Google
SHOPPING CITY SUCEAVA - Masha si Ursul
SHOPPING CITY SUCEAVA - Masha si Ursul
SHOPPING CITY SUCEAVA - Masha si Ursul
 
joi, 22 aug 2013 - Anul XVIII, nr. 194 (5401)
ANUNŢURI ONLINE:
Acum: 0°C.
La noapte: °C. Meteo
Anunţuri OnlineMonitorulTVAlbum Foto
HoroscopRedacţiaPublicitate
Curs valutar euroEUR:Tendinta4,6586 lei
Curs valutar dolar americanUSD:Tendinta4,1342 lei
Newsletter Monitorul de Suceava RSS Monitorul de Suceava Monitorul de Suceava pe Google+ Monitorul de Suceava pe YouTube Monitorul de Suceava pe Twitter Monitorul de Suceava pe Facebook
Printeaza articolulPrintează articolul |  Trimite prin e-mailTrimite e-mail |  Trimite pe Yahoo MessengerMessenger |   ø imagini |   ø fişiere video

„Ziua a şaptea este odihna Domnului Dumnezeului tău“

Împotriva poruncii a patra păcătuieşte omul care nu-şi rezervă timp şi pentru suflet

Porunca a IV-a a Decalogului arată datoria muncii, în cele şase zile ale săptămânii, şi atenţionează asupra respectării zilei a şaptea, ca zi de odihnă închinată Domnului. „Porunca respectării zilei de odihnă îl şi protejează pe om de primejdia de a deveni sclavul orientării spre câştiguri excesive. Precizăm că ziua de odihnă, în adevăratul său înţeles, nu se limitează doar la participarea la rugăciunea comună (...)“, spune pr. prof. univ. dr. Petre Semen. Mai multe, în interviul de mai jos.

 

Părinte profesor, vă rugăm să ne spuneţi câteva cuvinte despre contextul în care Dumnezeu a dat a­ceastă poruncă.

Porunca a patra din Decalog dată prin Moise, cu prilejul încheierii Legă­mântului dintre Dumnezeu şi poporul Israel, pe Muntele Sinai, are în vedere, alături de primele, obligaţiile poporului în ansamblu şi ale fiecărui credincios faţă de Yahwe. Din context reiese că porunca în cauză era marcată de epoca sclavagistă, în care preocuparea de bază a omului era agricultura şi creş­terea vitelor. Această poruncă, ală­turi de celelalte nouă ce se includ în cunoscuta Lege a Vechiului Testa­ment, s-a dat în contextul în care po­po­rul ales a fost invitat să fie partenerul lui Dumnezeu, în cadrul unor condiţii, la realizarea mântuirii. Aceste condiţii sunt legate de împlinirea celor 10 porunci şi a altora definite la modul general cu termenul deTora care mai înseamnă şi învăţătură. Pentru că se apropia momentul de a intra în pă­mân­tul promis strămoşilor lor, fiilor lui Israel li s-au dat cele 10 porunci, dintre care primele patru reglementau rapor­turile dintre om şi Dumnezeu, iar celelalte şase, relaţiile interumane.

 

„Porunca îl protejează pe om de primejdia de a deveni sclavul orientării spre câştiguri excesive“

Porunca începe prin cuvintele „Adu-ţi aminte“. Ce înţeles are a­ceastă atenţionare?

De ce trebuie să-şi aducă aminte, dacă nu de faptul că se află în mij­locul creaţiei lui Dumnezeu, în care i se impune să trăiască mereu cu con­şti­inţa dependenţei totale de Crea­to­rul, de la care a primit în dar viaţa, adică totul, inclusiv timpul pe care nu-l poate folosi discreţionar. De remarcat că dacă în cartea Ieşirea motivarea poruncii este legată de actul creaţiei, ca omul să nu uite că Dum­nezeu este Creatorul şi Stăpâ­nul universului creat în 6 zile (vers 11), în Deuteronom porunca are în vedere dreptatea socială: „Pentru ca şi robul şi roaba ta să se odihnească, întocmai ca tine“ (cap. 5, 14), secondată de a­mintirea izbăvirii din robie. Aşadar, porunca era clară pentru evreii care au acceptat benevol să adere la legământul cu Dumnezeu şi trebuiau să ştie că pentru a rămâne în bune raporturi cu El, spre a se bucura de toate binecuvântările Lui, li se su­gerează să-şi amintească de două lucruri: de momentul creaţiei şi mai cu seamă de cine depind întru totul şi să nu uite nici de faptul că Dumnezeu este Eliberatorul din orice robie. Deci dacă prima motivare a zilei de odih­nă are un caracter religios evident, cea de-a doua era una socială şi naţio­nală totodată (ca să-ţi aminteşti că tu ai fost sclav în Egipt şi să dai po­sibilitatea slujitorilor tăi să-şi refacă şi ei în acea zi forţele de muncă).

 

Era nevoie să se statornicească o zi de odihnă pentru om? Şi de ce e numită „ziua Domnului“?

Fără a pleda în vreun fel îm­po­tri­va muncii, porunca respectării zilei de odihnă îl şi protejează pe om de pri­mejdia de a deveni sclavul orien­tă­rii spre câştiguri excesive. Un co­men­tator iudeu al Torei (Legii sau Învă­ţăturii) afirmă că omului i s-a dat ziua de odihnă ca să poată contempla nestingherit lucrarea lui Dum­nezeu. Din faptul că în vechime exista la evrei practica de a merge în vizită la vreun profet sau „om al lui Dumnezeu“, la un bărbat cunoscător al Legii, capabil să-i înveţe pe cei care veneau la el (IV Regi 4, 16-22), denotă că în ziua de odihnă omul credincios se odihnea de munca fizi­că, spre a fi mai disponibil rugă­ciunii şi meditaţiei la Legea lui Dumnezeu. Acum se ţinea adunare sfântă, fiind vremea petrecerii spirituale cu Dom­nul, fiindcă omul „îşi afla desfătarea în Domnul“ (Is. 58, 14). De aceea, ziua de odihnă a mai fost denumită şi „ziua Domnului.“

 

Care este ziua Domnului pentru creştini? Serbând duminica în locul sâmbetei, nu încălcăm a­ceastă poruncă?

Pentru creştini, „ziua Domnului“ este ziua duminicii, întrucât în aceas­tă zi a înviat Domnul Hristos, adică du­pă ce a trecut ziua sâmbetei, în ziua a şaptea (Mt. 28, 1, 6; Mc. 16, 6; Lc. 24, 1-6; In. 20, 19) şi tot în această zi S-a pogorât Duhul Sfânt peste Apostolii adunaţi la rugăciune, când s-a întemeiat Biserica (Fapte 2, 1). Serbând Duminica, adică ziua Învie­rii, în care vechile canoane bisericeşti porunceau întreruperea postului, întrucât acum se celebrează Paştile săptămânal, credincioşii creş­tini nu încalcă porunca a patra, dimpotrivă, îi dau un nou sens.

Cuvântul şabat în ebraica biblică înseamnă a se odihni şi respectiv o­dihnă şi cu acest termen sunt definite şi alte zile de sărbătoare. Şabatul săptămânal se ţinea în ziua a 7-a care se numea tot ziua a 7-a, întrucât la vechii evrei zilele n-aveau nume, ci doar se numărau. De aceea şabatul, mai presus de toate, reprezenta şi un semn al legământului dintre Dumne­zeu şi poporul Său, încât acesta este o comemorare a legământului cu El, f­iind şi o mărturie că El şi-a ales un popor în mod special pentru Sine (Ieş. 31, 12-17), cu un scop bine determinat.

 

Cum putem sfinţi noi ziua Domnu­lui? Cum să înţelegem această exprimare?

Scopul zilei de odihnă nu este doar ca oamenii să-şi refacă forţele de muncă, ci şi să dea un fel de zeciuială lui Dumnezeu din timpul primit ca un dar, aşa cum evreii dădeau zeciuială din produsele muncii. Să nu se uite că în Biserica primară majoritatea covârşitoare a fiilor ei erau iudei şi, ca urmare, s-a continuat prac­tica petrecerii spirituale cu Dom­nul. Precizăm că ziua de odihnă, în adevăratul său înţeles, nu se limi­tea­ză doar la participarea la rugăciunea comună, unde omul îşi poate găsi liniştea sufletului, după cum a pro­mis Domnul Hristos: „Ve­niţi la Mine toţi cei osteniţi şi împo­văraţi, şi Eu vă voi odihni pe voi“, ci constituie doar începutul adevăratei odihne ce constă nu doar în a dedica o singură zi lui Dumnezeu, ci toate zilele, aşa cum se zice de preotul slujitor: „Pe noi înşine şi toată viaţa noastră lui Hristos-Dumnezeu să o dăm“. Să nu se uite că noi, creştinii, nu ne odihnim doar într-o zi anume, ci ne odihnim în Persoana lui Hristos.

 

La ce se referă formularea nici un lucru („să nu faci în acea zi nici un lucru“)?

Prin aceasta se atenţionează că pri­oritară este închinarea şi slăvirea lui Dumnezeu, îmbinată cu mulţu­mi­rea pentru săptămâna care s-a încheiat.

 

Cine păcătuieşte împotriva porun­cii care vorbeşte de „sfinţirea“ zilei Domnului?

Împotriva poruncii a patra poate păcătui în chip deliberat şi neconstrâns de natura muncii omul care nu-şi mai rezervă timp şi pentru suflet. Ziua de odihnă o încalcă în pri­mul rând preoţii, dar este o muncă binecuvântată, fiindcă se dedică rugăciunii şi slăvirii lui Dumnezeu. O mai încalcă, involuntar, şi cei care lucrează, de exemplu, în sectoare cu foc continuu, însă acestora li se acordă circumstanţe atenuante, fiindcă sunt în slujba comunităţii. Noi avem obligaţia morală de a ne ruga şi pentru ei la sfintele slujbe. Nu rămân fără păcat cei care preferă distracţia în loc de a da zeciuiala cuvenită lui Dumnezeu din timpul lor.

 

Cum să înţelegem precizia cu care Dumnezeu explică ca ziua Dom­nu­lui să nu fie călcată sub nici o for­mă, de nici unul dintre cei ai casei?

Când se spune că porunca nu trebuie încălcată de către nici un membru al familiei se impune a ne raporta şi la contextul cultural şi social al vremii, când familia era organizată în sistem patriarhal, în care tatăl era stăpânul absolut al casei şi reprezentantul ei. El trebuia să-i supravegheze pe membrii familiei să nu săvârşească vreun păcat. De aceea, toate poruncile sunt formulate în ebraică la persoana a 2-a masculin singular. Ar fi ridicol astăzi să mai pretinzi, ca după 3.600 de ani de la darea poruncii, bărbatul să fie stăpânul absolut al casei sale, cel mult poate fi un administrator cu autoritate simbolică şi morală. Oricum, responsabilitatea faţă de porunci trebuie să fie liber asumată de către fiecare membru al familiei, conştientizând spusele Sf. Pavel: „că porunca este sfântă şi dreaptă şi bună“ ca ceva care vine de la Dumnezeu şi ne îndreaptă spre El.

 

Talmud: „Cel care trăieşte din munca mâinilor lui este mai mare decât cel cu frica de Dumnezeu“

Când a dat Dumnezeu porunca mun­cii şi cum este considerată ea în învăţătura creştină?

Da, Biblia ne spune că omul a pri­mit şi porunca de a munci. În cartea Facerea citim că „Domnul Dumnezeu l-a luat pe om şi l-a aşezat în grădina Edenului, ca să o lucreze şi să o păzească“ (Fac. 2, 15). Se vede deci că prima poruncă dată omului nu se re­ferea la interdicţia de a mânca din pomul oprit, ci la porunca de a munci. Nu ştim de cine trebuia să păzească grădina, însă i s-a dat o îndeletnicire agreabilă şi responsabilă şi nu-i exclus să se refere la păzirea propriei munci. Precizăm că în ebraică, pentru a se referi la slujirea lui Dumne­zeu şi munca în sine, se foloseşte tot cuvântul avoda. Interesant este că înţelepţii iudei recomandau ca cei care se ocupă cu propovăduirea cuvântului lui Dumnezeu sau îl studiază să-şi câştige pâinea din munca proprie, altfel s-ar putea interpreta că negustoresc cuvântul Domnului, iar Talmudul apreciază că „cel care trăieşte din munca mâinilor lui este mai mare decât cel cu frica de Dum­nezeu“. În acest spirit a fost educat Sf. Pavel, care lucra cu mâinile ca să nu fie nimănui povară.

 

Există vreo legătură între Decalog şi cele nouă fericiri rostite de Mântuitorul?

Desigur că poruncile sunt darul lui Dumnezeu către poporul Său preferat, iar prin extensie pentru tot omul care vrea să le respecte. N-au însă nicio legătură cu fericirile rostite de Iisus. Acestea pot fi interpretate doar ca o prelucrare sublimă a fericirilor Vechiului Testament, rostite de alţii şi în alte circumstanţe. A se vedea Ps. 1, 1: fericit bărbatul care umblă în poruncile Domnului!, sau: fericit bărbatul care-şi pune nădejdea în Domnul! (Ps. 39, 6); fericit cel care caută la sărac (Ps. 40, 1) echivalent cu: „fericiţi cei milostivi“ (Mt. 5, 7); fericit cel care se teme de Domnul! (Ps. 111, 1); Fericiţi cei fără prihană în cale! (Ps. 118, 1), echivalent cu „fericiţi cei curaţi cu inima!“ (Mt. 5, 8); fericiţi cei care păzesc poruncile Domnului! Fericiţi cei cărora s-au iertat fărădelegile şi cărora s-au acoperit păcatele! (Ps. 31, 1-2). Deci nu există nicio legătură între fericiri şi cele 10 porunci, totuşi, prin porunci, autorii Vechiului Testament şi apoi Domnul Hristos ne atenţio­nează că nu putem accede la statutul de fericire, înţeleasă de mulţi doar ca o emoţie trecătoare, care ţine exclusiv de nişte circumstanţele care o favorizează, deoarece fericirea promisă de Dumnezeu trebuie înţeleasă ca o bunăstare sau confort sufletesc permanent, asigurat de cunoaşterea lui Dumnezeu şi rămânerea în veşnicie în comuniune cu El.

 

Ce spun Sfinţii Părinţi despre această poruncă?

Sf. Ioan Gură de Aur spune în Omilii la Matei (Omilia XXXIX, III) că Domnul a dat porunca Şabatului pen­tru ca iudeii să se depărteze de păcat. De aceea zice: „Nimic să nu faceţi în zi de Şabat decât cele de trebuinţă pentru suflet“ (Ieş. 12, 16).

(Nicoleta OLARU)

În lipsa unui acord scris din partea Monitorului de Suceava, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi dacă inseraţi vizibil link-ul articolului „Ziua a şaptea este odihna Domnului Dumnezeului tău“.
 Vizualizări articol: 507 | 
Notează articolul: 
  • Nota curentă 5.00/5
  • 1
  • 2
  • 3
  • 4
  • 5
 | Nota curentă: 5.0 din 1 vot
„Ziua a şaptea este odihna Domnului Dumnezeului tău“5.051

Iulius Mall Suceava
AnnaCori
Comentarii

Monitorul de Suceava nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.


1.   Gresit trimis de
(22 aug 2013, 11:24:32
Sf. Ioan Gura de Aur spunea in Omilii la Matei (Omilia XXXIX, III): „Nimic să nu faceţi în zi de Şabat decât cele de trebuinţă pentru suflet si de asemenea sa dati apa la vaci, sa nu moara de sete.“ (Ieş. 12, 16).
Corectati va rog.
2.   Vrajă pochească trimis de
(22 aug 2013, 13:54:54
Împăratul Constantin cel Mare, după ce a proclamat libertatea religioasă – inclusiv pentru creștini – în vestitul edict de la Milan, din anul 313, a promulgat ulterior un al doilea decret, în anul 321, care instituia creștinismul drept religie oficială în Imperiul Roman, precum și faptul că „În întreaga împărăție, ziua Duminicii să fie zi de odihnă și de sărbătoare, zi de rugăciune.”
Anterior acestei date Duminica / Domenica / Dies Dominica, în traducere literală „Ziua Domnului”, reprezenta nici mai mult, nici mai puțin decât Ziua Soarelui.
Această denumire acoperă atât semnificația zilei închinate cultului Mithraic atât de răspândit pe teritoriul imperiului roman, cât și cultul roman închinat lui „Sol Invictus”
Remanențele acestor culte așa-zis păgâne se regăsesc în zilele noastre în denumirile anglo-saxone ale zilei de duminică – Sunday respectiv Sontag.
-----
„Pentru creştini, „ziua Domnului“ este ziua duminicii, întrucât în această zi a înviat Domnul Hristos, adică după ce a trecut ziua sâmbetei,…”
Asta să i-o spuneți baborniței celei din Bogata, cu mintea îmbălsămată de incultură și superstiție, de-și pocnea extaziată potcovițele pseudopodelor anterioare în fața unui donț-prost.
3.   Sabatul trimis de
(22 aug 2013, 14:02:42
articol interesant doar ca trebuie sa va mai documentati in ceea ce priveste schimbarea zilei de odihna si rolul pe care l.a avut biserica catolica. mai cautati in catehismele catolice si istoria bisericii catolice.
4.   Cand inselarea pare adevar trimis de
(22 aug 2013, 14:35:41
In ziua a saptea Dumnezeu Si-a sfarsit lucrarea pe care o facuse; si in ziua a saptea (sambata) S-a odihnit de toata lucrarea Lui pe care o facuse. Dumnezeu a binecuvantat ziua a saptea si a sfintit-o, pentru ca in ziua aceasta S-a odihnit de toata lucrarea Lui pe care o zidise si o facuse.” ( Geneza 2, 2.3 ) Nu in ziua intai a saptamanii care este duminica. O recunoaste si sinodul ortodox.
Schimbarea zilei sfantite de Dumnezeu, adica a Sambetei in Duminica a fost facuta de imparatul roman Constantin cel Mare, care era pagan (acesta s-a increstinat cu putin timp inainte de moarte) si care se inchina zeului soare invincibilul. Ziua de odihna, in imperiu roman era duminica. Adica ziua soarelui- sunday. Treaba cu ziua domnului "Dies Dominus" care a dat denumirea duminicii este o acoperire a faradelegii. Ce a hotarit Dumnezeu dupa creatie, oamenii au schimbat crezand ca slujesc Domnului.
Iisus ne-a invatat ca El este „Domn al Sabatului” , nu al duminicii sau al altei zile ( Marcu 2, 27.28 ). Daca El S-a numit pe Sine „Domnul Sabatului”, oare cine este „domnul dumincii” ? (zeul soarelui?)
Prin incalcarea poruncii a patra de a tine ziua de odihna in ziua a saptea adica SAMBATA in prima zi a saptamanii adica duminica suntem in afara legii sfinte. Treziti-va. Cautati si veti afla.
 ☭  ☭ www.youtube.com/watch?v=420mBPFsDJA
 ☭  ϑ
5.   Adăușag explicativ: trimis de
(22 aug 2013, 15:27:51
Încercarea de a privi critic asupra textelor biblice a fost apreciată mult timp drept un sacrilegiu.
Critica scrierilor sacre, în special a Vechiului Testament, cuprinde 2 mari direcții de acțiune.
- Critica istorică ce tinde să descopere fenomenele prin care să reconstruiască cronologia istorică a Bibliei și
- Critica Biblică – orientându-se asupra cercetării textului, definită prin
a) critica inferioară – stabilirea cât mai autentică a textului și
b) critica superioară – ale cărei concluzii stabilesc ce este în esență în Biblie.
Această manieră de abordare a textelor este în generală dublată de tendința de a accede gnostic către cunoașterea principalelor izvoare de transmitere a textelor:
- tradiție eloistică
- tradiția deuteronomică
- tradiția iahvistă și
- tradiția sacerdotală.

Spre deosebire de această abordare obiectivă a textelor, abordare rezervată DOAR spiritelor elevate în cultură, detaşate de fierbinţeala minţii fundamentaliste, o largă răspândire o are abordarea subiectiv-părtinitoare a textelor, metodologie specifică ORICĂROR dintre curentele şi ramurile teologice: catolici, ortodocşi, protestanţi şi neoprotestanţi.
Apartenenţa la o doctrină teologică, fie ea şi facţiune creştină, presupune PROZELITISM.
Adicătelea ADEVĂRUL NOSTRU E MAI MARE ŞI MAI DODOLOŢ DECÂT ADEVĂRUL CELORLAŢI fraţi şi veri creştini.

(d-aia, de acum înainte, o să lucrez 6 zile, de marţi până duminică, iar a şaptea - luni, o să o cinstesc închinând-o Domnului Zeu.
Sâc, talibanilor, care vă certaţi pe marginea indeterminării sexului îngerilor!)

Timpul de 60 zile în care puteaţi posta comentarii pe marginea acestui articol a expirat.



Meniul ZILEI în restaurante sucevene

HaiHui prin Bucovina

Ultima oră: local

Alte articole

Ştiri video

Ultima oră: naţional - internaţional

Alte articole

Gala Top 10 Suceveni

Top Articole

Elia Studio - Salon de infrumusetare
Mersul trenurilor de călători

SONDAJE

Consideraţi Legea antifumat în spaţiile publice o măsură bună?

Da
Nu
Nu mă interesează

Fotografia zilei - fotografie@monitorulsv.ro

Fotografia zilei