Omul smerit este omul desăvârşit

Când am ajuns în Sfântul Munte am mers la nişte stareţi tare sfinţi. Aceştia niciodată nu mi-au spus ,,Bravo!”. Întotdeauna mă sfătuiau cum să-L iubesc pe Dumnezeu şi cum să fiu întotdeauna smerit. Să-L chem pe Dumnezeu să mă întărească în sufletul meu şi să-L iubesc mult. Nici n-am ştiut de acest ,,Bravo!”, nici nu l-am căutat. Dimpotrivă, mă strâmtoram și stareţii mei nu mă certau. Ziceam: ,,Mânca-m-ar Raiul, n-am găsit stareţi buni”. Voiam să mă mustre, să mă certe, să se poarte aspru. Dacă aude vreun creştin ce vă spun eu acum, se pierde cu firea şi nu le primeşte.

Cu toate acestea, aşa este bine ~ smerit, sincer. Nici părinţii mei nu mi-au spus niciodată ,,Bravo!” Nici nu-l voiam. Pentru aceasta, tot ce făceam, făceam dezinteresat. Acum, că mă laudă oamenii, mă simt prost. Ce să vă spun... Mă atinge înăuntru când ceilalţi îmi spun ,,Bravo!”. Dar nu m-am vătămat, fiindcă am învăţat smerenia. Şi acum, de ce nu vreau să fiu lăudat? Pentru că ştiu că lauda îl face pe om găunos şi alungă harul lui Dumnezeu. Iar harul lui Dumnezeu vine numai prin sfânta smerenie. Omul smerit este omul desăvârşit.

Nu sunt acestea frumoase? Nu sunt adevărate? Cui îi spui asta, va zice: „Ce spui, bunule, dacã nu-l lauzi pe copil, nici nu poate citi, nici, nici. . .”. Dar aceasta se întâmplă pentru că aşa suntem noi, şi îi facem aşa şi pe copii. Adică am rătăcit de la adevăr. Egoismul l-a scos pe om din Răi ~ este un mare tău. Primii oameni, Adam şi Eva, erau simpli şi smeriţi, pentru aceea trăiau în Rai. Aveau, precum se spune în limbaj teologic, „cele dintru Început”, adică harismele pe care Dumnezeu le-a dat la început, când l-a zidit pe om, adică viaţa, nemurirea, conştiinţa, stăpânirea peste sine, iubirea, smerenia şi celelalte.

Apoi diavolul a izbutit să-i înşele prin laudă. S-au umplut de egoism, însă firescul omului, aşa cum l-a plăsmuit Dumnezeu, este smerenia. În vreme ce egoismul este ceva nefiresc, este boală, este împotriva firii.

Aşadar, când noi umflăm în copil acest ,,super-eul” cu laudele, îi aţâţăm egoismul, îi facem mare rău. Îl facem mult mai uşor înfluențabil de lucrurile diavoleşti. Astfel, crescând, îl îndepărtăm de toate lucrurile de preţ pentru viaţă. Nu credeţi că asta-i pricina pentru care copiii se pierd, pentru care oamenii se răzvrătească? Este egoismul, pe care din fragedă vârstă li l-au sădit. Diavolul este marele egoist, iar noi îl trăim pe diavolul înlăuntrul nostru, nu trăim smerenia. Smerenia e a lui Dumnezeu, este ceva trebuincios sufletului omului. Este ceva organic Iar când lipseşte, este ca şi când ar lipsi inima din organism. Inima dă viaţă organismului, iar smerenia dă viaţă sufletului. Prin egoism, omul este de partea duhului celui rău, adică se dezvoltă cu duhul cel rău, nu cu cel bun.

Asta a izbutit diavolul să facă. A făcut pământul labirint, ca să nu ne mai putem înţelege între noi. Ce să fie toate astea pe care le-am păţit, şi nu ne dăm seama. Vedeţi cum ne-am înşelat? Am făcut din pământul nostru şi epoca noastră o adevărată clinică de psihiatrie! Şi nu ne dăm seama de greşeală Toţi ne mirăm: "Ce-am devenit, unde mergem, de ce copiii noştri au apucat-o pe un astfel de drum, de ce-au plecat de acasă, de ce au părăsit viaţa, şcoala? De ce se-ntâmplă asta?”. Diavolul a izbutit să se facă pe sine nevăzut şi să-i facă pe oameni să-l numească în alte feluri. Doctorii, psihologii spun deseori, când un om pătimeşte: ,,A, ai o nevroză! A, ai o angoasă!” şi altele asemenea. Nu pot pricepe că diavolul răscoleşte şi tulbură în om egoismul.

Şi totuşi diavolul există, este duhul răutăţii. Dacă spunem că nu există, este ca şi când am tăgădui Evanghelia, care vorbeşte despre el. Acesta este vrăjmaşul nostru, cel ce ne luptă toată viaţa, potrivnicul lui Hristos - de aceea se numeşte şi antihrist. Hristos a venit pe pământ ca să ne şarpe de diavolul să ne dăruiască mântuirea.

Drept aceea, trebuie să-i învăţăm pe copii să trăiască smerit şi simplu, să nu caute lauda şi pe ,,Bravo!”. Să-i învăţăm că există smerenia, care este sănătatea vieţii. Concepţia societăţii contemporane face rău copiilor. Ea are altă psihologie, altă pedagogie, care se adresează copiilor ateilor. Această concepţie duce la samavolnicie. Şi vedeţi roadele la copii şi la tineri. Tinerii strigă astăzi, zicând: „Trebuie să ne înţelegeţi!”. Însă nu trebuie să mergem noi la ei.

Dimpotrivă, ne vom ruga pentru ei, le vom spune ce-i bine, vom trăi binele, îl vom propovădui, dar nu ne vom adapta duhului lor. Să nu stricăm măreţia credinţei noastre! Nu se cuvine ca, încercând să-i ajutăm, să dobândim felul lor de a gândi. Trebuie să fim cine suntem şi să propovăduim Adevărul, Lumina.

De la Părinţi vor învăţa copiii. Învăţătura Părinţilor le va arăta cele despre spovedanie, patimi, răutăţi, cum au biruit sfinţii răul înlăuntrul lor. Iar noi ne vom ruga ca Dumnezeu să Se sălăşluiască înlăuntrul lor.

(Cuviosul Porfirie Kavsokalivitul Din „Ne vorbește Părintele Porfiríe”, Revista Familia Ortodoxă)