Taina Sfântului Maslu

Taina Sfântului Maslu a fost prefigurată încă din Vechiul Testament; iar Mântuitorul - „doctorul trupurilor şi al sufletelor noastre” - a instituit-o ca pe un mijloc de însănătoşire prin împărtăşirea harului Sfântului Duh, în mod special a „darului vindecării” (I Corinteni 12, 9), atunci când a trimis pe Sfinţii Săi Apostoli ca, în numele Lui, să izgonească pe demoni, iar pe cei bolnavi să-i facă sănătoşi prin punerea mâinilor (Marcu 16, 17-18).

Sfinţii Apostoli - potrivit poruncii Învăţătorului lor - au practicat Taina Sfântului Maslu, sigur, nu după rânduiala de azi a Bisericii, încă de la prima lor ieşire la propovăduire, chiar înainte de Pogorârea Duhului Sfânt, cum ne relatează Sfântul Evanghelist Marcu: „Şi scoteau mulţi demoni şi ungeau cu untdelemn pe mulţi bolnavi şi-i vindecau” (Marcu 6, 13).

După Pogorârea Sfântului Duh, practica a fost cunoscută ca având un rol deosebit, numărându-se între Tainele Bisericii.

Sfântul Apostol Iacov, constatând rostul benefic al acestei lucrări încredinţate lor de Mântuitorul Iisus Hristos, Cel Care a instituit-o prin diferite vindecări, scria: „Este cineva bolnav între voi? Să cheme preoţii Bisericii şi să se roage pentru el, ungându-l cu untdelemn în numele Domnului. Şi rugăciunea credinţei va mântui pe cel bolnav şi Domnul îl va ridica; şi de va fi făcut păcate se vor ierta lui” (Iacov 5, 14-15).

Se ştie că din părinţi vicioşi se pot naşte copii cu multiple malformaţii; în acest sens Domnul Dumnezeu a spus: „Până la al şaptelea neam voi pedepsi fărădelegea”; din această mărturie dată de Dumnezeu lui Moise (Leviticul 26, 31) înţelegem că nu numai din punct de vedere genetic se pot moşteni unele maladii, ci şi din cauze spirituale, după cuvântul care zice: „Părinţii mănâncă aguridă şi copiilor li se strepezesc dinţii” (Ieremia 31, 29). Întrebarea care derivă din această apoftegmă este: Oare Dumnezeu pedepseşte pe copii pentru păcatele părinţilor? Mi se pare o întrebare de bun simţ la care ne răspunde Moise, care zice: „Părinţii să nu fie pedepsiţi cu moartea pentru vina copiilor şi nici copiii să nu fie pedepsiţi cu moartea pentru vina părinţilor; ci fiecare să fie pedepsit cu moartea pentru păcatul său” (Deuteronomul 24, 16). Şi, atunci, ce o fi vrut Dumnezeu să spună în versetele de mai sus?! Probabil că Dumnezeu s-a referit la faptul că, în unele familii degradate spiritual, rădăcinile păcatului sunt atât de adâncite, încât este nevoie să treacă mai multe generaţii şi chiar de o intervenţie divină categorică pentru a fi stârpite. Copiii, din fericire, primesc drept moştenire şi cele bune dar, din păcate, şi cele rele, încât uneori boala nu este numai un rezultat al păcatelor personale nemărturisite, ci şi un efect al păcatelor generaţiilor anterioare, în special ale părinţilor. Însă, această moştenire negativă a unei persoane, mai ales când şi aceasta face demersuri spirituale în acest sens, păleşte înaintea iubirii şi harului lui Dumnezeu, care „pe cele cu lipsă le împlineşte”.

Efectul imediat al Tainei Sfântului Maslu este întărirea credinţei

Revenind, materia sfinţită folosită la Sfântul Maslu este untdelemnul, căruia i se adaugă şi făina (Marcu 7, 22-25). Uneori, Mântuitorul Iisus Hristos Însuşi a folosit diferite materii - fără materie omul nu se poate mântui - şi anumite locuri pentru vindecarea celor bolnavi (Ioan 9, 6-8; 5, 2-6). Desigur, în cele mai multe cazuri, îi vindeca prin atingerea cu mâna de trupul şi de rănile celor ce veneau la El cu credinţă. Aşa a vindecat pe soacra lui Petru (Matei 8, 14-15). Iar când veneau la El bolnavi mulţi, Iisus Hristos doar cât îşi punea mâinile pe fiecare dintre ei şi se făceau sănătoşi (Luca 4, 40).

Efectul imediat al Tainei Sfântului Maslu este întărirea credinţei celui deznădăjduit, printr-o pocăinţă sinceră, primirea harului întăritor şi al iertării păcatelor pe care bolnavul în timpul vieţii ar fi uitat să le mărturisească, precum şi certitudinea milostivirii Mântuitorului Iisus Hristos la Judecata particulară.

În calitatea sa de „templu al Sfântului Duh” (I Corinteni 6, 19), trupul omului botezat are capacitatea de a fi vindecat şi curăţit prin materia văzută şi sfinţită - untdelemnul, precum şi printr-o comuniune de sporite rugăciuni pentru sufletul celui bolnav. Desigur, nu întotdeauna cel bolnav se vindecă, dar, întotdeauna Sfântul Maslu, prin lucrarea harului divin, aduce bolnavului - şi celor prezenţi - mângâiere, uşurare, întărire în purtarea cu demnitate şi fără de cârtire a suferinţei, care nu întotdeauna este rezultatul păcatului personal. Ştiut este faptul că au fost şi oameni sfinţi care au murit din cauza unor suferinţe incurabile. Aici este vorba, probabil, de răul spiritual al societăţii asupra persoanei, societate din care face parte integrantă.

În timpul Sfântului Maslu, bolnavul Îl simte pe Iisus Hristos, doctorul sufletelor şi al trupurilor noastre, plecându-se asupra patului său de suferinţă, precum L-a simţit odinioară slăbănogul din Capernaum, arătându-i celui bolnav aceleaşi dorinţe de vindecare, izvorâte din mila Sa cea dumnezeiască. Atunci bolnavul primeşte în sufletul lui puteri nepreţuite; crucea suferinţei lui devine mai uşoară, pentru că sub ea S-a aşezat Hristos - aşa cum spunea Mitropolitul Nicolae Mladin al Ardealului.

Aşadar, Taina Sfântului Maslu dă bolnavului care crede în Dumnezeu harul vindecării şi puterea necesară ca să facă din suferinţă scară către Împărăţia lui Dumnezeu; locul în care suferinţa nu va mai exista (Romani 8, 18).

(Sursa: Doxologia.ro)