În familie facem înţelegere sau dezbinare, după cum ne sunt gândurile

Vedeţi voi înşivă cum în familie facem înţelegere sau dezbinare după cum ne sunt gândurile şi dorinţele. Dacă stăpânul casei este copleşit de griji, de gânduri sau de vreo greutate, prin acestea el pricinuieşte tulburare nu numai lui, ci şi întregii sale familii. Toţi cei ai casei sunt mâhniţi, nu au pace, nici mângâiere. El, ca stăpân al casei, trebuie să răspândească bunătate şi să o împărtăşească tuturor celorlalţi din casă. Aşa suntem noi, „aparat cugetător”. Eu, la vremea mea, nu am ştiut că omului nu îi este îngăduit să îşi necinstească părinţii, nici pe cei trupeşti, nici pe cei duhovniceşti. Nu ne este îngăduit să îi vătămăm prin cugetele noastre. La vremea mea nu pricepeam că defăimarea are urmări grele pentru noi toţi.

Am avut mult de suferit din pricină că l-am defăimat pe tatăl meu prin gândurile mele, iar acum nu mă mai pot pocăi pentru asta. Tatăl meu era un om paşnic, liniştit, blând, de o bunătate nemaipomenită. Niciodată în viaţa lui nu a fost bolnav, căci a avut întotdeauna pace lăuntrică, iar organele lucrau fără împovărare. Şi a privit întreaga viaţă ca pe un spectacol. Nu se simţea jignit dacă cineva îl ocăra, era paşnic şi liniştit. Aş fi fericit să am trăsăturile lui de caracter. Noi, bărbaţii, în mare parte suntem ai mamelor, în timp ce fetele sunt ale taţilor. Oamenii nu ştiu de ce se întâmplă aşa, de ce într-o familie se nasc fete, iar în alta băieţi. Oamenii nu ştiu de ce se întâmplă aşa, nu înţeleg, dar Domnul ne-a arătat de ce şi cum se întâmplă astfel. Depinde foarte mult de tiparul sângelui părinţilor. Dacă acesta este asemănător la cei doi părinţi, copiii vor fi şi băieţi şi fete, dar dacă tiparul mamei este mai puternic, atunci se nasc băieţi, iar dacă este mai puternic al tatălui, se nasc copii de parte femeiască.

(Stareţul Tadei de la Mănăstirea Vitovniţa, Cum îţi sunt gândurile, aşa îţi este şi viaţa, Editura Predania, Bucureşti, 2010, pp. 82-83)