„Nu postiţi în judecăţi şi în certuri!“

Scara desăvârşirii nu poate fi urcată altfel decât prin omorârea patimilor spre a deveni sfinţi. Cel care urcă pe scara virtuţilor şi se osteneşte spre desăvârşire, acela mai cu deosebire este încolţit de ispitele diavoleşti şi asupra lui lucrează mai cu înverşunare diavolul cu toate armele sale. Cei cu mai multă experienţă au formulat şi un verdict: „cel care nu lucrează îi dă diavolul de lucru“, sau în acelaşi context, pe cel care stă degeaba, diavolul nu-l deranjează, că şi aşa face voia lui lenevind, dar pe cel ce se nevoieşte nu-l suferă în invidia sa să-l vadă cum se apropie de Dumnezeu şi de fericire. Mai ales de fericirea din care el a căzut.

Postul este renunţare, jertfă, exerciţiu duhovnicesc

Ca şi în cazul rugăciunii, foloasele postului sunt deosebite. Postul este trebuitor sănătăţii noastre, el este cerut chiar de buna noastră vieţuire trupească şi sufletească. El reprezintă pentru creştin o îndatorire cerută de Dumnezeu şi Biserică.

Rugător către Dumnezeu este postul, vrednic de cinste, de credinţă, de nădejde, de dragoste, dobândind bucuriile pentru care aducem rugăciune lui Dumnezeu.

Postul este în acelaşi timp un act de cinstire a lui Dumnezeu, căci renunţarea voluntară pe un anumit timp de la anumite mâncăruri şi băuturi şi de la anumite plăceri fireşti se face din iubire faţă de Dumnezeu şi în scopul desăvârşirii noastre morale.

Aşadar, dacă postul este un act de cinstire a lui Dumnezeu, el nu trebuie redus numai la partea lui materială, ci trebuie să aibă şi un evident caracter spiritual, adică să angajeze şi comportarea morală a celui ce-l ţine.

„Postul - zice cu alt prilej Sfântul Vasile cel Mare - tovarăş credincios al trupului, armă pentru luptători, loc de exerciţii pentru atleţii credinţei. Postul îndepărtează ispitele, postul îndeamnă spre evlavie. Postul este tovarăş al înfrânării, creator al castităţii.“

Creştinul adevărat nu se cuvine să privească lumea şi bunurile pământului ca o pradă, ci să o conceapă ca pe un dar al lui Dumnezeu şi o scară către El. Menirea noastră nu este să devorăm bunătăţile pământului, ci să le transformăm duhovniceşte, pentru că nu trăim ca să mâncăm, ci mâncăm ca să trăim.

Aşadar, postul este de origine şi instituire divină, de vreme ce are drept scop al existenţei desăvârşirea spre ajungerea la asemănarea cu Dumnezeu. Scopul postului nu poate fi un prilej de tristeţe, ci unul de bucurie, bucuria întâlnirii cu Dumnezeu, el ajutându-l pe om să-şi desăvârşească puterile trupeşti şi sufleteşti şi să biruie încercările diavolului de a pune stăpânire pe el.

„Nu numai gura şi stomacul vostru să postească, ci şi ochiul şi urechile şi picioarele şi mâinile voastre să postească...”

Cu privire la post, Sfântul Ioan Gură de Aur ne îndeamnă astfel: „Nu numai gura şi stomacul vostru să postească, ci şi ochiul şi urechile şi picioarele şi mâinile voastre să postească, rămânând curate de răpire şi lăcomie, picioarele nealergând la privelişti urâte şi în calea păcătoşilor, ochii neprivind cu ispite la frumuseţi străine... gura trebuie să postească de sudalme şi de alte vorbiri ruşinoase...“

Despre postul cel adevărat Sfântul Vasile cel Mare spune următoarele: „Fereşte-te să nu preţuieşti folosul lui numai prin abţinerea de la hrană. Căci adevăratul post este să fii străin de păcate. De aceea dezleagă orice legătură a nedreptăţii, iartă aproapelui supărările pe care ţi le-a făcut, iartă-i datoriile. Nu postiţi în judecăţi şi în certuri, zice Domnul. Tu nu mănânci carne, dar mănânci pe fratele tău; tu te abţii de la vin, dar nu te abţii de la nedreptăţi. Aştepţi seara ca să-ţi iei cina, dar ziua întreagă o petreci în judecăţi...“

Postul, o armă de luptă împotriva propriilor slăbiciuni şi împotriva diavolului

Aşadar postul este cu adevărat o armă de luptă împotriva propriilor slăbiciuni şi împotriva diavolului, o armură spirituală cu care să ne înarmăm, un mijlocitor vrednic de credinţă, un act care alături de rugăciune duce la săvârşirea de fapte mari, demne de numele de creştin, cu ajutorul harului divin.

Rugăciunea şi postul sunt arme puternice prin care biruim pe satana şi introducem în sufletul nostru puterea dumnezeiască, prin care împlinim cele mai mari fapte ale credinţei.

Rugăciunea îl ajută pe om să comunice cu Dumnezeu şi-l determină spre fapte bune, iar postul este un act al voinţei libere, o jertfă, o renunţare şi o jertfă, care se combină cu rugăciunea, este o ieşire din influenţa diavolilor, prin omorârea patimilor şi rodirea virtuţilor creştineşti. Postul înaripează mintea spre înţelepciune. Puterea diavolului slăbeşte, ispita lui nu mai are putere la cel înarmat cu post şi rugăciune, la cel preocupat de cele cereşti şi dezrobit de preocupările trupeşti de patimi şi slăbiciuni.

(Pr. prof. dr. Alexandru ISVORANU, sursa: Ziarul Lumina)