Sfinţii şi Drepţii Părinţi Ioachim şi Ana

Dreptul Ioachim provenea din seminţia lui Iuda, trăgându-şi neamul din casa lui David. Ioachim era un păstor bogat, iar familia lui se distingea printr-o adâncă evlavie. O veche tradiţie arată că Dreptul Ioachim îşi împărţea în fiecare an câştigul muncii sale în trei părţi: una pentru templul din Ierusalim, alta pentru săraci şi a treia pentru nevoile sale. Acesta trăia în Nazaretul Galileii, având soţie pe Ana din seminţia lui Levi, din neamul lui Aaron, fiica preotului Mathan. Fiind bogaţi material, Sfinţii Părinţi Ioachim şi Ana erau mai presus de toate bogaţi spiritual, căci erau drepţi înaintea lui Dumnezeu păzind poruncile Lui şi trăiau după lege.

Sfântul Cuvios Onufrie de la Vorona

S-a născut în jurul anului 1700, în Rusia, probabil într-o familie nobilă, căci a ajuns să fie guvernator al unei guberne ruseşti. Dorind să intre în viaţa monahală, şi-a lăsat familia, onoarea rangului şi patria sa în jurul anului 1749, venind în Moldova. Îl atrăsese aici renumele unor mari pustnici, ascunşi de ochii lumii în adâncul codrilor. A vieţuit astfel timp de 15 ani, crescând duhovniceşte în preajma unor aleşi părinţi, precum Vasile de la Poiana Mărului şi Paisie Velicicovski. Acesta din urmă îl va afla pe Cuviosul Onufrie la Mănăstirea Dragomirna, în jurul anului 1763, la venirea sa din Muntele Athos. Auzind de alţi pustnici români şi ruşi sporiţi duhovniceşte, care vieţuiau în ţinutul Botoşanilor, va intra în anul 1764 în obştea Schitului Sihăstria Voronei, retrăgându-se în sihăstrie. Timp de 25 de ani va vieţui într-o peşteră pe malul pârâului Vorona, într-o aspră nevoinţă, petrecând în smerenie, înfrânare, tăcere şi neîncetată rugăciune. Când s-a apropiat sfârşitul vieţii Cuviosului Onufrie şi a sosit timpul să încredinţeze curatul său suflet Stăpânului Hristos, a fost vestit mai înainte de aceasta. În noaptea Sfintelor Paşti, dorind a se împărtăşi pentru ultima dată cu Trupul şi Sângele Mântuitorului, un înger s-a arătat preotului Nicolae Gheorghiu din satul Tudora, aflat în apropiere, şi i-a cerut să ia cu sine Sfintele Taine şi să meargă la robul lui Dumnezeu Onufrie. Acelaşi înger îl va călăuzi până la peştera Cuviosului, pe care îl va afla foarte slăbit. Şi cerând să meargă la Sihăstrie, după câteva zile a adormit întru Domnul, la 29 martie 1789, fiind înmormântat de câţiva călugări în livadă, la rădăcina unui măr. Proclamarea oficială a canonizării Sfântului Cuvios Onufrie de la Vorona a avut loc la 8-9 septembrie 2005, la Mănăstirile Vorona şi Sihăstria Voronei. Sfintele sale moaşte se află la Schitul Sihăstria Voronei.

Sfântul Cuvios Chiriac de la Tazlău

S-a născut la începutul secolului al XVII-lea într-o familie de credincioşi din satul Mesteacăn, din ţinutul Neamţului. De mic copil, fiind luat de părinţi la sfintele slujbe de la Mănăstirea Tazlău, a simţit chemarea către viaţa monahală, intrând din fragedă tinereţe în obştea Mănăstirii Tazlău. Dobândind darul rugăciunii curate, al vindecării bolilor şi al izgonirii demonilor, el devine foarte căutat de mulţimile de călugări şi credincioşi. Trece la Domnul în jurul anului 1660, fiind înmormântat în pridvorul bisericii mănăstirii. La 5-7 martie 2008 s-a hotărât de Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române canonizarea Sfântului Cuvios Chiriac de la Tazlău.

Sfântul Mucenic Severian

A suferit moarte martirică pentru Mântuitorul Iisus Hristos în timpul împăratului Liciniu (307-323) din ordinul conducătorului Lisie al oraşului Sevastiei (din provincia Armenia Mică). Sfântul Mucenic Severian a îndemnat pe Sfinţii 40 de Mucenici să aibă răbdare în chinurile la care erau supuşi şi să moară pentru Domnul nostru Iisus Hristos. Pentru această încurajare a fost martirizat.

Cuviosul Teofan Mărturisitorul

S-a născut într-o familie de păgâni, însă a deprins de mic obiceiurile şi învăţăturile creştine. După câţiva ani, Teofan a părăsit casa părintească şi s-a retras în pustie. În vremea împăraţilor Carin (283-285) şi Numerian (283-284), Teofan şi-a părăsit peştera pentru a propovădui pe Mântuitorul Iisus Hristos. Cuviosul a fost prins şi supus supliciilor. A reuşit să scape, retrăgându-se în peştera lui din munte. După alţi 17 ani de singurătate, a trecut la Domnul.

Tot astăzi, Biserica Ortodoxă prăznuieşte pe Sfinţii Părinţi de la Sinodul al III-lea Ecumenic din anul 431, Sinod desfăşurat în Biserica închinată Sfintei Fecioare Maria din Efes, şi pe Fericitul Nichita, care se mai numea şi Hartularie (sec. XII).

(Pr. Ciprian APETREI)