Sfinţii, rugătorii şi mijlocitorii noştri în faţa Tatălui Ceresc

„Deci, nu duceţi grijă, spunând: Ce vom mânca, ori ce vom bea, ori cu ce ne vom îmbrăca? Că după toate acestea se străduiesc neamurile; ştie doar Tatăl vostru Cel ceresc că aveţi nevoie de ele. Căutaţi mai întâi împărăţia lui Dumnezeu şi dreptatea Lui şi toate acestea se vor adăuga vouă. Nu vă îngrijiţi de ziua de mâine, căci ziua de mâine se va îngriji de ale sale. Ajunge zilei răutatea ei. Sau cine este omul acela între voi care, de va cere fiul său pâine, oare el îi va da piatră? Sau de-i va cere peşte, oare el îi va da şarpe? Deci, dacă voi, răi fiind, ştiţi să daţi daruri bune fiilor voştri, cu cât mai mult Tatăl vostru Cel din ceruri va da cele bune celor care cer de la El?” (Matei 6, 31-34; 7, 9-11)

În fragmentul evanghelic vedem cum au privit sfinţii lumea aceasta şi cum şi-au măsurat paşii acestei vieţi, având dorinţa puternică de a moşteni Împărăţia lui Dumnezeu. S-au îngrijit mai puţin de hrana trupească. Ei mâncau pentru a trăi, nu trăiau pentru a mânca; erau mai puţin preocupaţi de ce vor bea sau cu ce se vor îmbrăca. Dumnezeu ştia mai bine de ce şi cât aveau ei nevoie; le ştia şi limitele. Cei sfinţi nu sunt indiferenţi la lumea aceasta, ci au conştientizat care sunt priorităţile unui urmaş al Domnului Hristos. Sfinţii nu au fugit de lume, ci de prea lumescul acestei lumi. Sfinţenia nu prezintă extreme, ci este normalitatea înduhovnicită. Sfinţii sunt oameni credincioşi, cu respect pentru Dumnezeu, pentru semeni şi pentru propria persoană. Sfinţii sunt casnicii lui Dumnezeu; rugătorii şi mijlocitorii noştri în faţa Tatălui Ceresc. Sfântul Ioan Gură de Aur ne învaţă că „sfinţenia vine din dragoste. Toţi cei care cred şi iubesc pe Dumnezeu cu adevărat sunt sfinţi”. 

(Sursa: Ziarul Lumina)