Povestea mâinilor frumoase

O istorioară spune că singura preocupare a trei tinere era cum să aibă mâinile frumoase. Ele foloseau cele mai scumpe creme şi loţiuni şi-şi pierdeau vreme şi bani cu îngrijirea mâinilor. Într-o zi, au ieşit la plimbare în parc. După puţin mers s-au oprit să se odihnească pe o bancă. Aleea pe care înaintaseră urca pieptiş spre o  grădină. Li s-a alăturat o altă fată, cam de vârsta măritişului. Aceasta a ascultat conversaţia celorlalte fete despre marea preocupare pe care o aveau de a-şi păstra mâinile cât mai frumoase şi, instinctiv, şi-a privit propriile mâini. Erau cam butucănoase, cu bătături din cauza muncii, cu unghiile nu tocmai îngrijite, şi nu vopsite şi lungi, precum  erau ale celor trei adolescente. S-au uitat şi acestea la mâinile ei şi au râs.

În momentul acela a apărut în faţa lor o bătrânică, nu prea elegant îmbrăcată, obosită. Le-a rugat pe fete să urce panta care se aşternea înaintea ei, mai ales că avea şi o sacoşă destul de grea în mână. Cele trei graţii au strâmbat din nas, s-au uitat la mâinile lor şi nici nu s-au gândit să se mişte din loc. A patra fată însă s-a repezit de îndată, a luat sacoşa bătrânei şi a ajutat-o să urce dealul. Când au ajuns sus, fata cu mâinile urâte şi bătrânica s-au oprit şi dintr-o dată, preschimbată în înger, vârstnica a luat mâinile fetei într-ale sale şi i-a spus: „Fata mea, nu fi supărată, cele mai frumoase mâini sunt cele care ajută pe alţii!“

Da, frumuseţea nu este exterioară; frumuseţea e dată de lumina faptelor bune care izvorăsc din inimă, spunea la începutul secolului trecut filosoful libanez Khalil Gibran. Inutilitatea mâinilor frumoase le face adesea să fie urâte. Mâinile care nu ştiu sau nu vor să gătească, să spele, să coasă, să măture, să lucreze cu sârg pentru a-şi câştiga pâinea zilnică nu prea sunt mâini iubite, nici în familii, nici în societate. Să nu uităm un lucru: e de preferat să fii admirat pentru ceea ce faci, nu pentru cum arăţi!

(Adaptare de Augustin Păunoiu, după o pildă din volumul „Tâlcuiri noi la texte vechi“, Mitropolitul Ardealului Antonie Plămădeală)