Să ne deschidem inima către cei săraci

Fericiţi sunt cei milostivi, spune Scriptura, căci aceia se vor milui. Nu este pusă la urmă între fericiri mila. Şi: „Fericit este cel care ia aminte la cel sărac şi nevoiaş”.

„Bun este bărbatul îndurător şi care dă cu împrumut”, şi: „Toată ziua face milostenie şi dă cu împrumut omul drept”. Să răpim fericirea, să ne chemăm înţelepţi, să ne facem buni. Să nu-ţi întrerupă mila nici noaptea. Să nu spui: „Du-te şi vino iarăşi şi mâine iţi voi da”, să nu cumva să se aşeze ceva între pornirea gândului tău şi între binefacerea ta; singur acest lucru, iubirea de oameni adică, nu îngăduie amânare.

Frânge celui înfometat pâinea ta şi adu în casa ta pe săracii lipsiţi de adăpost şi acestea să le faci cu toată râvna sufletului. Căci cel care face milostenie, spune Scriptura, s-o facă cu voioşie, şi îndoit îţi va fi binele prin graba cu care eşti gata să-l faci. Căci binele făcut cu mâhnire sau din constrângere este fără de har şi fără de podoabă, că binefacerea trebue făcută cu tresăltare de bucurie, nu cu lacrimi în ochi.

(Sfântul Grigorie Teologul, Despre iubirea de săraci, traducere şi adaptare de Preot Dr. Gheorghe Tilea, Editura Arhiepiscopiei Sucevei şi Rădăuţilor, Suceava, 2006,p. 39)