică?  Nici cele mai exclusiviste restaurante şi hoteluri, nici grandioasele concerte organizate în noaptea dintre ani nu pot dărui oamenilor această şansă.

De aceea, să ne îndreptăm paşii către sfintele locaşuri, unde Hristos ne aşteaptă să ne binecuvânteze noul  an cu sănătate şi cu belşug de har care să rodească în noi spor în credinţă şi în năzuinţa de mai bine, umplându-ne casele cu grâu, vin şi untdelemn.

Noi, mulţumindu-I cu nesfârşită recunoştinţă şi, neuitând că timpul este „intervalul în care Dumnezeu aşteaptă răspunsul nostru la oferta iubirii Sale”, să avem bune nădejdi că în 2014 vom reuşi fiecare în parte să dăm mărturia şi răspunsul iubirii noastre la iubirea nemărginită pe care ne-o arată Dumnezeu, Cel în Treime închinat.

(Sursa: Doxologia.ro)