Pomenirea Morţilor

Toate sâmbetele din Postul Mare sunt dedicate pomenirii celor adormiţi, zile în care se săvârşeşte Liturghia Sfântului Ioan Gură de Aur. Slujba în care se pomenesc cei adormiţi întru Domnul poartă numele de Parastas.

Parastasele sunt ierurgii speciale ale Bisericii, la care credincioşii aduc colivă, ce simbolizează trupul mortului, el nefiind de faţă. „Paristemi“ înseamnă în limba greacă a alinia pe cineva, a sta în rând cu cineva, a fi apropiatul cuiva. Parastasul este slujba prin care preotul şi creştinii se roagă pentru cei trecuţi la viaţa veşnică, aducând înaintea lui Dumnezeu cereri pentru ca El să le ierte păcatele şi astfel sufletele celor adormiţi să aibă parte de mântuire. Aceste slujbe se pot face ori de câte ori dorim să ne rugăm pentru cei trecuţi la Domnul, dar în special în sâmbetele Postului Sfintelor Paşti. Foarte important este că, în aceste zile din post, cei adormiţi sunt pomeniţi în cadrul Sfintei Liturghii. La Proscomidie, preotul scoate părticele sau miride din prescură pentru ei. Ele sunt aşezate pe Sfântul Disc, alături de Sfântul Agneţ, adică acea parte care îl reprezintă pe însuşi Mântuitorul Iisus Hristos. Se pot pomeni toţi cei care au murit întru nădejdea Învierii, nedespărţiţi fiind de Biserică.

Credincioşii însoţesc pomelnicele cu câte o prescură şi o lumânare aprinsă, adică aduc la Sfântul Altar darul lor de pâine şi lumină pentru cei adormiţi, iar preotul, primindu-l în numele lui Hristos, le pomeneşte. Această pomenire reprezintă nu numai un act de iubire, ci ea este totodată o redescoperire a acestei lumi trecătoare, supusă morţii şi stricăciunii. În Hristos, moartea a fost învinsă, iar prin Învierea Sa, El ne-a dăruit nouă nădejde în viaţa veşnică, „unde nu este nici durere, nici întristare, nici suspin“.

(Ştefan SFARGHIE)