Păcatul este amăgire de sine şi somn al sufletului

Înţelegem astfel că păcatul este amăgire de sine şi somn al sufletului, Sfântul Ignatie Briancianinov fiind de părere că „înşelarea este starea în care se află toţi oamenii, până la unul, stare născută din căderea protopărinţilor noştri“ (Despre înşelare). Iată de ce toţi sfinţii ne îndeamnă la „deşteptare“ duhovnicească.

Pocăinţa ca „trezire“ în Canonul Cel Mare

Canonul Cel Mare, compus de Sfântul Andrei Criteanul în secolul al VII-lea, este un imn liturgic ce ne îndeamnă să ne „trezim“ la pocăinţă, din somnul oricăror iluzii omeneşti. Ilustrativ este condacul: „Suflete al meu, suflete al meu, scoală! Pentru ce dormi? Sfârşitul este aproape şi vrei să te tulburi. Deşteaptă-te dar, ca să Se milostivească spre tine Hristos Dumnezeu, Cel ce este pretutindeni şi toate le plineşte“. Pe parcursul a nouă cântări (cuprinzând peste 250 de stihiri), Canonul prezintă dialogul sufletului păcătos şi bolnav cu propria conştiinţă luminată de rugăciune şi citirea Sfintei Scripturi. Prin păcat, omul se face „ucigaş“ al sufletului său. Gândurile întinate de poftă trupească rănesc sufletul, îi întunecă frumuseţea: „păcătuit-am ca şi desfrânata, rănitu-m-am, vătămatu-m-am, iată săgeţile vrăjmaşului au pătruns sufletul meu şi trupul meu“ (Cântarea a 2-a). Primim îndemnul de a fugi de „flacăra a toată pofta cea nebunească“, de „Sodoma şi Gomora“ şi de a urma ca pe un far salvator „lumina postului“ în locul „patimilor cele de noapte“ (Cântarea a 3-a). Singurul care ne poate vindeca trupul spurcat şi duhul întinat este Hristos numit „Doctorul“, ce are ca „ungere“ şi „băutură duhovnicească“ sângele curs din coasta Sa, precum şi cuvintele Sale „dătătoare de viaţă“. „Nu numai cu pâine va trăi omul, ci cu tot cuvântul care iese din gura lui Dumnezeu“ (Mt., 4,4). Aceste cuvinte ale Domnului sunt hrana cu care trăieşte şi Cuvioasa Maria Egipteanca în pustie, neavând acolo pâinea materială. După o viaţă de lăcomie, neascultare şi desfrânări, Maria Egipteanca pleacă în pustiu, petrecând acolo în singurătate, rugăciune, post şi pocăinţă preţ de patruzeci şi şapte de ani. Atât de mare este puterea pocăinţei încât cuvioasa ajunge să minuneze prin virtuţile dobândite până şi firea îngerilor.

Vindecarea de lăcomie, neascultare şi mândrie

„Păcatul este rană, pocăinţa, leac“, ne învăţa şi Sfântul Ioan Gură de Aur. Astfel, înţelegând păcatul ca boală şi vătămare a sufletului, nu ne vom mai judeca semenii. Sfântul Grigorie Sinaitul ne învăţa să ne tămăduim de patima lăcomiei prin înfrânare: „Trei hotare are mâncarea: înfrânarea, îndestularea şi săturarea. Înfrânarea stă în a se scula cineva flămând de la masă; îndestularea, în a mânca atât cât să nu rămână flămând; iar săturarea stă în a se îngreuna puţin“ (Filocalia, vol. 7). Iar Sfântul Ioan Scărarul, deosebind nuanţe ale mândriei (închipuirea de sine sau îngâmfarea, slava deşartă, vanitatea, mândria şi trufia), ne învaţă să ne tămăduim sufletul de acest păcat prin ascultarea smerită de duhovnic.

Putem acum răspunde întrebărilor: Cum se îmbolnăveşte sufletul? Cum putem scăpa de păcatul lăcomiei, al neascultării şi al mândrie? Cum ne putem vindeca de păcat? Ce univers fals îşi făureşte mintea omului păcătos? Cum ne putem trezi la realitatea duhovnicească?

Ceea ce este un handicap fizic în lumea exterioară este o patimă în universul sufletesc. Boala sufletească este o diformitate, o mutaţie, fiind îndepărtare de Dumnezeu şi înstrăinare de firea noastră. 

Lupta pentru vindecarea sufletului de boală face parte din procesul mai amplu de curăţire, luminare şi desăvârşire a omului, întru asemănarea sa cu Hristos. Această luptă înseamnă împotrivire până la sânge. Există însă şi o altă formă de luptă care constă nu în împotrivire, în lupta directă cu patima, ci în mutarea atenţiei către cele sfinte. Astfel, prin abaterea minţii de la rău, prin paza minţii, patima, cea asemănată de Sfinţii Părinţi cu un scorpion închis într-un borcan, se sufocă şi moare.

În viaţa de zi cu zi ne dăm seama că noi înşine greşim, că avem anumite boli sufleteşti care cer vindecare. Precum în cazul bolilor fizice, mai uşor este să previi decât să tratezi. Asemenea şi în situaţia sufletului, să ne păzim sufletul nostru şi al copiilor de necurăţie, de programe şi filme pornografice, de mâncarea fără măsură şi de preluarea fără discernământ a informaţiilor din mass-media şi de pe internet.

Pr. Constantin GHIŢĂ – Ziarul Lumina