Miezul din cununa sfinţilor - Naşterea Maicii Domnului

Sfântă, Sfântă, Sfântă/ ca o lacrimă plăpândă/ vino dulce adiere/ peste greul trup de miere// Sfântă Maică şi Fecioară/ ruga ta caldă coboară/ peste lumea asta rece/ peste verbul care trece//.

Într-o lume a amintirilor, fiecare om îşi poate imagina doar cum i-a fost propria naştere. De naşterea mamelor nici nu mai pomenim. Şi, totuşi, există o naştere a Naşterii. În fiecare an, la 8 septembrie, după ce au trecut doar şapte zile de la începutul Anului bisericesc, prăznuim Naşterea Maicii Domnului.

Orice cunună, cât am căuta, nu are început şi sfârşit, dar, dacă tot ne este dată neliniştea căutărilor, vom descoperi că are miez. În cununa sfinţilor de peste an, Naşterea Maicii Domnului este miezul. Un miez dulce, adevărat şi, mai ales, bisericesc.

Naşterea Maicii Domnului este miezul dulce al existenţei noastre, deoarece este Naşterea Bucuriei. Acum se înnoieşte tot neamul omenesc şi amărăciunea Evei în bucurie se preschimbă. De la durerea naşterii de copii transmisă Evei până la plinătatea harului începută de Pururea Fecioara Maria este cale de o sărbătoare dulce. Toată făptura zidită şi nezidită se ospătează din această sărbătoare, din acest miez fără de margini. Ziditorul, înomenindu-Se, ridică făptura la starea sfinţeniei. Ce dulceaţă poate fi mai mare decât acest fapt: Cuvântul lui Dumnezeu Ziditorul S-a unit cu firea oamenilor şi, prin aceasta, cu toată zidirea. Naşterea Maicii Domnului este miezul dulce al sărbătorilor bisericeşti deoarece înseamnă nu doar dezlegarea neputinţelor omeneşti, cât mai ales dezlegarea darurilor dumnezeieşti.

Naşterea Maicii Domnului este miezul adevărat al sărbătorilor noastre, deoarece uşa prin care dobândim întoarcerea la Tatăl - Începătorul luminii, acum se deschide. Acum este începutul mântuirii lumii. Naşterea fiind începutul, nu moartea este sfârşitul, ci Învierea. Oricine nu mărturiseşte pe Sfânta Fecioară ca Născătoare de Dumnezeu, afară de Dumnezeu este - iată adevărul rostit întâia oară de Sfântul Grigorie Teologul.

Pârgă a frământării veacurilor, Maica Domnului, născută acum, deschide o Carte nouă în istoria mântuirii, carte în care va scrie Însuşi Mântuitorul, prin condeiul Duhului Sfânt. Uşa prin care intră Lumina în lume devine izvorul adevărat al vieţii.

Naşterea Maicii Domnului este miezul bisericesc al sărbătorilor Sfinţilor deoarece devine fundamentul eclezial întru comuniune şi relaţie. Istoria căderii se opreşte pentru o clipă, clipă în care pentru umanitate începe istoria Naşterii. Nădejdea, Bucuria, Iertarea şi Împăcarea devin elemente cardinale ale vieţii bisericeşti. Prin naştere devenim copărtaşi cu sfinţii. Fără naştere greu se poate construi o relaţie, mult mai greu se poate ajunge în comuniune, adică în Sărbătoare. Astăzi, oamenii sunt cei care nasc copii, călugării sunt cei care nasc sfinţi, sfinţii sunt cei care nasc sărbători.

Naşterea Maicii Domnului este Naşterea Mamei. Când spui mamă recunoşti că eşti născut. Deşi nimeni nu-şi aminteşte cum a fost la naştere, bine este să nu-ţi uiţi mama. Trăind într-o lume de naşteri, naşterea Mamei este Naşterea Naşterii.

Naşterea Maicii Domnului este arvuna pe care umanitatea o plăteşte mântuirii. Fără această Naştere, Cuvântul Însuşi n-ar fi apărut, noi nu ne-am fi înţeles şi lumea nu s-ar fi putut ruga: Peste verbul care trece/ peste greul trup de miere/ peste lumea asta rece/ vino dulce adiere//. Ruga ta caldă coboară/ ca o lacrimă plăpândă/ Sfântă Maică şi Fecioară/ Sfântă, Sfântă, Sfântă//. Amin.

(pr. Sever Negrescu)