Cuvânt la duminica a V-a din Postul Mare

În duminica a cincea a Postului Mare, numită Duminica Sfintei Maria Egipteanca, Sfânta Biserică ne dă două exemple de urmat: pe cuvioasa Maria Egipteanca şi pe cuviosul Zosima, duhovnicul ei. Despre viaţa acestor sfinţi ne-a scris sfântul Sofronie, învăţatul patriarh al Ierusalimului, scriitor şi poet creştin care a trăit între anii 550-638.

Preotul Zosima

Se spune că într-o mânăstire a Palestinei trăia un preot numit Zosima. Trăia în mânăstire de 53 de ani şi ajunsese îmbunătăţit în fapte bune, ajungând exemplu pentru alţii.

Dorind să se desăvârşească, se gândea în sine:

“Ce ar trebui să mai fac pentru ca să mă desăvârşesc în cele sufleteşti? Vor fi undeva oameni ai lui Dumnezeu de la care să mai învăţ, cu care să mă întrec în sfinţenie?”

Şi pe când se gândea el aşa află că pe malul Iordanului este o mânăstire ai carei călugari l-ar întrece prin faptul că, în Postul Mare, ei se duc în adâncul deşertului şi cele 7 săptămâni le petrec în rugăciuni continui mâncând verdeţuri şi rădăcini de ierburi.

Preotul Zosima pleacă la această mânăstire şi la începutul Postului Mare a mers şi el în pustiu ca ceilalţi călugări ai mânăstirii.

A trecut râul Iordan şi a mers prin nisipul ars de soare 12 zile în şir. În toate aceste zile nu a întâlnit pe nimeni. A 12-a zi, pe când sta odihnindu-şi bătrâneţele, vede o fiinţă păşind peste dâmburile de nisip la oarecare distanţă de el. Să fie oare un om? gândea Zosima, pare mai mult umbră decât om! A strigat speriat: “Eşti om sau Duh?”. I s-a răspuns: “Zosima, sânt femeie păcătoasă, aruncă-mi o haină cu care să mă îmbrac pentru că de când sunt în pustie mi s-au rupt toate hainele, rămânând goală”.

Auzind că i se spune numele, fără să fi vorbit vreodată împreună, Zosima a fost apucat de frică. I-a aruncat una din hainele sale, şi-a întors capul în altă parte şi după ce umbra de om s-a acoperit au început să stea de vorbă. S-au rugat împreună unul pentru altul. Zosima a văzut-o pe când se ruga “înălţându-se de la pământ ca de un cot”. După rugăciune, bătrânul preot a stăruit să-i spună cine este, ce caută aici şi de când duce viaţa aceasta?

“Sânt egipteancă, a răspuns ea. De la 12 ani am părăsit părinţii şi timp de 17 ani am trăit în Alexandria ducând o viaţă desfrânată. Văzând un grup de oameni că se îmbarcă în corabie spre a se duce la Ierusalim, de ziua crucii, m-am suit şi eu cu ei şi am plecat împreună. La Ierusalim, am mers cu lumea la biserica cea mare, dar în pragul bisericii o putere nevăzută m-a oprit să intru. M-am retras în tindă, m-am odihnit şi din nou am vrut să intru cu un alt grup. Din nou n-am putut să trec pragul. Nici a treia oara n-am putut să intru. Atunci mi-am dat seama că din cauza vieţii mele păcătoase nu pot să intru în biserică.

M-am retras într-un colţ al tindei şi plângând m-am rugat lui Dumnezeu cu toată puterea, să-mi ierte păcatele şi am făgăduit că dacă îmi va îngădui să intru în biserică şi să sărut Sfânta Cruce pe care S-a răstignit Mântuitorul, voi rupe cu viaţa mea păcătoasă de până atunci şi prin pocăinţă aspră îmi voi spăla păcatele. M-am dus la uşă şi de astă dată puterea nevăzută care mă oprise de trei ori să intru până atunci, nu m-a împiedicat să trec pragul. Am intrat, m-am închinat şi am sărutat Sfânta Cruce. La ieşire, cineva mi-a dăruit câţiva bani cu care am cumpărat 4 pâini şi am plecat îndată spre Iordan. M-am oprit la o biserică, mi-am mărturisit păcatele duhovnicului, după aceea am mâncat o bucată dintr-o pâine, iar cu restul m-am suit într-o barcă şi am trecut Iordanul de cealaltă parte, intrând în pustiul în care ne aflăm acum. De 47 de ani vieţuiesc în aceste părţi pustii, hrănindu-mă cu puţinele ierburi ce cresc pe aici. Hainele mi s-au rupt bucată cu bucată până n-a mai rămas petec pe mine. Iată cine am fost şi cine sunt. Întorcându-te la mânăstire, te rog, părinte Zosima, nu spune nimănui cele ce şti despre mine cât timp voi fi in viaţă şi la anul adu Sfânta Împărtăşanie, căci de 47 de ani nu m-am mai împărtăşit. Ne vom întâlni în Joia cea Mare pe malul celălalt al Iordanului, în dreptul locuinţelor omeneşti.”

După un an, Zosima a venit, cum a fost vorba, cu Sfânta Împărtăşanie, la locul stabilit pe malul Iordanului. După puţin timp cea aşteptată a sosit. Mergea pe apa Iordanului ca pe pământ. Lucrul acesta l-a uimit pe Zosima aşa de mult că a căzut cu faţa la pământ spre a o cinsti ca pe o sfântă.

După împărtăşanie, Zosima a fost din nou rugat să vie să se întâlnească, anul viitor, dar nu aici, ci în locul unde se întâlniseră anul trecut, în adâncul pustiului. Trecând anul Zosima s-a dus la locul hotărât, dar nu a mai găsit-o în viaţă. Corpul ei zăcea neînsufleţit, iar alături era scris pe nisip:

“Părinte Zosima, îngroapă, te rog, corpul smeritei Maria în acest loc şi te roagă Domnului pentru mine! Am trecut la Domnul după împărtăşire, la 1 aprilie”. După îngropare, Zosima s-a întors la mânăstire şi a spus fraţilor săi călugări tot ce ştia despre pustnica Maria Egipteanca. Şi aşa, din gură în gură, istoria vieţii ei a ajuns până la urechile patriarhului Sofronie, care a scris-o cum s-a păstrat până la el, şi cum o avem şi noi astăzi.

Bunul Dumnezeu să ne ajute să ne continuăm postul până la Înviere

Din viaţa acestei sfinte se desprind mai multe învăţături, dar eu subliniez doar una singură; dorinţa fierbinte a Mariei Egipteanca de a se împărtăşi. Mai sunt două săptămâni până la Paşti. Este momentul să luăm hotărârea ca de Sfintele Sărbători ale Învierii Domnului să ne împărtăşim cu Sfintele Taine. Nu trebuie să amânăm acest eveniment de la un post la altul prin cuvinte ca; “sunt prea tânăr” sau “ sunt prea păcătos” cuvinte care sunt străine de credinţa noastră creştină. Biserica nu este numai pentru cei drepţi (cine poate spune despre el că este drept?) ci şi pentru cei păcătoşi, pentru că nu merge la doctor cel sănătos, ci cel bolnav. Atâta vreme cât Sf. Apostol Pavel a spus că “sunt cel dintâi dintre păcătoşi” înseamnă că “nu este om care să trăiască şi să nu greşească.”

Biserica este un locaş de închinăciune unde credinciosul învaţă despre credinţa creştină, îşi descarcă sufletul şi conştiinţa atunci când se spovedeşte să se simtă mai bine. Ducându-ne cu gândul la viaţa sfinţită a cuvioasei Maria Egipteanca să ne rugăm Bunului Dumnezeu să ne ajute să ne continuăm postul până la Învierea Mântuitorului pentru a ne împărtăşi cu Trupul şi Sângele Lui, totdeauna şi acum şi pururea şi in vecii vecilor: Amin!

(Pr. Nicolae TRUSCA)