Distribution Magi
Distribution Magi
Distribution Magi
 
sâmbătă, 12 mar 2016 - Anul XXI, nr. 60 (6173)
ANUNŢURI ONLINE:
Acum: 0°C.
La noapte: °C. Meteo
Anunţuri OnlineMonitorulTVAlbum Foto
HoroscopRedacţiaPublicitate
Curs valutar euroEUR:Tendinta4,971 lei
Curs valutar dolar americanUSD:Tendinta4,5892 lei
Newsletter Monitorul de Suceava RSS Monitorul de Suceava Monitorul de Suceava pe YouTube Monitorul de Suceava pe Twitter Monitorul de Suceava pe Facebook
Printeaza articolulPrintează articolul |  Trimite prin e-mailTrimite e-mail |   1 imagine |   ø fişiere video

Lecţia de religie

Duminica celor care mai cred în Rai

Evanghelia Duminicii acesteia, Duminica Izgonirii lui Adam din Rai, care prin numele ei popular, a „Lăsatului sec de brânză“, consemnează începutul Postului Mare (luni, 14 martie) ne aduce dinaintea ochilor inimii cuvintele Mântuitorului din Evanghelia de la Matei 6, 14-21. Iertare, postire cu bucurie şi pe ascuns, îmbogăţire în ceruri cu adevărata comoară care ţine inima ta legată de cer. Pare uşor la prima vedere, şi trebuie să recunoaştem că numai îngâmfarea noastră complică lucrurile. Sigur, iertăm, dar în ce condiţii? Bineînţeles, postim, dar cum anume şi care este gradul de bucurie? Şi astfel, problematizând la nesfârşit, ne pierdem toată bucuria creştină. Devenim nişte funcţionari religioşi, departe de orice bucurie a credinţei. De aceea nu mai avem bucurii, iar comorile noastre pier odată cu plecarea noastră spre cerul în care nu mai credem. Suntem asemeni lui Adam cel pomenit de cu seara, la Vecernia Duminicii, cu aceste cuvinte: „Şezut-a Adam în preajma Raiului, şi de goliciunea sa plângând, se tânguia: vai mie, celui ce m-am supus înşelăciunii celei viclene, şi am fost furat de ea şi de mărire m-am depărtat. Vai mie, celui dezbrăcat de nevinovăţie şi lăsat în sărăcie. Ci, o raiule, de acum nu mă voi mai desfăta întru dulceaţa ta. Nu voi mai vedea pe Domnul şi Dumnezeul şi Ziditorul meu; căci în pământ voi merge, din care am şi fost luat. Milostive îndurate, strig către Tine: Miluieşte-mă pe mine cel ce am căzut“ (Slava, glas 6, Vecernie). Mai întâi speriaţi, apoi deznădăjduiţi şi în urmă, numai prin mila lui Dumnezeu, reîncărcaţi cu nădejde. Aici se joacă toată mântuirea omului modern, în cele din urmă, în capacitatea de a identifica şi crede în mila lui Dumnezeu în viaţa sa. Ca vameşul (Luca 18, 10-14), ca fiul ce risipeşte dragostea aşteptătoare a tatălui (Luca 15, 11-32), dinaintea judecăţii lui Dumnezeu (Matei 25, 31-46), dar cugetând la conţinutul de credinţă al Ortodoxiei, ochii ţintind, cu Sfântul Grigorie Palama, la Lumina cea necreată a Învierii, sprijiniţi pe Cruce, călăuziţi de Sfântul Ioan Scărarul în dobândirea virtuţilor, pocăindu-ne întru bucuria postirii, cu rugăciunile Sfintei Maria Egipteanca. Postirea noastră este o intrare în Ierusalimul milei lui Dumnezeu, de aceea refrenul postirii nu sunt aplauzele seci ori emoţiile de moment, ci urcuşul pe lacrimi până în buza Golgotei, respirând cuvintele: miluieşte-mă Dumnezeule, miluieşte-mă!

 

Postul revigorează memoria educării noastre pentru „necesar” şi „destul”

Să credem în Rai şi să ni-l dorim. Adică să-l luăm cu asalt. Suntem într-o bătălie duhovnicească! Ea trebuie trăită cu atenţie, neuitând înţelepciunea lui Seneca, filosoful contemporan zorilor creştinismului, care scria lui Lucilius amintind de sărăcia voioasă: „Numai că aceea nu este sărăcie, dacă este voioasă: căci este sărac nu cel ce are puţin, ci cel ce doreşte mai mult. Ce contează cât are unul în lada de bani, câte grâne sunt în hambarele lui, câte vite are la păşunat sau ce dobânzi încasează, dacă ţine sub ochi bunul altuia şi socoteşte câte nu a dobândit, ci câte i-au rămas de dobândit? Care să fie - mă întrebi - măsura cumpănită a bogăţiei? Mai întâi, să ai cât este necesar; apoi cât e îndestul“. (Seneca, Scrisori către Lucilius, vol. I, Ed. Seneca Lucius Annaeus, Bucureşti, 2013). Oare cum am ajuns mai răi în gândire, mai rapaci şi mai râvnitori la averi decât păgânii de odinioară? Uitând de Rai, de mila lui Dumnezeu, de pocăinţă şi de Însuşi Dumnezeu. Postirea ne ajută tocmai în acest sens, de revigorare a memoriei educării noastre pentru necesar şi destul. Lipsa de voioşie a vieţilor noastre, drama privirii în gol şi a însingurării în comun - oare de ce mă gândesc la atmosfera din vagoanele de metrou din orele de vârf, sunt iconologia unei sărăciri fără sens, a unei obsesii de mai bine fără Binele care este Hristos. A posti înseamnă tocmai să lucrezi menţinerea ta în Rai. Să refuzi colaborarea în propria cădere. Să recapeţi dumnezeiasca îndrăzneală sau îndrăzneala la Dumnezeu. Nu, postirea nu este doar a te aşeza sau nu la masă, a cumpăra sau nu alimente.

 

Într-o lume a demisionarilor de la morală aleg să fiu Împăratul făpturilor lui Dumnezeu

Nu, postirea nu poate fi doar un NU majuscular. Ci o angajare responsabilă la Da. Da, sunt dispus să mă schimb în hainele de lumină ale Învierii prin aducerea aminte şi lucrarea curată cu harul Botezului de care m-am învrednicit. Da, mă angajez bucuros în a-mi pocăi păcatele, ştiind că plângerii amare din scaunul Spovedaniei îi urmează dulceaţa Euharistiei. Da, postesc ca să mă împărtăşesc cu Trupul şi Sângele Mântuitorului Hristos nu doar cu foame şi sete fără Dumnezeu. Da, într-o lume a îmbogăţiţilor de conjunctură ori a demisionarilor de la morală eu mă vreau iarăşi „împăratul tuturor făpturilor pământeşti ale lui Dumnezeu“ alungând din felul meu de a fi „sfătuirea cea fără de lege“. Pare că mă tânguiesc prea mult? Nu îndestul. Postirea aceasta înseamnă: a te pocăi dintâi necesar şi apoi îndestul, adică fără răgaz. O cântare de la Laudele Utreniei acestei Duminici reţine pentru noi gândul lui Adam: „...şi cel ce eram oarecând îmbrăcat cu mărirea nemuririi, cu piele de om muritor cu jale sunt înfăşurat. Vai mie! Ce plângere îmi voi lua ajutor? Ci Tu, Iubitorule de oameni, Cel ce din pământ m-ai făcut, cu milostivirea îmbrăcându-Te, din robia vrăjmaşului iarăşi mă cheamă şi mă mântuieşte“. Astfel postirea devine chemarea lui Dumnezeu din om ca prin pocăinţă şi nevoinţă să schimbe haina de lut în haină de lumină. Postind suntem vameşi întorşi îndreptaţi acasă. Fii risipitori pentru care, odată întorşi, viţelul cel îngrăşat se cere junghiat. Postind suntem în plină judecată şi milă a lui Dumnezeu.

(Conf. univ. Constantin Necula, sursa: Ziarul Lumina)

În lipsa unui acord scris din partea Monitorului de Suceava, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi dacă inseraţi vizibil link-ul articolului Duminica celor care mai cred în Rai.
 Vizualizări articol: 3124 | 
Notează articolul: 
  • Nota curentă 5.00/5
  • 1
  • 2
  • 3
  • 4
  • 5
 | Nota curentă: 5.0 din 5 voturi
Duminica celor care mai cred în Rai5.055

Comentarii

Monitorul de Suceava nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.


Timpul de 60 zile în care puteaţi posta comentarii pe marginea acestui articol a expirat.



RE-PAIR
Directia Generala Anticoruptie
Meniul ZILEI în restaurante sucevene

HaiHui prin Bucovina

Ultima oră: local

Alte articole

Ştiri video

Ultima oră: naţional - internaţional

Alte articole

Gala Top 10 Suceveni

Top Articole

Mersul trenurilor de călători

SONDAJE

Consideraţi Legea antifumat în spaţiile publice o măsură bună?

Da
Nu
Nu mă interesează

Fotografia zilei - fotografie@monitorulsv.ro

Fotografia zilei

Reteta Zilei

Bucataria pentru toti Tartă rapidă cu banane și ciocolată Combinația de gusturi din această tartă este pur și simplu irezistibilă, iar totul este foarte simplu de preparat chiar și pentru începători.Avem nevoie de:Un pachet aluat de foietaj congelat, 6 banane bine coapte, 250 g smântână... Citeşte