Pescuirea minunată - lumină pentru misiunea Bisericii

"În vremea aceea, Iisus şedea lângă lacul Ghenizaret şi a văzut două corăbii oprite lângă ţărm, iar pescarii, coborând din ele, spălau mrejele. Atunci El, urcându-Se într-una din corăbii, care era a lui Simon, l-a rugat s-o depărteze puţin de la uscat şi, şezând în corabie, învăţa din ea mulţimile. Iar când a încetat să vorbească, i-a zis lui Simon: Îndepărteaz-o la adânc şi lăsaţi în jos mrejele voastre ca să pescuiţi. Şi, răspunzând, Simon a zis: Învăţătorule, toată noaptea ne-am trudit şi nimic n-am prins, dar, după cuvântul Tău, voi arunca mrejele. Şi, făcând ei aceasta, au prins mulţime mare de peşte, încât li se rupeau mrejele. De aceea, au făcut semn celor care erau în cealaltă corabie, ca să vină să-i ajute. Şi au venit şi au umplut amândouă corăbiile, încât erau gata să se scufunde. Iar Simon-Petru, văzând aceasta, a căzut în genunchi, înaintea lui Iisus, zicând: Ieşi de la mine, Doamne, că sunt om păcătos! Căci spaimă îi cuprinsese, pe el şi pe toţi cei ce erau cu el, pentru pescuirea atâtor peşti. Tot aşa şi pe Iacob, şi pe Ioan, fiii lui Zevedeu, care erau împreună cu Simon. Şi a zis Iisus către Simon: Nu te teme; de acum înainte vei fi pescar de oameni. Şi trăgând corăbiile la ţărm, au lăsat totul şi au mers după El." (Luca 5, 1-11)

În Sfânta Evanghelie din Duminica a 18-a după Rusalii vedem cum pescuirea minunată devine prilej de chemare sfântă pentru Sfântul Apostol Petru şi cei împreună cu el, Iacob şi Ioan, fiii lui Zevedeu, şi anume sunt chemaţi de Mântuitorul Iisus Hristos ca să devină pescari de oameni. Acestei chemări sfinte ei îi răspund cu multă convingere şi bucurie: "Şi trăgând corăbiile la uscat, au lăsat totul şi au mers după El" (Luca 5, 11). Promisiunea făcută de Mântuitorul lui Petru: "Nu te teme. De acum te voi face pescar de oameni!" (Luca 5, 10), se adresează, de fapt, tuturor Sfinţilor Apostoli, pentru că toţi cei 12 Apostoli au câştigat mulţimi de oameni, prin mreaja Cuvântului, Care adună oamenii pentru Împărăţia cerurilor.

Mântuitorul Iisus Hristos alege pe cei 12 Apostoli şi-i trimite să vestească Împărăţia lui Dumnezeu (cf. Marcu 3, 13-19; Matei 10, 1-42). După Înviere, Domnul le promite "făgăduinţa Tatălui" (Luca 24, 49), Care le va da putere să fie martorii Evangheliei Lui până la marginile pământului (cf. Fapte 1, 8) şi le descoperă că misiunea aceasta trebuie să continue până la sfârşitul veacurilor (cf. Matei 28, 20).

Prin trimiterea în misiune, ucenicii devin Apostoli

Izvorâtă din adâncurile apei celei vii, adică din puterea Duhului Sfânt, predicarea Evangheliei lui Hristos produce în suflete credinţa, iar prin credinţă şi Botez se constituie Biserica (cf. Romani 10, 17). De ce? Pentru că Însuşi Dumnezeu - Cuvântul Întrupat este prezent în cuvintele Sfintelor Scripturi, îndeosebi în Sfânta Evanghelie.

Deci, Sfinţii Apostoli au fost chemaţi de Mântuitorul Iisus Hristos la o lucrare sfântă, şi anume misiunea de a binevesti Evanghelia Împărăţiei lui Dumnezeu în lume, o lucrare pe care Mântuitorul Iisus Hristos o săvârşeşte El Însuşi mai întâi şi apoi o împărtăşeşte celor pe care i-a ales, spre a fi împreună-lucrători cu El la mântuirea lumii.

Sfinţii Apostoli Îl propovăduiesc pe Hristos şi Evanghelia Sa, arătând că în Hristos şi prin Hristos se află şi se dăruieşte nesfârşita iubire a lui Dumnezeu pentru oameni, pentru persoane şi popoare. Hristos Domnul, Care a fost trimis de Dumnezeu Tatăl în lume pentru mântuirea lumii, trimite şi El pe ucenicii Săi în lume, ca să lucreze pentru mântuirea oamenilor. Prin trimiterea în misiune, ucenicii devin Apostoli, adică trimişi ai Domnului. Mandatul pe care ei îl primesc de la Hristos este în acelaşi timp misionar şi pastoral, în el este cuprinsă în mod concentrat şi iconic (paradigmatic) toată activitatea misionară şi pastorală a Bisericii pentru mântuirea oamenilor:"Mergând, învăţaţi toate neamurile, botezându-le în numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh, învăţându-le să păzească toate câte v-am poruncit vouă; şi iată, Eu cu voi sunt în toate zilele, până la sfârşitul veacului" (Matei 28, 19-20).

Binevestirea prezenţei şi lucrării Împărăţiei lui Dumnezeu, care vine spre oameni ca o arvună a vieţii veşnice, se realizează atât prin cuvântul credinţei, cât şi prin fapta iubirii milostive, vindecătoare de boli, alinătoare de suferinţă, eliberatoare de demoni şi de patimile egoiste pe care adesea demonii le folosesc pentru a desfigura şi degrada natura umană. Toate lucrările minunate săvârşite de Mântuitorul şi la care El îi cheamă şi pe ucenicii Săi sunt semne ale Împărăţiei lui Dumnezeu, ale vindecării oamenilor de neştiinţă, de păcat, de boală şi de teama de moarte. Prin Apostolii Săi, Hristos Domnul cheamă pe oameni să cunoască iubirea lui Dumnezeu şi să o arate altora prin cuvânt şi prin faptele iubirii creştine.

(sursa: Ziarul Lumina)