Sfinţii Cuvioşi Efrem Sirul, Isaac Sirul, Paladie şi Iacob Sihastrul; Sfântul Mucenic Haris

Sfântul Cuvios Efrem Sirul era din Mesopotamia, născut la Nisibe, sirian de neam şi din părinţi creştini. A studiat la şcoala din Nisibe, iar când perşii au ocupat cetatea, şcoala s-a mutat la Edesa (360), sub stăpânire romană, păstrând limba siriană. A trăit sub împăraţii romani începând de la Sfântul Constantin cel Mare (306-337) şi până la Valens (364-378). După ce a fost hirotonit diacon, i s-a încredinţat noua şcoală siriacă din Edesa, care sub conducerea lui a cunoscut o mare strălucire. Tot în acea perioadă, a luat parte la Sinodul I Ecumenic de la Niceea (325). Fiind invitat de Sfântul Vasile cel Mare în Cezareea Capadociei, acesta, ca un semn de preţuire, l-a hirotonit preot. Sfântul Efrem a fost un poet inspirat, un cuvântător înflăcărat, un aspru nevoitor şi un om de rugăciune iubitor de viaţă duhovnicească. Atât a ajuns de vestit prin imnele şi poemele sale, încât a fost numit „harfa Duhului Sfânt“. Sfântul Efrem a cântat cu mare strălucire credinţa, dragostea de fraţi, rugăciunea, şi mai ales pocăinţa. Părţi din scrierile lui se află şi în rugăciunile Bisericii noastre, precum rugăciunea „Doamne şi Stăpânul vieţii mele“. S-a mutat cu pace la Domnul la adânci bătrâneţi.

(diac. George ANICULOAIE)