Când ne rugăm pentru cineva, îi transmitem dragoste, grijă și curaj

Pentru a lămuri obiceiul creştinilor de a se ruga unul pentru altul, de a cere rugăciunea fraţilor, vă amintesc că Iisus Hristos zice către Sfântul Petru: „Dar Eu m-am rugat pentru tine ca să nu scadă credinţa ta” (Luca 22, 32). Când Sfântul Apostol Petru era în temniţă, credincioşii se rugau pentru eliberarea lui. Mântuitorul spune: „Mărturisiţi-vă păcatele unul altuia şi rugaţi-vă unul pentru altul, ca să vă vindecaţi, că mult poate rugăciunea dreptului în lucrarea ei” (Iacov 5, 16).

Iată care este taina rugăciunii! Lucrarea împreună, pentru ca cel slab la minte să capete minte ascuţită, cel leneş să se trezească printr-o lucrare vie... Un duh are putere să se transmită altui duh, poate acţiona în chip binefăcător unul asupra altuia, să-l atragă spre luare aminte, să-l încurajeze dacă e în deznădejde, să-l abată de la un viciu şi să-l îndemne spre o sfântă lucrare, iar în acest fel, ajutându-se unul pe altul, se fac mai cucernici, mai nevoitori şi mai plăcuţi lui Dumnezeu. Iată felul în care trebuie să ne rugăm şi pentru aproapele!

În ce priveşte, însă, mijlocul de a ne ruga pentru aproapele, trebuie să băgăm de seamă că puterea acestei rugăciuni constă într-o sinceră părtăşanie creştină la necazurile aproapelui şi pe măsura aceasta are o influenţă asupra sufletului lui. De aceea, în timpul când ne amintim de aproapele trebuie ca, ridicând ochii minţii spre Dumnezeu, să aducem rugăciune în chipul următor: „Milostive Doamne, fie voia Ta, care vrei ca toţi să se mântuiască şi să ajungă la înţelegerea adevărului: miluieşte şi mântuieşte pe robul Tău (numele), primeşte această dorinţă a mea ca pe un strigăt de dragoste poruncit de Tine!”.

(Părintele Arsenie Boca, Lupta duhovnicească cu lumea, trupul şi diavolul, ediție revizuită, Editura Agaton, Făgăraș, 2009, pp. 84-85)