Google
 
joi, 6 feb 2014 - Anul XIX, nr. 28 (5537)
ANUNŢURI ONLINE:
Acum: 0°C.
La noapte: °C. Meteo
Anunţuri OnlineMonitorulTVAlbum Foto
HoroscopRedacţiaPublicitate
Curs valutar euroEUR:Tendinta4,6559 lei
Curs valutar dolar americanUSD:Tendinta3,9517 lei
Newsletter Monitorul de Suceava RSS Monitorul de Suceava Monitorul de Suceava pe Google+ Monitorul de Suceava pe YouTube Monitorul de Suceava pe Twitter Monitorul de Suceava pe Facebook
Printeaza articolulPrintează articolul |  Trimite prin e-mailTrimite e-mail |  Trimite pe Yahoo MessengerMessenger |   1 imagine |   ø fişiere video

Viaţă spirituală

Este îngăduită „tămâierea” caselor cu bețișoare parfumate?

În viaţa religioasă a creștinilor ortodocși, tămâia a devenit un element indispensabil, deoarece o folosim în aproape toate actele cultice: la botez, la mai toate slujbele oficiate în biserică sau în afara ei, la sfințirea caselor, la slujbele pentru cei repausați; tămâiem icoanele din casă, gospodăria, mormintele celor dragi.

Zilele trecute mi s-a pus o întrebare din partea unui pelerin: „Părinte, dacă folosesc bețigașe parfumate în loc de tămâie se consideră păcat? Mi se par mai ușor de întrebuințat, căci nu trebuie să aprinzi nici un cărbune. Apoi, am văzut că uneori tămâia nu are arome foarte plăcute, alteori scoate prea mult fum”. La început, m-am amuzat un pic de modul de gândire aparent „pragmatic” al nedumeritului călător, dar apoi, cugetând atent asupra chestiunii ridicate, mi-am dat seama că s-a ivit o situație neplăcută, când un creștin ortodox nu face distincție între tămâie și un produs comercial ce ne-a invadat magazinele. Deoarece tămâia se întrebuințează des în cadrul cultului nostru bisericesc, se cade să cunoaştem câteva aspecte legate de originea și simbolistica ei.

Tămâia este seva uscată a unor arbuşti din specia Boswellia, în special Boswellia sacra. Aceşti copaci cresc în Oman, Yemen şi în Cornul Africii, inclusiv în Somalia şi Etiopia. Producătorii de tămâie le crestează coaja cu o daltă, după care o sevă albă, cremoasă, apare în gaura obţinută, formând “lacrimi”. Odată acestea uscate, crestătura este mărită; seva iese în exterior, se usucă, apoi se colectează după aproximativ două săptămâni. Pe parcursul întregului an, în funcţie de regiunea geografică sau de dimensiunile arborelui, se repetă de câteva ori procesul de lovire, în multiple puncte ale scoarţei. După ce se adună, seva întărită se pune la uscat, apoi este măcinată și amestecată cu alte aromate. În Vechiul Testament, cartea Ieșire, cap. 30 este expus chiar unul din procedeele de preparare a tămâiei.

 

Tămâia a fost foarte căutată din toate timpurile, căci se folosea în actele cultice ale majorității religiilor antice

Se pare că împăraţii romani au cam râvnit zonele producătoare de tămâie naturală. În primul secol î.Hr. s-au hotărât să cucerească respectivele teritorii, spre a controla producția și comercializarea atât de intensă a acestui produs, extrem de solicitat îndeosebi după înflorirea creștinismului. Istoricii ne relatează despre eșecul campaniei militare, căci căldurile toride și ariditatea reliefului i-au întors din cale.

Tămâia a fost foarte căutată din toate timpurile, căci se folosea în actele cultice ale majorității religiilor antice. Bunăoară, în cultul Vechiului Testament, tămâia era nelipsită, pe lângă jertfele ce se aduceau la altar lui Dumnezeu. Fumul de tămâie simbolizează rugăciunea înălţată către divinitate nu numai în iudaism şi creştinism, ci şi în alte religii ale lumii. Grecii şi romanii ardeau tămâie în faţa statuilor zeilor, în semn de adoraţie. Tămâia reprezenta, de asemenea, un semn al omagiului, respectului adus cuiva. În antichitate se oferea tămâie oamenilor de seamă: împăraţi, regi, principi, demnitari. Așa ne explicăm de ce Pruncul Iisus a primit de la magi și daruri de tămâie. În Sfânta Scriptură găsim multe referiri la tămâie. Bunăoară, în fiecare seară, la vecernie cântăm: „Să se îndrepteze rugăciunea mea, ca tămâia înaintea Ta” (Psalmul 141, 2). În cartea Ieșire (cap. 30, 34-38), tămâia apare ca un simbol al adorației adusă Domnului, iar fumul ei închipuie jertfa de împăcare și ispășire (Num. 17, 12). Arderea tămâiei constituie jertfa de laudă închinată lui Dumnezeu (I Regi 6, 20-21; Luca 1, 8-11). Tămâia se va întrebuința și la a doua venire a Mântuitorului Hristos pe pământ, căci cartea Apocalipsei ne spune: „apoi a venit un alt înger care s-a oprit în faţa altarului cu o cădelniţă de aur. I s-a dat tămâie multă, ca să o aducă, împreună cu rugăciunile tuturor sfinţilor, pe altarul de aur, care este înaintea scaunului de domnie. Fumul de tămâie s-a ridicat din mâna îngerului înaintea lui Dumnezeu, împreună cu rugăciunile sfinţilor. Apoi îngerul a luat cădelniţa, a umplut-o din focul de pe altar şi l-a aruncat pe pământ. Şi s-au stârnit tunete, glasuri, fulgere şi un cutremur de pământ” (Apocalipsa 8,3-5).

 

„Nimic nu poate substitui tămâia în cultul nostru ortodox”

În viaţa religioasă a creștinilor ortodocși, tămâia a devenit un element indispensabil, deoarece o folosim în aproape toate actele cultice: la botez, la mai toate slujbele oficiate în biserică sau în afara ei, la sfințirea caselor, la slujbele pentru cei repausați; tămâiem icoanele din casă, gospodăria, mormintele celor dragi. Că tămâia înseamnă un dar și o jertfă bineplăcută Domnului o aflăm și din rugăciunea de binecuvântare a ei rostită de preot: „Tămâie îţi aducem Ţie, Hristoase, Dumnezeul nostru, întru miros de bună-mireasmă duhovnicească, pe care primind-o în jertfelnicul Tău cel mai presus de ceruri, trimite-ne nouă harul Preasfântului Tău Duh”.

Cum rămâne, aşadar, cu bețigașele parfumate? În mod sigur nu le putem folosi în locul tămâiei la slujbe, dar nici măcar acasă, la rugăciunile particulare. Cel mult, ne vom servi de ele ca să odorizăm aerul din încăpere ori să risipim mirosurile neplăcute generate de gătitul bucatelor sau de animalele de companie. Se pare însă că nici în astfel de situații specialiștii nu le recomandă: conform unor studii, în fumul emis în timpul arderii lor s-au identificat o serie de substanțe periculoase, precum hidrocarburi poliaromatice, carbonili și benzenuri; acestea prezintă un potențial cancerigen ridicat.

Așadar, nimic nu poate substitui tămâia în cultul nostru ortodox, deoarece ea reprezintă o plăcută ofrandă, simbolul rugăciunilor adresate lui Dumnezeu și sfinților Lui, iar tămâierea închipuie rugăciunea curată, bună mireasma faptelor bune, dar și darurile Duhului Sfânt.

(arhim. Mihail DANILIUC, sursa: Ziarul Lumina)

În lipsa unui acord scris din partea Monitorului de Suceava, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi dacă inseraţi vizibil link-ul articolului Este îngăduită „tămâierea” caselor cu bețișoare parfumate?.
 Vizualizări articol: 800 | 
Notează articolul: 
  • Nota curentă 5.00/5
  • 1
  • 2
  • 3
  • 4
  • 5
 | Nota curentă: 5.0 din 2 voturi
Este îngăduită „tămâierea” caselor cu bețișoare parfumate?5.052

Iulius Mall Suceava
AnnaCori
Comentarii

Monitorul de Suceava nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.


Timpul de 60 zile în care puteaţi posta comentarii pe marginea acestui articol a expirat.



Meniul ZILEI în restaurante sucevene

HaiHui prin Bucovina

Ultima oră: local

Alte articole

Ştiri video

Ultima oră: naţional - internaţional

Alte articole

Gala Top 10 Suceveni

Top Articole

Elia Studio - Salon de infrumusetare
Mersul trenurilor de călători

SONDAJE

Consideraţi Legea antifumat în spaţiile publice o măsură bună?

Da
Nu
Nu mă interesează

Fotografia zilei - fotografie@monitorulsv.ro

Fotografia zilei