Să ne cutremurăm fără cutremure (II)

Mântuitorul iese înviat din mormânt fără să atingă peceţile romane ale mormântului, după cum a intrat şi a ieşit din pântecul Maicii Sale fără a-i strica cheile Fecioriei. Cutremurul însă atrage atenţia ostaşilor care-L păzeau ca pe un mort (Mt. 28, 4), dorind să le mute atenţia dinafara mormântului înlăuntrul lui. De atunci, mormântul gol al lui Hristos este motivaţia răstignirii minţii noastre în faţa tainei şi, totodată, întreaga lucrare a credinţei noastre (I Tes. 1, 3). Nu o doctrină, nu un sistem de idei, nici anumite legi scrise într-o carte nu constituie suma de documente incontestabile ale crezului creştin, ci mormântul gol este temelia credinţei noastre, semn că moartea nu are ultimul cuvânt în viaţă.

De asemenea, tot Scriptura Noului Testament ne aminteşte de nenumărate cutremure fizice care vor însoţi Parusia Mântuitorului şi sfârşitul lumii (Mc. 13, 8; Lc. 21, 11; Apc. 6, 12; 11, 13, 19; 16, 18). Aceste cutremure vor destabiliza temeliile pământului, vor înfricoşa mulţimile şi vor clătina toate câte au oferit siguranţă iluzorie oamenilor. Vor fi clipele în care întreaga materialitate a lumii se va transfigura, va fi copleşită de har (Apc. 21, 1 - 22, 5). 

În consecinţă, cutremurul, ca manifestare fizică a planetei, are totuşi la baza lui o raţiune teologică. El este, în iconomia Creatorului, vector necesar de atenţionare a oamenilor către realitatea energetică a lumii şi, în special, către realitatea duhovnicească a ei (Ps. 45, 6). Practic, din această perspectivă, întreaga viaţă creştină este un şir continuu de cutremure spirituale, provocate înlăuntrul omului cu bună ştiinţă (Ps. 76, 3) pentru ca materialitatea fiinţei noastre să se lase pătrunsă, îmbibată şi, de ce nu, copleşită de spirit, de energiile dumnezeieşti, de harul mântuitor.

Pe scurt, atunci când nu ne mai cutremurăm spiritual îngăduie Dumnezeu câte un cutremur de pământ pentru a ne reaminti de noi şi de El, de sufletele noastre amorţite şi, astfel, să facem măcar de frică ceea ce ar trebui să facem în mod conştient şi de bunăvoie. 

P.S.: Se pare că viaţa noastră cotidiană ar avea nevoie zilnic de cutremure de pământ, de vreme ce nimic nu ne mai mişcă să ne reamintim că suntem oameni, să credem, să nădăjduim. Şi, probabil, această panică generală ne-ar vindeca..., măcar de abuzul mediatic al discuţiilor inutile purtate pe marginea cutremurelor.

(Gheorghe BUTUC, sursa: Ziarul Lumina)