De ce trebuie să oferim tămâia doar la Sfântul Altar

În cadrul cultului religios, tămâierea, ca forma cea mai expresivă de simbolizare a rugăciunii şi a sacrificiului liturgic, însoţeşte toate actele liturgice. Despre utilizarea tămâii în cadrul cultului găsim numeroase exemple. Sfânta Scriptură aminteşte despre tămâiere atât în Vechiul Testament, când se aducea ca prinos de jertfă la "Sfânta Sfintelor", dar şi în Noul Testament când este amintită tămâierea făcută de Zaharia la Templu. Însuşi Mântuitorul Hristos S-a jertfit "spre miros de bună mireasmă" (II Cor. 2, 15).

Tămâia este utilizată atât la Sfintele Taine cât şi la toate Ierurgiile. Justin Martirul şi Filosoful (sec. al II-lea) aminteşte că sacrificiul euharistic era însoţit de tămâiere. Liturghiile Sfinţilor Iacov, Vasile şi Ioan Gură de Aur amintesc despre tămâierea din momentul jertfei euharistice, despre orânduirea şi rugăciunea tămâierii. Canonul III Apostolic spune: "Să nu fie îngăduit a se aduce altceva la Altar decât untdelemn pentru candelă şi tămâie...". Rezultă, deci, că tămâia este unul dintre darurile pe care creştinii le pot aduce ca jertfă doar la Sfântul Altar, şi nu altfel.

Există însă un obicei care este practicat de unii creştini ce nu cunosc rânduiala tămâierii sfântului lăcaş. În momentul când preotul tămâiază cu cădelniţa în timpul slujbei, unii credincioşi insistă şi-l opresc pe preot din rânduiala tămâierii ca să pună tămâia adusă de ei; absolut greşit!

După cum am văzut, darul adus de creştini se oferă doar la Sfântul Altar. Tot în Altar se pune tămâia în cădelniţă de către preot şi începe tămâierea sfântului lăcaş.

Pentru sfintele slujbe se foloseşte tămâie naturală, curată, de calitate, produsă în atelierele bisericeşti şi mănăstireşti. Dacă credincioşii doresc să pună ei înşişi tămâie în cădelniţă, atunci cum poate şti preotul dacă tămâia respectivă este bisericească, şi nu comercială?

Un alt lucru esenţial este cel de binecuvântare a tămâii pe care preotul o face cu semnul sfintei cruci rostind o rugăciune specială în momentul când pune tămâia în cădelniţă în Sfântul Altar. Deci tămâia trebuie întâi binecuvântată şi apoi folosită.

În timpul tămâierii, preotul rosteşte în taină diferite rugăciuni. Dacă îl oprim pentru

a pune tămâia, îi distragem atenţia de la rugăciune, îl întrerupem.

Oprirea preotului din rânduiala tămâierii constituie un gest jenant pentru că se intervine şi se opreşte practic săvârşirea tămâierii. Există o rânduială specificată de tipicul şi practica bisericească cu privire la modul de desfăşurare a tămâierii şi trebuie respectată atât de preot, cât şi de credincioşi.

(Răzvan-George TOPALĂ)