Întâlnirea cu Dătătorul vieţii

Dumnezeu lucrează cu multă înţelepciune şi dreptate în istoria lumii, a popoarelor şi a persoanelor, îndreptând lucrurile spre binele şi mântuirea oamenilor. Astfel, în locul celui dintâi Adam, care a pierdut viaţa de comuniune cu Dumnezeu, prin neascultare, a venit al doilea Adam, Mântuitorul Iisus Hristos. Prin ascultarea şi jertfa lui Iisus Hristos am dobândit împăcarea cu Dumnezeu şi viaţa veşnică. „Căci, precum în Adam toţi mor, aşa şi în Hristos toţi vor învia“ (I Corinteni 15, 22). Tot în mod comparativ, în locul celei dintâi femei, Eva, au intrat în lume păcatul şi moartea, prin cea de-a doua Evă, Preacurata Fecioară Maria, au venit în lume bucuria, modelul virtuţii şi viaţa veşnică. Descendente ale Evei celei dintâi, femeile mironosiţe, urmând iubirea, curajul şi jertfelnicia Maicii Domnului, au devenit nu numai purtătoare de miruri, ci şi purtătoare de mesaj de iubire şi viaţă, propovăduind cele dintâi Învierea lui Hristos.

Femeile mironosiţe au rămas fidele crezului lor şi după moartea lui Iisus Hristos, dorind să împlinească, după lege, tot ceea ce prevedea aceasta, mergând nu numai până la moartea Învăţătorului lor, ci şi dincolo de ea. Dar, în loc de a se întâlni cu un mort, ele s-au întâlnit cu Dătătorul vieţii. Crezând că vor fi confruntate la mormântul lui Iisus cu moartea, ele au constatat că ceva neobişnuit s-a întâmplat; că ceva nu mai funcţionează după legile cunoscute de ele. De aceea, şi nedumerirea, teama, uimirea, dar şi bucuria au fost copleşitoare în sufletele lor. Astfel, ele au constatat prin simţurile lor că mormântul în care a fost îngropat Hristos era gol, că un tânăr, a cărui înfăţişare era „ca fulgerul şi îmbrăcămintea lui albă ca zăpada“ (Matei 28, 3), le-a spus că Iisus Nazarineanul nu este în mormânt, ci a înviat. La îndemnul acestuia, ele, „plecând în grabă de la mormânt, cu frică şi cu bucurie mare, au alergat să vestească ucenicilor Lui“ (Matei 28, 8). Evanghelistul Matei ne relatează că, pe când femeile mironosiţe au mers spre Apostolii Domnului, pentru a le aduce vestea Învierii lui Hristos, ele au fost întâmpinate de Însuşi Domnul Cel înviat din morţi, adresându-li-se cu cuvintele: „Bucuraţi-vă! Iar ele au cuprins picioarele Lui şi I s-au închinat“ (Matei 28, 9).

Calitatea principală, esenţială, a femeilor mironosiţe a fost aceea de a fi martore şi mărturisitoare ale Învierii lui Hristos. Aceasta a fost misiunea covârşitoare a vieţii lor, ca răsplată pentru credinţa, iubirea şi perseverenţa lor în urmarea lui Hristos. Această misiune de a propovădui Învierea este nu numai covârşitoare, ci şi plină de responsabilitate şi de cinste. Căci a fi mărturisitor al Învierii lui Hristos înseamnă a fi în slujba vieţii; înseamnă a promova viaţa la înălţimea la care a ridicat-o Iisus Hristos, Biruitorul morţii, al păcatului şi al iadului. Adevărul Învierii lui Hristos a dat putere şi lumină femeilor mironosiţe de a înfrunta primejdiile, obstacolele şi toate vrăjmăşiile care se aflau în faţa lor. Din mormântul gol al lui Hristos Cel înviat, ele au primit energii de viaţă, pentru a primi această veste, pentru a o interioriza şi a o transmite mai departe. Cât de luminos şi de înalt a fost mesajul lor! Cât de pilduitoare a fost statornicia lor în afirmarea cu tărie a Învierii lui Hristos!

Biserica lui Hristos stă pe temelia Învierii Domnului

Femeile mironosiţe au fost purtătoare ale acelui etos creştin care ne aminteşte şi ne asigură în legătură cu biruinţa vieţii asupra morţii, a binelui asupra răului, a luminii asupra întunericului. Acesta este în esenţă adevărul fundamental al Creştinismului: că „Hristos a înviat din morţi, făcându-se începătură a învierii celor adormiţi“ (I Corinteni 15, 20). Totul ţine de înviere: şi viaţa, şi credinţa noastră. „Dacă Hristos n-a înviat, zadarnică este atunci propovăduirea noastră, zadarnică şi credinţa voastră“ (I Corinteni 15, 14). Iisus Hristos prin Învierea Sa ne-a dovedit că menirea noastră a oamenilor nu este moartea, ci viaţa, nu este întunericul păcatului, ci lumina unei vieţi fără de cusur şi fără sfârşit.

Biserica lui Hristos stă pe temelia Învierii lui Hristos. Acest adevăr cuprinzător al credinţei noastre îl avem de la Apostolii Domnului, care, la rândul lor, l-au primit direct de la femeile mironosiţe şi apoi întărit sau confirmat de Însuşi Iisus Hristos Cel înviat, Care S-a arătat şi Apostolilor. Rolul femeilor mironosiţe în proclamarea Învierii lui Hristos este unul esenţial şi care aduce multă speranţă lumii de astăzi, confruntată cu multe pericole la adresa vieţii şi a promovării ei pe toate treptele existenţei.

Învierea lui Hristos pătrunde până în adâncul de taină al creaţiei, al cosmosului, umplându-le pe toate de lumină, adică de sens înalt. Ea ne cheamă de fiecare dată să redescoperim sensul tot mai înalt al vieţii, să respingem pericolele care ameninţă viaţa, o desfigurează şi o mutilează. Lumina Învierii lui Hristos pătrunde până în cele mai tainice unghere ale sufletului omenesc, dar şi ale creaţiei înseşi, luminându-le şi dând noi energii de viaţă pentru o înnoire permanentă a vieţii, pentru mai multă dragoste, pace şi încredere între oameni. Toate aceste seminţe ale Învierii nu trebuie să rămână ascunse sub brazda tare şi opacă a sufletului omenesc, ci ele trebuie să încolţească şi să rodească faptele cele bune, de care au fost însufleţite femeile mironosiţe: dragostea, statornicia pe calea binelui, bunătatea, curajul. Prin toate acestea, atât oamenii, cât şi popoarele vor putea descoperi un rost mai înalt al vieţii lor, o creativitate şi o imaginaţie luminate de harul Învierii, prin care să înlăture din sufletele lor tot ceea ce se opune primatului vieţii şi afirmării plenare a acesteia.

Sărbătoarea femeii creştine

În această duminică, Biserica cinsteşte în chip deosebit pe femeile purtătoare de mir, dar, în acelaşi timp, pornind de la ele, caută să pună în legătură cu ele şi propovăduirea lor sufletul tuturor celor care Îl mărturisesc pe Iisus Hristos, Biruitorul morţii, pe de o parte, dar, în mod special, sufletul femeii creştine, chemat la o menire cu totul excepţională. Sunt cuprinse în cinstirea Bisericii toate acele femei iubitoare de Hristos: mame, soţii, fiice, surori, care de-a lungul timpului au avut o contribuţie majoră la afirmarea adevărului Învierii în familie, în societate şi în Biserică. Ele au transmis în mod inconfundabil, din generaţie în generaţie, căldura iubirii de Dumnezeu şi de Biserică în sufletele celor apropiaţi lor, promovând valorile Evangheliei lui Hristos Cel înviat, transformând casa lor într-o microbiserică de proclamare a Învierii.

Cât de valoroase şi de actuale sunt şi astăzi asemenea contribuţii duhovniceşti ale femeii creştine, inspirate din Învierea lui Hristos. Lumina Învierii oferă sufletului feminin un orizont cuprinzător, reazim şi curaj, pentru a fi la înălţimea femeilor mironosiţe.

Propovăduirea Învierii lui Hristos ne încredinţează de faptul că El nu a părăsit lumea noastră, că El continuă să fie prezent în ea cu razele Învierii Sale. De aceea, noi creştinii ortodocşi ne salutăm cu cuvintele: „Hristos a înviat!“ şi răspundem: „Adevărat a înviat!“, care sunt cuvinte de mărturisire şi de propovăduire a adevărului Învierii. În acest salut nu avem doar o afirmare a unui eveniment al trecutului pe care îl pomenim în actualitate, ci prin aceste cuvinte noi confirmăm faptul că Iisus Hristos Cel înviat este o realitate prezentă în viaţa noastră, în mijlocul nostru, aşa cum L-au simţit prezent în mijlocul lor pe Domnul înviat femeile mironosiţe.

Simţirea sau trăirea intensă a Învierii lui Hristos devine realitate în Biserica Sa, unde El ne întâmpină prin Evanghelia Sa, prin rugăciunile, binecuvântările şi tainele Bisericii. Nu întâmplător, Biserica a fost înţeleasă de un mare Părinte al Bisericii drept „laborator al Învierii“.

Copleşiţi de lumina şi puterea Învierii propovăduite de femeile mironosiţe, se cuvine să înălţăm gând de rugă caldă Biruitorului morţii: Doamne, Iisuse Hristoase, Cel Care ai biruit iadul şi ai deschis porţile vieţii veşnice pentru toţi oamenii, trimite-ne şi nouă bucuria şi lumina Învierii Tale, pe care le-ai revărsat peste femeile mironosiţe, pentru ca şi noi să Te mărturisim pe Tine şi să Te propovăduim cu aceeaşi credinţă, iubire şi curaj în toată viaţa noastră. Amin.

(Pr. prof. dr. Ioan TULCAN , Ziarul Lumina)