Despre prietenie

În contextul actual prea puțini oameni tratează corect și autentic o prietenie. Adesea prieteniile se încheagă având ca motivație reală un interes anume. Sinceritatea, altruismul, facerea de bine sunt virtuți de mult uitate în veacul acesta materialist. Sfântul Ioan Gura de Aur în scrierea ce urmează ne deslușește cum arată o prietenie adevărată, pe ce se bizuie și ce are ca fundament. Scopul unei prietenii trebuie să fie mântuirea sufletului, doar astfel aceasta poate deveni veșnică.

Cu adevărat, prietenul credincios mângâiere este în viață

Ce n-ar fi în stare să facă un prieten adevărat?
Câtă plăcere, câtă prisosință și cât temei nu aduce el?
Poți descoperi atâtea comori, dar nimic nu prețuiește cât un prieten adevărat.
Să arătăm mai întâi bucuriile legate de prietenie. Vederea unui prieten îmbracă inima în sărbătoare și o înflorește; te legi de el cu un lanț care-ți umple sufletul de o fericire nespusă, chiar numai aducerea-aminte despre el dă aripi gândului și-l înalță. Vorbim despre prietenii buni, care sunt devotați și jertfelnici.
Vorbim despre acei care ard de prietenie... Dacă vreunul din voi are un prieten din aceștia, va recunoaște că spun drept și de l-ar vedea în fiecare zi și tot nu s-ar sătura -și-i dorește ceea ce sieși își dorește.

Știu pe cineva, care cerea sfinților să se roage mai întâi pentru prietenul său și după aceea și pentru sine.
Atât de mare dar este un prieten adevărat, că, de dragul lui, îți sunt scumpe unele locuri și unele vremuri. După cum un trup frumos sau o floare aleasă răspândesc o mireasmă în jurul lor, tot astfel prietenii lasă ceva din farmecul lor locurilor pe unde au trecut; așa că, adesea, aflându-ne acolo fără ei, plângem și suspinăm, aducându-ne aminte de vremea petrecută împreună. Nu putem arăta prin grai bucuria pe care ne-o dăruiește întâlnirea cu prietenii, numai aceia o cunosc, care au încercat-o.
Dacă un prieten ne poruncește ceva, îi mulțumim, dacă stă la cumpănă, ne mâhnim.
Nu e nimic din ce-i al nostru, care să nu fie și al lor.
Chiar de disprețuim bunurile pământești – din pricina prietenilor noștri nu am vrea să părăsim lumea aceasta; ei ne sunt mai dragi ca lumina zilei.

(Sf. Ioan Gură de Aur)