Pelerinaje la locuri de rugăciune din Serbia

Frumuseţea, bogăţia şi credinţa Serbiei se descoperă şi prin oraşele cu tradiţie antică, numeroasele mănăstiri şi biserici, multe dintre ele aşezate în zone de munte, retrase, unde pelerinul gustă din liniştea rugăciunii şi se poate reculege admirând frânturi dintr-o istorie zbuciumată.

Poporul sârb a moştenit un teritoriu unde creştinismul a înflorit de timpuriu, graţie şi populaţiei autohtone de origine tracică şi romană care a fost creştinată de misionari creştini veniţi din Răsărit. Oraşul Niş din Serbia, în vechime Naissus sau Naissos, este locul unde s-au născut trei împăraţi romani: bine-credinciosul împărat Constantin cel Mare (306-337), Constantius al III-lea (421) şi Justin I, care a condus Imperiul Roman de Răsărit între anii 518 şi 527. Faima şi dezvoltarea oraşului s-au datorat în vechime drumurilor comerciale care străbăteau Balcanii, făcând legătura dintre Răsăritul Oriental şi Europa Centrală. Se pare că oraşul a fost locuit din mileniul 5 î.Hr. În perioada helenistică, numele oraşului a fost pus în legătură cu zeul Dionysos, iar ceva mai târziu a devenit un important centru militar roman. În timpul Războiului Dardanian (75-73 î.Hr.), romanii au ocupat oraşul care a servit ca protecţie pentru provinciile romane numite Moesia, în cadrul cărora era inclusă şi actuala Dobroge. Romanitatea creştină a oraşului este dovedită de ruinele unei bazilici creştine din secolul IV, ridicată de împăratul Constantin cel Mare, care a acordat o atenţie deosebită locului său de naştere. Lângă Niş se află importantul sit arheologic de la Mediana, care conţine mai multe vile imperiale romane împodobite cu mozaicuri şi alte elemente de arhitectură romanică. Decăderea oraşului a început în anul 443, când căpetenia hunilor Atilla a cucerit cetatea lovind cu berbeci şi turnuri de fier, tehnici militare moderne la acea vreme. Din secolul IX, oraşul a trecut succesiv prin mâinile bulgarilor, ale ungurilor, pentru ca în secolul al XII-lea să devină cetate sârbească sub conducerea domnitorului sârb Ştefan Nemanja. În 1375 a început lunga dominaţie otomană a cetăţii. Mărturie a luptei de eliberare a sârbilor este Celle Kula sau Turnul Craniu, ridicat în 1809, care adăposteşte oseminte ale luptărilor sârbi ucişi de turci. O altă atracţie turistică este Fortăreaţa Otomană din Niş, ridicată între anii 1719 şi 1723, pe locul unde se aflau ziduri de apărare din perioada romană şi bizantină. 

Studeniţa, locul unde cneazul Ştefan a devenit monah

Leagănul Ortodoxiei sârbe este considerată Mănăstirea Studeniţa din centrul Serbiei, la 39 km de oraşul Kralijevo, într-o zonă retrasă de munte. Este cea mai mare şi mai bogată mănăstire sârbească. Întemeiată în anul 1190 de domnitorul sârb Ştefan Nemanija, a fost apărată şi îngrijită de majoritatea domnitorilor sârbi. Aici, cneazul Ştefan Nemanija a renunţat la scaunul de domnie şi a devenit călugăr, urmând o tradiţie care se poate regăsi în sânul familiilor domnitoare ortodoxe din Balcani. Mănăstirea construită din marmură albă impresionează prin frumuseţea construcţiilor care o alcătuiesc, în special cele două biserici ortodoxe, precum şi prin frescele bizantine din secolele XIII-XIV. Pentru bogăţie culturală, mănăstirea a fost inclusă din 1986 în Patrimoniul mondial UNESCO. 

Ravaniţa, Manasija şi Vitovniţa, dovezi ale artei bisericeşti sârbeşti

Tot în centrul Serbiei se află şi Mănăstirea Ravaniţa, unde este înmormântat domnitorul Lazăr al Serbiei (1329-1389), care a murit în bătălia cu turcii de la Kosovopolie, apărând pământul ţării sale. În această luptă a participat cu oastea Ţării Româneşti şi domnitorul valah Mircea cel Bătrân (1386-1418). Mănăstirea a fost ridicată între anii 1375 şi 1377, iar zidurile sale de apărare au fost prevăzute cu 7 turnuri de apărare. Biserica mănăstirii poartă hramul „Înălţarea Domnului“ şi este o mărturie a artei bisericeşti medievale sârbeşti. Frescele lăcaşului datează dintre anii 1385 şi 1387 şi au devenit reprezentative pentru stilul picturii bizantine de sorginte sârbească. Mănăstirea Manasija, cunoscută şi sub numele de Resava, a fost construită între anii 1406 şi 1418 de domnitorul sârb Ştefan Lazarevici, devenind după cucerirea ţării de otomani centrul Despotatului sârbesc. Mănăstirea este împrejmuită de ziduri masive de apărare şi turnuri care se păstrează şi astăzi în condiţii foarte bune. Aici s-a dezvoltat „Şcoala de la Resava“, care a desfăşurat o activitate culturală importantă în secolele XV şi XVI, în special prin traducerea şi transmiterea unor manuscrise importante. O altă mănăstire sârbească cunoscută şi din prisma personalităţii părintelui Tadei (1914-2003), care a fost un cunoscut părinte duhovnicesc al acesteia, este Mănăstirea Vitovniţa. Situat lângă localitatea cu acelaşi nume şi lângă oraşul Kucevo, aşezământul datează din anii 1289-1291, când domnitorul Ştefan Milutin a ridicat o biserică în cinstea victoriei împotriva bulgarilor. Mănăstirea Vitovniţa a avut o istorie zbuciumată, trecând prin mai multe perioade de distrugere şi refacere, iar în timpurile moderne a fost cunoscută mai mult şi a înflorit datorită stareţului Tadei, cunoscut şi publicului românesc prin cuvintele sale duhovniceşti care au fost traduse în limba română.

Cei care doresc să viziteze aceste locuri de rugăciune, precum şi alte obiective religioase şi turistice din Serbia au la dispoziţie două pelerinaje în Serbia organizate de Agenţia de pelerinaj „Basilica Travel“ şi Centrul de pelerinaj „Sfântul Apostol Pavel“ ale Patriarhiei Române, în perioada 24-30 septembrie şi 22-28 octombrie 2013. Mai multe informaţii despre pelerinajele în Serbia se pot afla de pe site-urile basilicatravel.ro şi pelerinaje.ro.

(Marius NEDELCU)