Două scene nemaiîntâlnite la biserica Mănăstirii Humor (I)

Înainte de a ne referi mai pe larg la cele două scene (nemaiîntâlnite) în pictura bisericească medievală, şi anume ”Cavalerul eroic” şi ”Arcanul de la Humor”, se cuvine să ne oprim la principalele particularităţi artistice de la actuala biserică a Mănăstirii Humor, care au făcut să fie atât de apreciată de specialiştii în arta religioasă şi de turiştii din întreaga lume, drept pentru care aceasta a fost trecută în patrimoniul UNESCO, alături de celelalte patru biserici surori, cu pictură exterioară, din Bucovina: Voroneţ, Suceviţa, Moldoviţa şi Arbore. Un alt motiv pentru care se cere să ne îndreptăm atenţia spre această latură este împlinirea, în cursul anului trecut, a şase secole de atestare documentară, fiind una dintre cele mai vechi biserici din Moldova. Aceasta este totodată posesoare, printre altele, a faimosului Tetraevangheliar de la Humor, dăruit personal de Ştefan cel Mare. De asemenea, tot în anul care s-a scurs, se mai împlinesc 480 de ani de la realizarea strălucitei opere picturale a bisericii mănăstireşti, realizată de genialul pictor Toma de la Suceava şi ctitorită de marele logofăt Toader, evenimente majore care se cuvenea să fie celebrate la nivelul valorii pe care le deţin, biserica Mănăstirii Humor fiind, de altfel, prima dintre cele cinci, existente în Bucovina şi în lumea creştină, înveşmântată cu minunata pictură exterioară.

Înainte de a ne raporta la arta picturală, merită precizate câteva din particularităţile arhitectonice. Este prima biserică prevăzută cu un pridvor deschis în locul celui închis. Acest pridvor are patru mari arcade, care-i conferă o marcantă monumentalitate, ce se amplifică datorită înfricoşătoarei scene a „Judecăţii de Apoi“ pe care o adăposteşte. Alt unicat arhitectural este tainiţa unde se ascundeau odoarele de cult mai de preţ ale mănăstirii, încăpere ce este situată deasupra camerei mormintelor. De asemenea, Humorul se mai poate mândri cu impresionanta realizare a cupolei care îmbină armonios arhitectura cu pictura, sintetizând o lucrare monumentală care a provocat admiraţia multor analişti.

Biserica acestei mănăstiri face trecerea de la edificiul sacru cu două încăperi, la cel cu patru: pridvor, pronaos, gropniţă şi naos – altar.

Sub aspect pictural, celebritatea bisericii Mănăstirii Humor provine în primul rând de la vastul ansamblu de picturi murale care o împodobesc, atât în interior, cât şi în exterior. Humorul aparţine acelui fenomen de universală notorietate, cunoscut sub numele „pictura exterioară bucovineană”, care s-a dezvoltat atât de strălucit în perioada domniei voievodului Petru Rareş.

Dacă principalele scene care alcătuiesc pictura exterioară a locaşului de cult, ca: Imnul Acatist, Arborele lui Ieseu, Judecata de Apoi, Cinul, Asediul Constantinopolului, le regăsim şi la celelalte patru edificii de cult cu pictură exterioară, în schimb modalitatea redării diferă în mare măsură şi particularizează Humorul. Aici se remarcă îndeosebi calitatea picturii, modul judicios în care sunt plasate şi redate într-o policromie vie şi optimistă scene şi personaje.

Aşa cum afirmă unii experţi, la Humor se regăseşte acea orchestraţie de culori calde, pe suportul cărora roşul se detaşează cu strălucire şi, tot aici, se poate sesiza o vioiciune cromatică şi inventivitate a acordurilor care nu se regăsesc la nici un alt ansamblu de pictură moldav. Redate simplu, însă foarte expresiv, imaginile se individualizează, mai cu seamă prin efectele cromatice, care, fără să-şi piardă distincţia, se stimulează reciproc, conferind compoziţiei generale o nemaiîntâlnită forţă de comunicare.

Sub aspect tematic, ceea ce se distinge în ansamblul pictural de la Humor, alături de aspectele dominant religioase, de introducere a admiratorilor în dogmatica creştin-ortodoxă, este semnificaţia ideologică, de plasare a acestei arte în slujba cauzei naţionale a Moldovei, ca purtătoare a unui mesaj cu caracter realist, laic. În scene ca Asediul Constantinopolului, unde sunt redaţi turcii doborâţi de ghiulelele de tunuri şi săgeţile moldovenilor, iar în faţa tronului Judecăţii de Apoi otomanii şi tătarii sunt osândiţi şi trimişi în chinurile iadului.

Tot în scopuri patriotice şi creştine este amplificat numărul de sfinţi militari, ca niciunde în alte biserici mănăstireşti. În naos sunt redaţi optsprezece sfinţi războinici, fiecare foarte bine înarmat şi pregătit de luptă. Dacă la bisericile anterioare, în pictura exterioară, erau redaţi doi din cei patru mari sfinţi militari, la Humor sunt amplasaţi patru, în frunte cu Sfântul Gheorghe, impresionanţi ca mărime, alură războinică, călare pe cai, gata de luptă şi îndreptaţi spre graniţele de sud-est ale Moldovei, în direcţia de unde veneau de obicei duşmanii ţării şi ai creştinilor. Totodată, o pondere însemnată i se acordă Arhanghelului Mihail, simbol al vitejiei şi al victoriei sacre, care este amplasat în mai multe episoade anterioare, iar în pronaos este reprezentat ca un personaj central, viguros şi înarmat, având lancea pregătită pentru luptă şi apărare.  

Leon Buburuzan