Omilia 37 a Sfântului Grigorie Palama despre Adormirea Maicii Domnului

6. Aşadar pentru aceasta şi moartea ei de viaţă purtătoare a fost mutare la viaţă cerească şi nemuritoare. Iar pomenirea acesteia este sărbătoare plină de bucurie şi lauda întregii făpturi, nu numai pentru că S-a reînnoit pomenirea minunilor Maicii Domnului, ci se adaugă la acestea şi minunea comună şi nouă a adunării sfinţilor Apostoli din toate neamurile la preasfânta ei înmormântare, şi cântările acelea de Dumnezeu insuflate şi de Dumnezeu descoperite, slujirile îngereşti, corurile şi liturghiile îngereşti şi ale Apostolilor. Sfinţii Apostoli au petrecut-o, au urmat-o, au conlucrat şi s-au împotrivit împreună răutăţii, au ajutat şi au fost ajutaţi şi împreună au slujit şi cântat, cu toată puterea, cu cei care pururea preamăresc trupul acela de viaţă începător şi de Dumnezeu dăruit, tămăduirea mântuitoare a neamului nostru, lauda întregii făpturi. Sfinţii Apostoli, luptând şi împotrivindu-se în ascuns şi stând împotriva prigonitorilor evrei, care cu braţul şi cu hula se ridicau împotriva ei şi a lui Dumnezeu, au preaslăvit acest trup la care însuşi Domnul Savaot şi Fiul pururea Fecioarei acesteia, în chip nevăzut, au fost de faţă şi i-au adus cinstire Maicii Domnului la obştescul sfârşit. Şi a primit în dumnezeieştile mâini şi duhul cel purtător de Dumnezeu al Maicii lui Dumnezeu, prin Care şi cu Care trupul însoţindu-se spre vieţuire veşnică, s-a mutat la sălaşul cel ceresc, precum se cuvenea şi era potrivit cu aceasta de la început şi până acum.

7. Căci au fost mulţi cei ce din veac au dobândit dumnezeiasca bunăvoire, slavă şi putere, precum spune şi David, „Iar eu am cinstit foarte pe prietenii Tăi, Dumnezeule, şi foarte s-a întărit stăpânirea lor şi-i voi număra pe ei şi mai mult decât nisipul se vor înmulţi” (Ps. 138, 1-18). Şi „mulţi au dobândit bogăţie şi multe fete s-au dovedit harnice, dar tu le-ai întrecut pe toate.” (Pildele lui Solomon, 31:29), atât cât a fost cu putinţă să spună. Căci singură stând între Dumnezeu şi întreg neamul omenesc, L-a făcut pe Dumnezeu Fiul Omului, pentru ca fii ai lui Dumnezeu să-i facă pe oameni, pământul, cer şi omenirea a îndumnezeit-o. Şi singură între toate femeile, Maică a Domnului, a născut cu firea, mai presus de fire, pe Dumnezeu, fiind, prin naşterea ei negrăită, împărăteasă a făpturii celei din lume şi celei mai presus de lume. Şi astfel înălţându-i pe cei supuşi ei, prin ea, şi i-a făcut pe cei supuşi ei ucenici cereşti în loc de pământeşti. Iar ea însăşi s-a împărtăşit de cea mai bună virtute şi de cea mai înaltă putere, a fost învrednicită de ungerea cea din ceruri prin Duhul Sfânt, fiind rânduită cea mai înaltă între cele înalte şi împărăteasă preafericită a neamului fericiţilor aleşi.

8. Iar acum are cerul cuvenit sălaş, fiindcă prin ea a venit împărăţia, la care s-a mutat de la pământ astăzi, şi şade de-a dreapta împăratului a toate în haină aurită şi preaînfrumuseţată după spusa profetului psalmist cu privire la ea. „Cu haină aurită” (Ps. 44 :11) vei cugeta trupul acela de Dumnezeu strălucit, preaînfrumuseţat de felurimi de virtuţi; căci numai ea are loc în cer cu trupul cel preaslăvit de Dumnezeu, împreună cu Fiul Său. Căci nu a ţinut până la sfârşit pământul şi mormântul şi moartea trupul cel începător al vieţii şi primitor de Dumnezeu, sălaş ceresc şi mai desfătat decât cerul cerurilor. Căci dacă un suflet care a dobândit harul, este sălaş al lui Dumnezeu şi către ceruri urcă atunci când este dezlegat de cele de aici, precum şi s-a făcut prin multe arătat şi precum credem, cum oare nu va fi înălţat de la pământ la ceruri tocmai trupul care nu numai că a primit în sine pe însuşi Fiul Lui Dumnezeu cel Unul născut şi mai înainte de veci, izvorul cel pururea curgător al harului, ci I-a şi dat naştere? Aceea care numai de trei ani fiind, mai înainte ca Pruncul cel ceresc să se sălăşluiască în ea şi să îmbrace trup din ea, sălăşluindu-Se în Sfânta Sfintelor, fiind dăruită cu atâtea şi atâtea daruri, şi petrecând cu trupul mai presus de ceruri şi cu adevărat mai presus de lume, va fi oare cu putinţă să devină pământ supunându-se stricăciunii morţii? Şi ce noimă ar putea avea aceasta pentru cineva care cugetă raţional?

9. Pentru aceasta, trupul care a născut astfel împreună se preaslăveşte cu slava celui născut din ea, cuvenită lui Dumnezeu. Şi va învia, după cântarea profetică, împreună cu Cel Care mai înainte a înviat a treia zi, Hristos, ca una care era „chivotul sfinţirii Lui” (Ps. 131:8). Şi s-a făcut înştiinţare ucenicilor despre învierea ei din morţi. Căci numai acoperămintele şi giulgiurile de îngropăciune au rămas în mormânt şi numai acestea au fost găsite în el de către cei ce veniseră să caute, precum şi mai înainte s-au găsit la Fiul ei şi Stăpânul nostru (Luca, 24 :12). Căci nu era de trebuinţă ca ea să petreacă în pământ chiar şi numai pentru puţină vreme, precum Fiul şi Dumnezeul ei a petrecut în mormânt timp de trei zile. Drept aceea, pe drept cuvânt a fost ridicată din groapă la sălaşul cel mai presus de ceruri de unde iarăşi, ce mărgăritare strălucitoare şi ce haruri dumnezeieşti au luminat până la pământ, străluminând toată suflarea de pe pământ, fiind astfel preamărită, închinată şi cântată de toţi credincioşii.

10. Căci precum a binevoit Dumnezeu să zidească chipul a toată frumuseţea şi să arate asemănarea Sa atât întru oameni, cât şi întru îngeri, astfel pe Maica lui Dumnezeu, în chip preafrumos, cu adevărat, a zidit-o. Căci, îmbinând împreună pe toate câte erau dezbinate a împodobit lumea, la fel a făcut-o şi pe ea o lume a tuturor bunătăţilor, văzute şi nevăzute. Sau, mai degrabă, arătând de o unime frumuseţea celor omeneşti cu frumuseţea cea mai presus de lume a celor dumnezeieşti, îngereşti, a împodobit întru ea amândouă lumile, „atât lumea văzută cât şi cea nevăzută”, începând lucrarea de la pământ şi ajungând până la cer. Mai mult, a depăşit şi cerul, prin cea care astăzi din mormânt s-a înălţat la ceruri, unind pe cele de jos cu cele de sus, şi cuprinzând întreaga creaţie cu minunile ei. Şi precum, pe scurt am spus la început, că „micşoratu-te-ai pe El cu puţin faţă de îngeri”, faptul că a gustat moartea a făcut să crească vrednicia Maicii lui Dumnezeu faţă de toate celelalte zidiri, drept aceea astăzi toate îi aduc laudă şi împreună îi săvârşesc slavoslovia.

11.  Căci se cuvenea ca cea care a cuprins pe Cel Care pe toate le umple, însăşi să covârşească toate şi să fie mai presus de toate, prin virtuţile ei şi prin mărimea vredniciei ei. Aşadar toate virtuţile de care au avut nevoie toţi cei care din veac au fost împărtăşiţi cu cele mai bune pentru a se face mai buni, şi toate cele dăruite de Dumnezeu, pe acelea, atât oamenii cât şi îngerii, le-au avut în parte, însă Maica Domnului, primindu-le desăvârşit pe toate şi numai ea toate plinindu-le şi numai ea pe toate covârşindu-le cum nu se poate spune, are acum faptul acesta mai presus de toate de a fi nemuritoare după moarte. Şi numai ea, singură între toţi cu trupul, petrece împreună cu Fiul şi cu Tatăl în ceruri şi de acolo izvorăşte şi către cei care o cinstesc pe ea, cel mai îmbelşugat har, împărţindu-l celor care tind către ea. Maica Domnului fiind discul purtător al atâtor daruri şi revarsă bogăţia atâtor haruri din “nemărginita ei bunătate şi niciodată nu încetează să ne dăruiască nouă cele de folos şi cele mai îmbelşugate haruri. Cel care priveşte către această mulţime şi adunare a atâtor bunuri ar spune că Fecioara radiază virtutea pentru toţi cei care petrec în virtute, aşa cum soarele sensibil îi luminează pe cei care petrec în lumina lui. Iar dacă am aţinti ochii minţii noastre către Soarele care a răsărit oamenilor, mai presus de fire, din Fecioara Maria, Cel Care are toate darurile din fire, dar şi mai presus de fire, precum şi pe cele dobândite de ea prin har, atunci, în chip preadrept, cer ni se arată a fi Fecioara. Cu atât mai mult a dobândit belşugul tuturor bunătăţilor în chip dumnezeiesc şi cu atât mai plină de haruri este între cei dăruiţi de sub cer şi cei mai presus de cer, şi pe cât mai mare decât soarele este cerul, iar decât cerul, mai strălucitor este Soarele. (sursa: Doxologia.ro)